Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu a declarat, luni, agenţiei Mediafax, că atât producătorii, cât şi retailerii resping propunerea deputatului Valeriu Steriu privind închiderea marilor magazine în zilele de duminică. "M-am întâlnit astăzi la prânz cu ei (luni - n.r.), şi nici producătorii agricoli, nici reprezentanţii reţelelor comerciale nu vor ca marile magazine să fie închise duminica", a spus Rădulescu.
El a adăugat că producătorii agricoli care vând şi prin intermediul supermarketurilor şi hypermarketurilor ar pierde dacă magazinele ar fi închise în zilele de duminică.
"Nimeni nu vrea ca magazinele să se închidă. Doar domnul Steriu, care e politician, doreşte asta", a adăugat Rădulescu.
Steriu a declarat recent că încearcă să introducă o modificare în legea Codului bunelor practici, pe modelul unor ţări din Uniunea Europeană, precum Germania sau Austria, şi să propună ca marile reţele de magazine să fie închise în zilele de duminică.
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) a respins vehement propunerea deputatului, susţinând că pretextul promovării respectivei iniţiative, cum că ar încuraja vânzările producătorilor alimentari în pieţe şi ar revigora comerţul tradiţional, nu doar că nu şi-ar atinge scopurile, dar ar conduce la distorsionări periculoase ale pieţei.
"De altfel, nu ar fi prima dată când, fără o consultare reală a tuturor părţilor implicate, s-ar promova acte normative cu consecinţe nefericite, la care legiuitorul nu a reflectat înaintea votului final", a declarat într-un comunicat Delia Nica, vicepreşedintele AMRCR.
Potrivit acesteia, orarul de funcţionare al oricărui magazin trebuie să fie rezultatul exclusiv al deciziei conducerii acestuia, cu respectarea normelor legale în vigoare.
"Intervenţia statului în acest mod abuziv sfidează absurdul, încercând să creeze un avantaj concurenţial neloial fără a avea vreun moment intenţia să îmbunătăţească serviciile prestate populaţiei, ci doar împiedicarea desfăşurării activităţii unor comercianţi apreciaţi de public, plătitori de taxe şi impozite. Statisticile arată că 13-20% din vânzările totale din comerţul modern în decursul unei săptămâni se realizează duminica, ceea ce arată limpede că românii preferă să-şi folosească ziua liberă pentru a se aproviziona eficient pentru săptămâna care urmează", se mai arăta în comunicat.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Steriu a declarat recent că încearcă să introducă o modificare în legea Codului bunelor practici, pe modelul unor ţări din Uniunea Europeană, precum Germania sau Austria, şi să propună ca marile reţele de magazine să fie închise în zilele de duminică.
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) a respins vehement propunerea deputatului, susţinând că pretextul promovării respectivei iniţiative, cum că ar încuraja vânzările producătorilor alimentari în pieţe şi ar revigora comerţul tradiţional, nu doar că nu şi-ar atinge scopurile, dar ar conduce la distorsionări periculoase ale pieţei.
"De altfel, nu ar fi prima dată când, fără o consultare reală a tuturor părţilor implicate, s-ar promova acte normative cu consecinţe nefericite, la care legiuitorul nu a reflectat înaintea votului final", a declarat într-un comunicat Delia Nica, vicepreşedintele AMRCR.
Potrivit acesteia, orarul de funcţionare al oricărui magazin trebuie să fie rezultatul exclusiv al deciziei conducerii acestuia, cu respectarea normelor legale în vigoare.
"Intervenţia statului în acest mod abuziv sfidează absurdul, încercând să creeze un avantaj concurenţial neloial fără a avea vreun moment intenţia să îmbunătăţească serviciile prestate populaţiei, ci doar împiedicarea desfăşurării activităţii unor comercianţi apreciaţi de public, plătitori de taxe şi impozite. Statisticile arată că 13-20% din vânzările totale din comerţul modern în decursul unei săptămâni se realizează duminica, ceea ce arată limpede că românii preferă să-şi folosească ziua liberă pentru a se aproviziona eficient pentru săptămâna care urmează", se mai arăta în comunicat.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News