Solul. Tipuri de sol si caracteristici generale

Tot ea contribuie la procesele exogene si modificarea reliefului. Aerul, care se intilneste adinc in scoarta terestra, si foarte departe sus in atmosfera este si el extrem de folositor. Datorita lui putem trai si respira. Aerul, ca si apa, sunt necesare vietii si activitatii omului, dar totusi cel mai important rol in natura, il joaca solul.

 

Solul are foarte multe difinitii, fiecare semnificand ceva anume. Una din ele este urmatoarea: solul este materialul fragil si afinat care acopera intr-un strat subtire toata suprafata scoartei terestre. Fara el, continentele ar fi lipsite de majoritatea faunei si florei. De aici deducem faptul ca solul depinde mult de forma de relief deasupra carei se afla.

 

Constructia de baza a formelor de relief este creata de catre forte ce actioneaza in interiorul Pamintului. Aceste procese extraordinare produc zilnic schimbari in aceasta structura de baza, o deformeaza in mod continuu.

 

Natura terestra, componenta lumii vegetale si animale au evolutionat de la cele mai primitive forme pina la asociatiile biologice contemporane. De la inceputul revolutiei industriale, adica de la mijlocul secolului al XVIII-lea activitatea umana a avut si ea un rol important in modelarea suprafetei Pamantului, cateodata chiar cu efecte surprinzatoare.

Continentele au ajuns la forma lor si in pozitiile actuale in urma miscarii placilor ce formeaza scoarta solidificata a Pamintului, adica datorita placilor tectonice. In istoria de 4,6 miliarde de ani a Pamintului s-au mai petrecut multe alte schimbari, pina ce planeta noastra a capatat infatisarea de azi. Concomitent a avut loc si formarea solului – pedogeneza.

 

Dar cum se formeaza solul insusi? Solul se formeaza la suprafata uscatului din stratul superior al rocilor pe anumite elemente de relief. Acest proces este foarte indelungat si consta in interactiunea mai multor factori de pedogeneza cum ar fi: roca-mama, organisme vii (animale si microorganisme), clima, vegetatie, relief, ape freatice si de suprafata, timpul geologic.

 

Cel mai important factor in formarea solului este alterarea rocilor, care este conditionata de existenta a 24424x2320y atmosferei. Rocile de la suprafata scoartei terestre, fiind supuse proceselor de dezagregare (care pot fi de trei forme: fizica, adica maruntirea; chimica: producindu-se reactii chimice sub influienta apei de suprafata sau din roca, a bioxidului de carbon, a sulfului sau a oxigenului si dezagregarea biologica: adica efectul distructiv al diferitelor vietati; efecte majore pot fi produse si de influientele chimice ale unor organisme vegetale, cum ar fi unele alge si lichieni care produc acizi ce fac suprfetele rocilor mai poroase), se sfarimiteaza in particule mai mici – nisip, praf, mal – si astfel participa la formarea structurii si compozitiei chimice si mineralogice a solului.

 

Un alt factor extrem de necesar in formarea solului este clima. Ea conditioneaza formarea diferitor tipuri de soluri. Datorita climei, formei si inclinatiei planetei noastre Terra fata de suprafata ecliptica, pe glob se produc anotimpurile si se formeaza fisiile termice. Fisiile termice, numite si briuri termice, la rindul lor contribuie la formarea zonelor climaterice, biogeografice. In asa mod se creeaza zonalitatea naturala.

 

Datorita acestor zonalitati in fiecare regiune se formeaza anumite ecosisteme naturale, anumite biocenoze si anumite varietati de sol. De exemplu, solurile care se formeaza in conditii medii, reprezentative sau dominante in zona respectiva, se numesc zonale, automorfe, adica formarea lor nu este conditionata de anumiti factori specifici.

In cazurile cind directia solificarii este conditionata de unele proprietati specifice ale rocilor materne (argile fine, calcare, etc.) se formeaza soluri litomorfe (conditionate de roca). In zonele cu un surplus mare de precipitatii atmosferice si unde apele freatice sunt prezente la adincimi foarte mici, se intilnesc solurile hidromorfe (conditionate de umiditate).

Prezenta sarurilor solubile in rocile materne sau in apele freatice conduce la formarea solurilor sanilizate, halomorfe (influientate de saruri). In depresiuni, in vai si in luncile riurilor unde procesul de sedimentare este permanent in dinamica se formeaza solurile dinamomorfe (care se formeaza pe sedimente contemporane). Solurile care traverseaza arealele solurilor automorfe si se imbogatesc cu parcele fine de argila si cu sescvioxizi (Fe2O3, Al2O3, etc), devin iluviale (de acumulare).

 

Alt factor important sunt organismele vii (indeosebi vegetatia si microorganismele) care si ele conditioneaza formarea diferitor feluri de sol.

 

Primele organisme la suprafata uscatului au fost algele monocelulare, care si astazi formeaza la suprafata solului pelicule sau pete verzi. Fiind autotrofe, adica avind capacitatea de a asimila energia solara si a insusi elemente minerale din mediul inconjurator, ele produc prin fotosinteza substante organice.

Aceasta materie prima se acumuleaza la suprafata rocilor, fiind partial descompusa de catre microorganisme in elemente minerale initiale (apa, CO2, elemente nutritive, etc).

 

Gratie stabilitatii conditiilor vitale pe care le asigura, solul este cel mai populat mediu de viata. Totalitatea animalelor ce traiesc in sol constituie pedofauna acestuia.

Pedofauna este si ea la rindul ei impartita in trei categorii: microfauna-organisme ce nu depasesc lungimea de 0,2 mm, mezofauna- organisme ce au lungimi cuprinse intre 0,2 si 8 mm, si macrofauna- organisme ce au lungimi de la 8 pina la 80 mm.

 

S-a constatat ca pe o suprafata de un hectar de sol se contin aproximativ 3 tone de bacterii, 3 tone de ciuperci microscopice, 1,5 tone de actinomicete, 100 kg de alge, 100 kg de protozoare, 500 kg de rime, 50 kg de nematode, 40 kg de artropode, 30 kg de moluste, 20 kg de serpi si rozatoare, etc. in fiecare cm cub de sol se gasesc pina la 7-10 miliarde de microorganisme.

 

Dupa pieirea organismelor vii din sol, resturile vegetale si animale sunt transformate in humus. Acesta este o parte esentiala a materiei organice a solului, si cel mai important component al lui.

 

Humusul prezinta un amestec de substante organice foarte complicate. Unii chimisti considera ca humusul este cea mai complicata substanta pe planeta. Rolul de baza al humusului in procesul de solificare si in natura in genere consta in faptul ca el reprezinta o substanta conservata, un accumulator de energie solara, fixate in materia organica de generatiile precedente ale plantelor si animalelor.

Aparitia humusului a stopat procesul de mineralizare, de descompunere totala a ramasitelor organice. Humusul a facut posibila acumularea pe viitor a energiei solare, a contribuit la formarea solurilor primitive initiale, deci la aparitia pedogenezei. In continuare evolutia organismelor terestre, a asociatiilor vegetale si animale s-a produs concomitent cu evolutia solurilor, contribuind astfel la evolutia ecosistemelor naturale. Humusul contine diferite elemente si substante nutritive, ce asigura fertilitatea solului.

 

Prin fertilitate se intelege proprietatea solului de a asigura plantele cu substante nutritive (compusi ai elementelor chimice cu care se hranesc plantele), apa si aer necesare dezvoltarii normale in perioada de vegetatie. Deci, solul este format atit din substante organice, cit si din substante minerale.

 

S-a constatat stiintific ca in stratul de sol cu grosimea de un metru pe o suprafata de un hectar se contin in medie 290 tone humus, 15 tone azot, 19 tone fosfor, 204 tone potasiu, precum si o cantitate importanta de microelemente: cupru, zinc, mangan, molibden, etc.

 

Fertilitatea este si ea de doua tipuri: fertilitate naturala si fertilitate economica.

 

Fertilitatea naturala (potentiala), a solului este un rezultat al fenomenelor naturale (fizice, chimice, biologice), neinfluientate de om. Ea se dezvolta continuu si este determinata de compozitia fizica si biochimica a solului, de conditiile de clima si relief si se manifesta prin capacitatea de reproducere spontana a vegetatiei.

 

Fertilitatea economica (antropogena) a solurilor apare ca urmare a unor activitati modificatoare a omului. Ea depinde de aplicarea corecta a tehnicilor agricole corespunzatoare (lucrari agrotehnice, ingrasaminte, irigatii, desecari, etc).

 

Solul contine si o anumita cantitate de apa. Apa dizolva unele substante nutritive pe care plantele le absorb impreuna cu ea.Solul contine si aer, care este necesarpentru respiratia radacinilor plantelor, animalelor si microorganismelor. Rezulta ca solul nu este solid. Aproximativ 2/5 din el este alcatuit din apa si aer.

 

Un alt factor este timpul geologic. Solul se formeaza intr-o perioada indelungata de timp. S-a constatat ca solurile contemporane s-au format in ultimile 8-10 mii de ani. De exemplu, un strat de sol cu grosimea de un cm, pe o suprafata neteda, se formeaza intr-o perioada de la citeva zeci de ani pina la 100 de ani.

 

Invelisul discontinuu al solului se numeste pedosfera, grosimea sa variind de la citiva cm pina la citiva m. Stratul superior al solului este cel mai productiv si are aproximativ 25 cm ; cultivarea intensa insa poate diminua puternic calitatea sa.

 

Cu toate ca exista posibilitatea de a cultiva plante in rezervoare cu apa, lucru care se numeste hidroponica cea mai buna solutie este de a cultiva plante in sol. Acesta este rolul solului in natura, asta il face deosebit si util, de neinlocuit.

 

Caracteristicile solului variaza de la o zona la alta in functie de numerosi factori, cum ar fi clima si altitudinea. In fiecare zona climatica predomina un tip de sol. In zonele calde se inzilnesc solurile rosii (culoare rosie) si laterite (de culoare balbena), sarace in humus si saruri minerale. In stepe si deserturi solurile sunt cenusii sau brune.

In zonele temperate, predomina cernoziomurile de culoare neagra si cu fertilitate ridicata, solurile brune si podzolurile legate de portiunile forestiere. Exista circa 720 de variatii de sol, fiecare din ele avind ceva caracteristic.

 

Solurile cenusii albice (denumirea precedenta – cenusii deschise de padure) se intilnesc fragmentar pe rocile luto-nisipoase, suportate de argile la adimcimea de 150-200 cm. S-au format sub padure in majoritate carpinete-quarcete. Orizontul superficial ocric trece evident intr-suborizont albic (cu SiO2 amorf), slab structurat. Spre adimc acest suborizont trece in brun-roscat cu structura columnara sau prismatica si dura.

 

Solurile cenusii molice (denumirea precedenta –cenusii inchise de padure) s-au format in conditiile padurilor de stejar cu invelis ierbos dezvoltat. Le este caracteristic un orizont A molic humnificat, cu structura grauntoasa mare, cu caracter eluvial slab pronuntat.

 

Solurile cenusii vertice se formeaza sub padurile de quarcete- carpinete, pe roci argiloase grele. Formarea profilului este influientata de componenta rocii materne. Are totodata particularitati vertice (nuante verzui, fete de alunecare, abundenta de argila fina).

 

Cernoziomurile se deosebesc prin caracterul acumulativ, bine humificat (la adincimea de 80-100 cm continutul de humus depaseste 1%) structurat si afinat (molic). Regimul de umiditate – periodic percolativ si nepercolativ. Reactia solului este neutra sau slab alcalina.

Cernoziomurile se formeaza sub paduri preponderant quarcete si cu invelis ierbos. Profilul cernoziomului are caracter molic relativ humnificat. Cernoziomul ca tip este reprezentat de 5 subtipuri – argiloiluvial, levigat, tipic, carbonatic si vertic.

 

Cernoziomurile argiloiluviale s-au format sub padurile de stejar cu invelis de ierburi bine dezvoltat, care contacteaza cu stepele mezofite. Orizontul de la suprafata este de tip molic, fara caractere de eluviere si doar slab pudrat cu SiO2. Orizontul B in partea inferioara are caracter iluvial cu continut mai ridicat de argila fina, structura poliedrica, tasat.

 

Cernoziomurile levigate se formeaza in conditiile stepelor mezofite ale zonei de silvostepa, dar se intilnesc si sub paduri de stejar cu invelis ierbos. Profilul are un caracter general molic, levigat, adica lipsit totalmente de carbonati. Ca regula, prezenta carbonatilor (efervescenta) incepe ceva mai jos de limita inferioara a orizontului B.

 

Cernoziomurile tipice reprezinta subtipul modal al tipului. Se formeaza in conditii de stepa, uneori cu pilcuri de stejar pufos. Orizontul A este bine humificat, structurat si afinat. Orizontul B este de tranzitie, fiind mai slab humificat, cu structura grauntoasa mare si bogat in diferite forme de carbonati.

Subtipul se divizeaza in doua: moderat humifere si slab humifere. Primele se formeaza sub stepele mezofite si xerofite cu pilcuri de stejar pufos, iar ultimele se formeaza sub steeple xerofite cu comunitati de negara si paius.

 

Cernoziomurile carbonatice se formeaza in conditiile stepelor xerofite si doar partial cu pilcuri de stejar pufos. Sunt slab humificate ca cele precedente, cu strustura mai putin stabila. Contin carbonati chiar de la suprafata.

 

Cernoziomurile vertice se formeaza in conditii de stepa, pe roci argiloase cu continut ridicat de argila fina. Orizontul A este molic, structurat, insa tasat, dur. Orizontul B, fiind si el in genere molic are caractere vertice - nuante verzui, structura bulgaroasa mare, fete stralucitoare. Dupa nivelul si continutul carbonatilor cernoziomurile vertice pot fi carbonatice, tipice sau levigale (caracter la nivel de gen).

 

Redzinele se formeaza pe calcare si marne, atit sub influienta asociatiilor ierboase de stepa, cit si de padure. Procesele pedogenetice se produc doar in stratul alterat de la supratata rocilor calcaroase. Profilul solurilor redzinice este tipul fara orizontul de tranzitie B. Orizontul superficial are caracter molic-humificat, structurat, uneori scheletic, suportat de roca. Redzinele se divizeaza in doua subtipuri: levigate si tipice.

 

Vertisolurile se formeaza in conditii de stepa si silvostepa, sub vegetatie ierboasa, pe roci argiloase grele (continut mare de argila fina). Procesele pedogenetice sunt conditionate de proprietatile specifice ale acestor roci, care in stare umeda gonfleaza, iar in stare uscata crapa.

Solificarea se produce doar in stratul de la suprafata. Astfel, solul prezinta un strat amestecat, de culoare cenusie inchisa, uneori cu nuante verzui, avind o structura bulgaroasa mare, cu fete de alunecare. Vertisolurile se divizeaza in subtipuri: molic si ocric.

 

Solurile cernoziomoide se formeaza in conditii de stepa si silvostepa, pe terenurile unde periodic sau permanent persista un surplus de umezeala. Pentru profilul acetor soluri este caracteristi orizontul A molic, bine humificat si structurat. Orizontul B are caracter hidric conditionat de pinza capilara sau nivelul ridicat al apelor freatice. Se divizeaza in doua subtipuri- levigate si tipice.

 

Mocirlele se formeaza in arealele cu exces de umiditate. Nivelul apei freatice se afla in profil, ajungind pina la suprafata. Solurile sunt mlastinoase, procesele pedogeneze au caracter anaerob. Mocirlele pot fi tipice, gleice si turbice.

 

Solurile turboase se formeaza in conditii permanent anaerobe, cind ramasitele plantelor hidrofile se descompun prea putin si se conserveaza in sol sub forma de turba. Solurile turboase pot fi de doua feluri: tipice si gleice.

 

Soloneturile se formeaza in conditii de stepa, pe rocile argiloase care contin saruri solubile (NaCl, Na2SO4 etc.). Principalele caractere sunt conditionate de prezenta cationilor de Na care partial inlocuiesc in complexul absorbtiv Ca.

Prezenta Na conduce la formarea humatului de Na, care, spre deosebire de humatul de Ca, este mai solubil si mai cafeniu. Structura devine bulgaroasa sau columnara. Profilul solonetului consta din orizontul A cu caracter solodizat-cenusiu deschis, lamellar, columnar. Grosimea profilului este relativ mica (50-60 cm).

 

Solonceacurile se formeaza sub influienta apelor fretice mineralizate. Evaporarea apei conduce la acumularea in profil si la suprafata solului a sarurilor solubile. Dupa nivelul apelor freatice se divizeaza in doua – molice si hidrice.

 

Solurile deluviale se formeaza la baza versantilor si in vai pe contul parcelelor neselectate, transportate de torentii de scurgere. Profilul acestor soluri consta din straturi de material solificat (humificat, structurat) mai mult sau mai putin transformat de procesele pedogenetice actuale locale.

Aceste soluri sunt foarte profunde, humificate si bine structurate. In functie de caracterul materialului initial solurile deluviale pot fi molice sau ocrice.

 

Solurile aluviale sunt cele mai tinere si se formeaza in luncile riurilor pe depunerile aluviale recente. Ele se divizeaza in subtipuri-tipice, hidrice, vertice, si turbice.solurile aluviale pot fi salinizate, solonetizate, si gleizate.

 

Solurile de padure se formeaza in conditii de silvostepa si sub paduri de foioase insotite de un covor ierbos. Se caracterizeaza prin faptul ca stratul de sol are o grosime mica si contine o cantitate mica de humus. Solurile de padure se divizeaza in doua tipuri: cenusii de padure si brune de padure.

 

Solurile cenusii de padure se formeaza sub paduri de stejar, stejar cu artar, sau amestec de tei si frasin. Se evidentiaza doua subtipuri principale: cenusii tipice si cenusii-inchise de padure. Profilul lor este bine evidentiat in orizonturi genetice.

Grosimea solului variaza de la 40 pina la 90 cm, carbonatii apar, ca regula, la adimcimi de 120-150 cm, au o structura glomerulara-nuciforma. Contin substante in cantitati insuficiente, dar reactioneaza pozitiv la introducerea ingrasamintelor naturale si la cele chimice de azot.

 

Solurile brune de padure se formeaza sub padurile de fag sau de stejar. Au un profil slab diferentiat in orizonturi genetice. Culoarea lor este brun-deschisa uneori roscata, structura glomelurala, cu o compozitie mecanica usoara. Regimul hidric este suficient. Solurile nu contin carbonati si sunt favorabile pentru plantatiile de pomicole si soiurile de tutun aromat.