Exclusiv
Publicat in: Stiri
Sumele de plată pentru ecarisare sunt cuprinse între 400 de lei și 2.500 de lei și de multe ori depășesc contravaloarea unui animal viu din specia bovină sau cabalină. Neutralizarea cadavrelor de animale este o activitate care are mai multe conotații. Cele mai importante aspecte se referă la protejarea mediului și la reducerea la minimum a posibilităților de transmitere a unor boli.
Odinioară, fiecare unitate administrativ teritorială avea obligația să amenajeze pe raza sa de competență puț sec și/sau cimitir pentru animale. Numai acolo era permisă îngroparea animalelor care au murit din diverse motive – boală, accidente ș.a.

Această etapă a fost depășită după ce România a aderat la Uniunea Europeană (UE). Normele internaționale impun închiderea cimitirelor de animale și încheierea unui contract de prestație cu o firmă specializată în neutralizarea acestora și a resturilor de origine animală. Ba mai mult, aceleași norme internaționale prevăd amenajarea în fiecare unitate administrativ teritorială a unui spațiu dotat cu instalație frigorifică pentru păstrarea cadavrelor până la transportarea acestora în vederea neutralizării.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci


Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI   Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren   Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...

Oferta Speciala
valabila 48h


Citeste mai mult in Informatia Zilei Satu Mare.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton