Miniştrii agriculturii şi pescuitului din UE, care se reunesc luni şi marţi în cadrul reuniunii de specialitate de la Luxemburg, urmează să convină asupra unui acord politic privind un regulament european referitor la pescuitul în Marea Neagră, informeaza Amos News.
Regulamentul vizează cooperarea în domeniu între România şi Bulgaria şi va stabili condiţiile tehnice aferente pentru anul 2009, respectiv cotele pentru pescuit pentru cele două state.
Măsuri de acest tip au fost luate pentru prima dată în legătură cu pescuitul în Marea Neagră pentru anul în curs, urmare a aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.
Regulamentul vizează cooperarea în domeniu între România şi Bulgaria şi va stabili condiţiile tehnice aferente pentru anul 2009, respectiv cotele pentru pescuit pentru cele două state.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Măsuri de acest tip au fost luate pentru prima dată în legătură cu pescuitul în Marea Neagră pentru anul în curs, urmare a aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








