Reguli generale în executarea arăturilor

Este necesar ca procesele fizice, biologice şi chimice din sol să se petreacă vreme cât mai îndelungată. Prin urmare, tot timpul când pamântul nu este ocupat de o cultură, el trebuie să stea arat şi grăpat, fără buruieni, negru. Prima regulă, deci, se poate formula astfel: pământul să fie întodeauna negru. Să nu întârziem nici o zi aratul după ridicarea recoltei excepţie de la aceasta o fac terenurile supuse eroziunii prin apa sau vânt.
Solul trebuie lucrat când este reavăn. Această a doua regulă are o însemnătate deosebită şi asupra ei este necesar de stăruit mai mult.

Dacă arăm un sol mai argilos sau lutos la un conţinut prea mare de umiditate, plugul scoate felii sau curele care se întăresc şi apoi se mărunţesc foarte greu.

Solurile argiloase au în alcătuirea lor o proporţie mare de părticele coloidale care sunt cristaline şi de formă lamelară, ca niste foiţe de mică, sau de forma unor fibre late şi netede. Fiecare particulă coloidală argiloasă este formată din molecule sau unităţi suprapuse. Părticelele coloidale de argilă bine umezite se lipesc unele de altele când sunt presate de piesele active ale plugului. Ele se menţin lipite aşa cum se menţine o lamă şi o lamelă care au între ele un strat subţire de apă. În aceasta stare solul apare plastic şi se poate de forma şi modela ca o pastă. Când se usucă felia de sol argilos, rămâne cu aceiaşi formă din cauza coeziunii mari ce o au părticelele coloidale lamelare. După perioade îndelungate de secetă, cănd solul pierde multă apă şi chiar apa dintre lamele, se formează în masa solului bulgări mari şi consistenţi despărţiţi între ei prin crăpături mai mari sau mai mici.

Dacă arăm solul cănd este prea uscat, scoatem la suprafaţă bulgări mari. Mărunţirea acestor bulgări se face foarte greu şi cu multă cheltuieală de energie. Numai la un conţinut mijlociu de umiditate plasticitatea şi coeziunea au valori minime şi solul se poate lucra în condiţii fizice bune, cu cheltuială de energie şi de cobustibil normală, cu uzaj minim al maşinilor şi uneltelor agricole. Aratul solului la un conţinut optim de umiditate are o însemnătate tehnică deosebit de mare, iar consecinţele economice şi organizatorice sunt de asmenea foarte mari.

Un sol argilos sau luto - argilos, arat la un conţinut optim de umiditate se poate pregăti pentru semănat deseori numai cu o singură grăpare. Acelaşi sol la un conţinut prea mare sau prea mic de umiditate, cănd se scot bulgări mari şi constistenţi se pregăteşte pentru semănat prin lucrări nuneroase şi repetate de discuire, tăvălugire şi grăpare fără ca totuşi să se poată sfărâma toţi bulgării. Într-un teren bulgăros, semănatul este neuniform, răsărirea neomogenă, cu goluri multe în care cresc buruienile şi recolta va fi scăzută cantitativ şi slabă calitativ.

Pe lângă aceasta, lucrările repetate sfărâmă agregatele şi structura se distruge în proporţie mare.

Solul trbuie să aibă un conţinut optim de umiditate mai ales dacă este lucrat curând înainte de semănat. Poate avea un conţinut ceva mai mare sau mai mic decât cel optim şi prin arat se pot scoate bulgări nu prea mari, dacă semănatul urmează la un interval mai lung după arat. Până la semănat, bulgării se pot sfărâma prin uscare şi umezire sau prin îngheţ şi dezgheţ.

Starea de umiditate a solului influenţează în mod covârşitor calitatea arăturii. Solul trebuie lucrat la starea de umiditate optimă sau umiditate structurală. Numai când este arat în această stare, brazda se revărsă după plug în glomerule de diferite marimi, iar glomerulele îşi păstrează mai multă vreme stabilitatea.

Conţinutul optim de umiditate este diferit de le sol la sol. În general este mai puţin mic decât umiditatea corespunzătoare punctului limită de aderenţă, puţin mai mic de asemenea decât umiditatea corespunzătoare capacităţii de cămp şi valorii echivalente a umidităţii. Solurile grele şi mijlocii se lucrează bine la un conţinut de umiditate de 15-20 % din greutatea solului uscat. Solurile nisipoase, având o coeziune foarte mică se pot lucra bine intr-un interval de umiditate mult mai mare 14-28 % din greutatea solului uscat.

Problema umidităţii optime, la care se poate lucra solul, a preocupat mulţi cercetători. Unii socotesc că umiditatea optimă este 50 % din capacitatea capilară alţii consideră că solul se lucrează cel mai bine la 70 % din capacitatea capilară. Această cifră creşte puţin când se lucrează ţelinele, care au o structură foarte bună. De asemenea, creşte puţin când tractorul lucează la viteză mai mare, a II-a sau a III-a.

Cernoziomurile pot fi lucrate bine ca un conţinut de umiditate de 22,4-25,6 % din greutatea solului uscat.

Pe podzoluri, umiditatea optimă este 50-60 % din capacitatea capilară.

Pe solurile nisipoase şi nisipo-lutoase se poate realiza o arătură bună cu o stare de umiditate care poate să urce până la 95 % din capacitatea capilară.

Este necesar, deci, ca în fiecare gospodărie să se ştie care este umiditatea optimă la care se poate ara solul şi să se lucreze, pe cât posibil, numai la această stare optimă.

Solurile bogate în calciu si humus se lucrează relativ uşor.

Solurile cu structură stabilă se lucrează uşor, la aceste soluri coeziunea în interiorul glomerulelor structurale este mare, dar adeziunea glomerulelor la unelte este mică, coeziunea între glomerule este de asemenea mică şi de acea rezistenţa pe care o opune solul la lucrul cu uneltele este mică.

Solurile decalcificate şi debazeificate, în care porecumpăneşte bioxidul de siliciu coloidal podzolurile, se lucrează greu pentru că nu au structură.

Starea structurală a solului joacă de asemenea un rol important. Solurile care se află în bună stare de cultură, îngrăşate şi lucrate raţional în trecut, ce lucrează bine şi uşor, în timp ce solurile aflate într-o stare rea de cultură se lucrează greu.

Clima şi mersul vremii influenţează calitatea arăturii. În climele umede se realizează greu o arătură bună, din cauză că solul este levigat şi aproape în permanenţă umed. În climele prea aride sau în anii secetoşi, de asemenea calitatea arăturii lasă de dorit. Se ară pe uscăciune şi se scot bolovani, iar mărunţirea acestora cu unelte ajutătoare duce la pulverizarea parţială şi la stricarea structurii.

Cel mai bine se lucrează solurile din zonele intermediare, cu umiditate potrivită, cum sunt cernoziomurile degradate şi solurile brune-roşcate de pădure, când nu sunt prea argiloase.

Pentru a realiza la suprafaţă un strat afânat şi mărunţit, arătura trebuie grăpată în aceiaşi zi. Grăpatul nivelează solul şi micşorează suprafaţa de evaporaţie, măreşte procentul de agregate la suprafaţă şi realizează un strat protector pentru păstrarea umidităţii în sol, fără să împiedice pătrunderea în sol a unei noi cantităţii de apă din precipitaţii.

Excepţie fac arăturile de toamnă. Acestea se lasă negrăpate, în brazdă crudă, spre a expune o suprafaţă cât mai mare îngheţului, care este un agent important în realizarea structurii optime. Arăturile de toamnă negrăpate mai îndeplinesc rolul şi de a reţine zăpada.

Această recomandare este valabilă numai în regiunile în care iarna cade multă zăpadă şi temperatura scade mult. În regiunile în care nu cade multă zăpadă şi pământul este expus să piardă umiditatea sa chiar în timpul iernii, acolo trebuie grăpată şi arătura de toamnă.

Rădăcinile plantelor pătrund până la o adâncime destul de mare, până la 1 m şi mai mult. Cerealele trimit rădăcinile până la 176 – 232 cm, leguminoasele la 90 – 216 cm, sfecla la 173 cm, cartofii la 243 cm, lucerna până la 10 m.

Teoretic, ar trebui ca solul să fie mobilizat pe o adâncime cât mai mare. Acest lucru nu este posibil şi nici nu este necesar pentru marea majoritate a plantelor cultivate. La plantele de mare cultură se face o dezmiriştire, o arătură adâncă de 18 – 20 cm şi o lucrare superficială de însămânţare. Sfecla, bumbacul şi lucerna prosperă şi mai bine într-o arătură adâncă de 25-30 cm. Înfiinţarea plantaţiilor de pomi roditori şi vită de vie cer o desfundare de până la cel puţin 60 cm.

Arăturile adânci sunt necesare mai ales pe terenurile îmburuienate, spre a le curăţa. Odată ce terenul a fost curăţit şi pus în bună stare de cultură, se pot face arături mai în faţă. Este mai important să se are la timp, să se are de două ori, decât adânc o singură dată.

Dar pe solurile plastice, reci cu subsol puţin permeabil, arăturile adânci sunt indispensabile, pentru a aerisi solul, a stimula viaţa bacteriană şi a uşura pătrunderea rădăcinilor plantelor.

Adâncimea arăturii variază nu numai cu necesităţile plantelor şi cu tipul de sol, dar şi cu mersul vremii, şi cu starea de umiditate a solului. În sezonul secetos, când solul este uscat, nu putem face decât lucrări superficiale. Arătura adâncă se face în sezonul ploios, când solul este în sare optimă de umiditate.

Nu este bine a lucra mereu la aceiaşi adâncime, fiindcă în acest caz se formează la nivelul tălpii plugului un strat întărit numit ‚,bătătura plugului.’’

Autor: ing. Emil Cheşcheş