Studenții agronomi care au obţinut premiul întâi la concursul naţional Agronomiada 2010 au participat, recent, la Excursia Premianţilor. Cei mai buni studenţi de la toate specializările Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) s-au întors de curând din Germania, unde au descoperit ferme care asigură energie verde pentru mai toată Germania şi, mai presus de toate, ţărani mândri de statutul lor şi respectaţi pentru că hrănesc o ţară întreagă.
Clujenilor le-au mai fost prezentate instalaţii de biogaz care produc gaz din porumb şi dejecţii. Cu acest gaz se alimentează motoare termice care antrenează generatoare şi produc curent care este preluat apoi de sistemul de electricitate naţional.
“Din ţărani autentici, fermierii germani au ajuns, de vreo 15 ani, producători de curent electric. Ferma a rămas fermă, dar au reuşit în timpul crizei de supraproducţie să găsească o utilizare eficientă a surplusului de cereale. Aproximativ 30% din producţia de porumb siloz este destinată obţinerii biogazului”, a precizat Ranta. Criza la care a făcut referire a avut loc în urmă cu 20 de ani, când nu mai era cerere de porumb, iar preţurile erau în cădere liberă. Sistemul poate produce biodiesel, biogaz şi biomasă, substanţe din care se pot crea diverse forme de energie.
Un alt detaliu care i-a frapat pe agronomiştii clujeni a fost numărul mare de fermieri tineri întâlniţi în Germania. “în Germania, a fi ţăran, fermier, este o cinste şi o onoare. Ei asigură hrana pentru o ţară întreagă şi pentru asta sunt respectaţi peste tot”, a punctat prodecanul USAMV. “Am traversat întreaga Germanie şi nu am văzut nici o singură parcelă necultivată. Mai ales în nordul ţării solul este foarte prost, însă au găsit modalităţi să îl exploateze şi aşa”, a declarat Adriana Opincariu, studentă în anul III la Facultatea de Agricultură a USAMV. Studenţii au mai aflat că statul german le garantează agricultorilor preţuri fixe la anumite produse, cum ar fi rapiţa, pe 20 de ani, pentru a încuraja producerea de energie alternativă.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Un alt detaliu care i-a frapat pe agronomiştii clujeni a fost numărul mare de fermieri tineri întâlniţi în Germania. “în Germania, a fi ţăran, fermier, este o cinste şi o onoare. Ei asigură hrana pentru o ţară întreagă şi pentru asta sunt respectaţi peste tot”, a punctat prodecanul USAMV. “Am traversat întreaga Germanie şi nu am văzut nici o singură parcelă necultivată. Mai ales în nordul ţării solul este foarte prost, însă au găsit modalităţi să îl exploateze şi aşa”, a declarat Adriana Opincariu, studentă în anul III la Facultatea de Agricultură a USAMV. Studenţii au mai aflat că statul german le garantează agricultorilor preţuri fixe la anumite produse, cum ar fi rapiţa, pe 20 de ani, pentru a încuraja producerea de energie alternativă.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News