Exclusiv
Publicat in: Stiri
Sumele alocate in perioada 1 septembrie -31 decembrie 2010, reprezentand formele de sprijin financiar acordate producatorilor agricoli din sectorul vegetal si animalier, s-au ridicat la 3,022 miliarde lei (705,5 milioane euro), din bugetul national si din fonduri europene, potrivit MADR.
Astfel, din aceasta suma, formele de sprijin finantate exclusiv din bugetul national au fost de circa 83,7 milioane euro (358,52 milioane lei), iar restul de 621,8 milioane euro (2,663 miliarde lei) au fost finantate din fonduri europene, a anuntat marti Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in conferinta de bilant pe anul 2010.

Referitor la suma alocata din bugetul national, cea mai mare parte, de 314,65 milioane lei, au reprezentat-o fondurile publice acordate producatorilor agricoli conform Legii creditului agricol, fiind bonificatia acordata (30%) la volumul creditelor angajate de acestia in 2009 si rambursate bancilor finantatoare la temenele scadente prevazute in contractele de imprumut. Alte 36,76 milioane lei s-au dat ca ajutor de stat producatorilor agricoli pentru motorina achizitionata si utilizata in trimestrul II din 2010 la efectuarea lucrarilor mecanizate in agricultura, in sectoarele vegetal si zootehnic, constand in reducerea accizei la motorina utilizata de 1,16 lei(litru, lucru ce a permis subventionarea a 31,69 milioane litri motorina utilizati in trimestrul II din anul trecut. Totodata, alte 7,11 milioane lei au reprezentat cofinantarea nerambursabila de la bugetul de stat pentru proiecte de investitii din cadrul Programului SAPARD.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze


Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...

Oferta Speciala
valabila 48h


In ceea ce priveste formele de sprijin finantate din fonduri europene, defalcat, aceste au venit din patru surse, respectiv 1,413 miliarde lei (circa 300 milioane euro) a fost plata unica pe suprafata aferenta anului agricol 2010, reprezentand circa 47% din valoarea SAPS pe anul 2010; 88,84 milioane lei (circa 20,7 mil. euro) au fost masurile de piata; finantarea proiectelor de investitii din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) a fost de 821,11 milioane lei (aproape 191,7 mil. euro), iar restul de 340,26 milioane lei (79,4 mil. euro) a fost sprijin acordat pentru zonele defavorizate din zona montana, pentru zonele defavorizate altele decat zona montana si platile de agromediu.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.