Compania Mega Image investeşte în acest an circa 50 de milioane de euro în deschiderea unui depozit şi a 23 de magazine, 8 dintre acestea fiind deja inaugurate, de la începutul anului, se arată într-un comunicat al companiei.
"După ce a deschis 8 supermarketuri în prima parte a anului şi a ajuns la o reţea de 79 de locaţii la începutul lunii iunie, Mega Image va atinge o investiţie de 50 de milioane de euro până la finalul anului, prin deschiderea a 15 noi locaţii şi inaugurarea unui depozit la sfârşitul lunii iunie", se precizează în doc într-un comunicat al companiei, citat de Mediafax. În acest an retailerul a creat 250 de locuri de muncă, urmând să atragă alţi 350 de noi angajaţi până la finele lui 2011. Expansiunea reţelei vizează în principal deschiderea de supermarketuri Mega Image, majoritatea în Bucureşti şi la periferia Capitalei. Mega Image operează trei branduri de magazine, respectiv Mega Image (66 de unităţi), Shop&Go (2) şi Red Market (11). Conceptul Shop&Go a fost lansat anul trecut, prin deschiderea a două supermarketuri în Bucureşti. Formatul Red Market, lansat în 2009, reprezintă discount supermarketuri, iar din acest an unităţile vor începe să fie operate sub brandul Mega Image, păstrându-se însă conceptul iniţial. Totodată, compania va moderniza 10 supermarketuri Mega Image.
De asemenea, va fi deschis un nou depozit în luna iunie, în Popeşti Leordeni, cu o suprafaţă de 40.000 metri pătraţi.
Intrat pe piaţă în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România şi face parte din grupul belgian Delhaize.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
3 culturi profitabile - Goji Merisoare Aronia
Fa-ti propria afacere cultivand trei arbusti miraculosi care te pot imbogati Cine nu a aflat de efectele absolut miraculoase pentru sanatate ale merisorului Dar de cele ale fructelor de Goji sau Aronia Si daca nu ai aflat inca iti spunem noi Aceste fructe mici sunt cotate ca super-alimente fiind unele dintre cele mai puternice...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
De asemenea, va fi deschis un nou depozit în luna iunie, în Popeşti Leordeni, cu o suprafaţă de 40.000 metri pătraţi.
Intrat pe piaţă în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România şi face parte din grupul belgian Delhaize.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News