Exclusiv
Publicat in: Stiri
Uniunea Sindicatelor Îmbunătăţiri Funciare (USIF), membră a CNS "Cartel ALFA", pichetează pentru a cincea zi sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, între orele 10.30 - 13.30, protestând, printre altele, faţă de intenţia de modificare a Codului Muncii.
Acţiunea de pichetare a început în data de 22 februarie, zilnic participând aproximativ 100 de salariaţi.

Sindicaliştii spun că până în acest moment lista revendicărilor USIF a fost ignorată, respectiv Guvernul nu a renunţat la intenţia de modificare a Codului Muncii şi, în plus, nu le-au mai fost acordate drepturi salariale din luna decembrie 2010, iar finanţarea activităţii ANIF RA a fost blocată prin Legea 281/2010 care abrogă Normele metodologice privind alocarea şi acordarea subvenţiei de la bugetul de stat pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli necesare desfăşurării activităţii de îmbunătăţiri funciare. Deşi au existat promisiuni că subiectul va fi rezolvat în cadrul şedinţei Guvernului de miercuri, 23 februarie, acest lucru nu s-a întâmplat, mai afirmă protestatarii de la USIF.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h

ANIF RA are aproximativ 5.000 salariaţi şi administrează amenajările de irigaţii, desecare, drenaj, lucrările de combatere a eroziunii solului şi apărare împotriva inundaţiilor. "Restructurat ca o condiţie a unui împrumut de 80 milioane de dolari, acordat României de către Banca Mondială, aflat în monitorizarea FMI şi constrâns de politica agricolă comunitară, sectorul de îmbunătăţiri funciare simte cuţitul ghilotinei", susţin sindicatele de la îmbunătăţiri funciare într-un comunicat remis presei luni.

Totodată, membrii Uniunii Sindicatelor Îmbunătăţiri Funciare se întrebă cine îşi asumă responsabilitatea pentru retragerea personalului de pe cei 2.199 kilometri de diguri, din care 1.100 km la Dunăre, pentru abandonarea lucrărilor din Balta Ialomiţei şi din Insula Mare a Brăilei (digul inelar cu o lungime de 150 km ce protejează cele 11 localităţi din incintă de cei aproximativ 3 metri de apă ce se află deasupra nivelului solului), pentru abandonarea celor 114 baraje pentru atenuarea viiturilor şi a celor 183 cantoane de apărare, pentru abandonarea celor 3.860 staţii de pompare de irigaţii şi de desecări şi pentru posibilitatea apariţiei de probleme în derularea unor contracte internaţionale.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Lucratorii din sectorul de Imbunatatiri Funciare, prea putini pentru a mai putea asigura exploatarea si intretinerea instalatiilor de irigatii
Lucratorii din sectorul de Imbunatatiri Funciare, prea putini pentru a mai putea asigura exploatarea si intretinerea instalatiilor de irigatii
Confederaţia Naţionala Cartel Alfa si Sindicatul National Imbunatatiri Funciare au solicitat...
Autoritatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va trece în subordinea Ministeriului Mediului
Autoritatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va trece din subordinea Ministerului...
Circa 100 de sindicalişti de la Îmbunătăţiri Funciare pichetează astăzi Ministerul Agriculturii
Circa 100 de sindicalişti de la Uniunea Sindicatelor Îmbunătăţiri Funciare vor picheta miercuri...
Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va fi vândută la bucată
Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF) va fi vândută la bucată, după cum...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.