Tehnologii de cultura: generalitati in cultura de soia

Soia este una dintre cele mai vechi plante de cultura, originara din China, unde era cunoscuta inca din anul 2838 i.e.n. in America si Europa este cultivata mult mai tirziu, in anii 1829 si respectiv 1840.
In tara noastra, soia se cunoaste din anul 1876, in Transilvania. Din 1913 este cultivata in campurile experimentale ale Scolii superioare de agricultura din Bucuresti si abia din 1930 este inclusa in temele de cer­cetare ale Institutului de Cercetari Agronomice. Cresterea considerabila a productiei si perfectionarea metodelor de prelucrare a semintelor de soia au dus la obtinerea unor cantitati mari de ulei cu o valoare nutritiva ridicata si la furnizarea de proteina, care permite obtinerea unor canti­tati sporite de produse animale.
Proteina din semintele de soia este mult superioara proteinei din cereale datorita unor amino-acizi de o importanta deosebita in alimentatia animalelor, cum sunt: lizina, metionina, triptofanul etc. Pe langa proteina, semintele de soia contin si cantitati insemnate de substante grase, saruri minerale (fosfor, potasiu) si vitamine (complex B, C, D, F).

Alaturi de lucerna si trifoi, soia are o importanta din ce in ce mai mare, fiind considerata si din punct de vedere furajer ca o planta foarte valoroasa. Semintele sunt folosite in hrana animalelor sub forma de uruiala sau faina, cel mai adesea dupa extragerea uleiului. Soia se foloseste in ultimul timp intr-o proportie destul de mare si sub forma de masa verde (pasunata sau insilozata), datorita continutului ridicat in proteina si grasimi din toate partile componente ale plantei.

Desi este bogat in proteine, fanul de soia are o valoare nutritiva mai mica decat a fanurilor de lucerna si trifoi, datorita tulpinilor care raman neconsumate. Atunci cand fanul de soia intra totusi in ratia animalelor, este mai economic sa fie folosit sub forma de faina.

Inlaturarea deficitului de albumina digestibila in furajarea animale­lor a impus in ultimii ani extinderea culturii soiei in amestec cu graminee anuale de nutret (porumb, sorg, iarba de Sudan), ceea ce a dus la obtinerea unor furaje complete si bine echilibrate.

In timp ce porumbul produce, la o recolta de 250 q/ha masa verde, 8 400 unitati nutritive cu 274 kg albumina digestibila, soia, la aceeasi productie la hectar, produce numai 3 145 unitati nutritive, dar cu o cantitate mult mai mare de albumina digestibila (900 kg). La o unitate nu­tritiva in cazul porumbului revine o cantitate mica de albumina digestibila (cca. 31 g), in timp ce la o unitate nutritiva de soia cantitatea de albumina digestibila creste considerabil (cea. 285 g). Acest dezechilibru mare intre valorile nutritive ale acestor plante se corecteaza prin cultura lor in amestec; in acest fel, raportul intre albumina digestibila si unitatile nutritive se imbunatateste, apropiindu-se de raportul optim de 100 - 120 g albumina digestibila la o unitate nutritiva.

Acest lucru este ilustrat si de rezultatele experientelor efectuate de Moga si Slusanschi (1964), la Statiunea experimentala Marculesti.

Porumbul, sorgul, iarba de Sudan, pe de o parte, si soia, pe de alta parte, sunt componenti buni ai culturilor intercalate, pentru ca aceste plante extrag substante nutritive diferite din sol, se completeaza reciproc favorabil privind componenta in principii nutritivi si sunt consumate cu mai multa placere de animale atunci cand se administreaza ca amestec.

Dintre leguminoasele anuale, soia cultivata atat pentru seminte cat si pentru nutret verde are cea mai mare raspandire, ocupand in total peste 21,7 milioane ha in anul 1961. Pana in 1938 - 1939, Manciuria, China si Japonia erau cele mai mari cultivatoare de soia. In prezent, aceasta planta se cultiva in diferite parti ale lumii, in special in zonele cu clima temperata, in ultimii ani, in S.U.A. se inregistreaza cea mai mare crestere a suprafetelor ocupate cu soia si cele mai mari productii obtinute. Astfel, in 1961, soia se cultiva in S.U.A. pe o suprafata de 10,6 milioane ha, cu o productie totala de 18,3 milioane tone, de peste 7 ori productia anului 1953. Atat suprafetele cultivate cu soia, cat si productiile ce se obtin pe unitatea de suprafata sunt in crestere, fapt ce atesta interesul fata de aceasta cultura.

In tara noastra, suprafetele cultivate cu soia au inceput sa creasca, ajungand in 1937 la 100 000 ha. Productiile mici ce s-au obtinut datorita necunoasterii particularitatilor de cultura au facut ca ulterior aceasta suprafata sa scada pana aproape de lichidare.

Din 1955 - 1956, cand dezvoltarea sectorului zootehnic a cerut canti­tati sporite de proteina, cultura soiei s-a extins pe suprafete din ce in ce mai mari, mai ales in unitatile agricole de stat, care o folosesc in fura­jarea animalelor atat sub forma de seminte, cat si ca nutret verde. Astfel, de la 900 ha cultivate cu soia in anul 1964, unitatile agricole de stat vor ajunge ca in 1970 sa cultive soia pe o suprafata de peste 110000 ha.

Productia de seminte de soia care s-a obtinut in anul 1966 in condi­tiile tarii noastre este cuprinsa intre 10 - 15 q/ha (tabelul de mai jos). In condi­tiile perfectionarii tehnicii de cultura, a cunoasterii in amanunt a particularitatilor biologice ale plantei, se pot realiza productii cu mult mai mari. Asa, de exemplu, in anii 1962 - 1964 statiunile experimentale agricole Livada, regiunea Maramures, si Podu Iloaie au obtinut 18 - 21 q/ha, respectiv 16 - 18 q/ha. In conditii de irigare, la Fundulea s-au obtinut 22 - 34 q/ha seminte.

In conditiile anului 1966, unitatile agricole de stat, principale cul­tivatoare de soia, au obtinut pe suprafete relativ mari productii medii de 13 - 15 q/ha.

Semanata pentru a fi insilozata sau consumata ca masa verde, soia in cultura pura da productii de 150 - 230 q/ha. Cultivata pentru siloz, in amestec cu porumb, productia de masa verde poate ajunge la 395 - 500 q/ha.

Soia apartine genului Glycine L. care are un numar de 25 specii, dintre care la noi in tara se cultiva Glycine hispida (Mnch.) Maxim.

Aceasta specie cuprinde, de asemenea, mai multe subspecii, cea mai importanta si mai raspindita fiind ssp. manshurica Enk. Dupa E n k e n (1959), subspecia manshurica cuprinde mai multe varietati: communis, immaculata, flavida, ucrainca, viridis etc.

Soia, Glycine hispida (Mnch.) Maxim , are radacina principala pivotanta care patrunde in sol pana la 1 m, uneori chiar pana la 2 m. Ramificatiile laterale ale radacinii principale patrund si ele in sol pana la 30 - 40 cm. Pe ele se formeaza marea majoritate a nodozitatilor. Tulpina, inalta de 50 - 200 cm, este dreapta, pentagonala sau cilindrica, uneori volubila. Pe tulpina si ramuri se gasesc perisori de culoare galbuie, bruna, albicioasa etc. Frunzele sunt trifoliate, cu foliolele si potiolul paros. Frunzele cad cand planta se apropie de maturitate. Stipele sunt mici. Florile sunt, de asemenea, mici si grupate cate 3 - 9 (uneori mai multe) in raceme scurte. Au cu­loare liliachie, alba-liliachie, alba-galbuie. Polenizarea este autogama, desi florile se deschid. Durata infloririi este de 18 - 27 zile, in functie de soi si de conditiile de vegetatie. Fructul este o pastaie usor curbata si acoperita cu perisori. Culoarea pastaii este galbena sau galbena-brunie. Pastaia este dehiscenta si contine 2-5 seminte de cu­loare alba, galbuie, maslinie, verde, cafenie, neagra etc. Masa a 1000 seminte la plantele din var. manshurica Enk. este de 120 - 230 g. Rasarirea este epigeica.

Fiind originara din Extremul Orient, soia este o planta iubitoare de caldura, cantitatea de caldura necesara pentru a ajunge la maturitate fiind de 2200 - 2800°C. Durata perioadei de vegetatie este de 110 - 150 zile.

Soia germineaza la o temperatura minima de 7 - 8°C. Temperaturile medii de 12°C in luna aprilie si de 20 - 21o in lunile iulie-august sunt hotaratoare pentru dezvoltarea normala a plantei. Soia este sensibila la temperaturile scazute (minus 1 - 2°C) si la oscilatiile mari de temperatura. Este planta de zi scurta; in conditii de zi lunga soia isi prelungeste perioada de vegetatie.

Cerintele fata de apa sunt destul de ridicate chiar de la germinare, cand are nevoie de o cantitate de apa ce reprezinta 120 - 130% din greu­tatea semintei uscate. Coeficientul de transpiratie este in medie de 520 pentru intreaga perioada de vegetatie, fiind mai mare in perioada rasa­ririi plantelor (915) si mai scazut catre sfarsitul perioadei de formare a pastailor (239). Soia suporta relativ bine seceta pana la inflorire. La cul­turile in amestec, cerintele fata de apa sunt mai mari decat in cultura pura. In tara noastra, cultura soiei da rezultate bune in regiunile cu precipitatii medii anuale de 500 - 600 mm, din care cel putin 75 mm, in perioada de vara.

Soia nu este pretentioasa fata de sol, fapt ce permite cultura ei pe aproape toate tipurile de sol din tara noastra, cu exceptia solurilor grele, acide, salinizate. Cele mai bune rezultate se obtin pe solurile luto-nisipoase, lutoase si luto-argiloase, adanci, fertile, bogate in calciu, fosfor si potasiu, cu o reactie cuprinsa intre pH = 5 si pH = 8,5 , optim fiind pH = 6,7.

Cele mai bune conditii pentru cultura soiei in tara noastra se intalnesc in depresiunea Jijiei si a Baseului, in Moldova, si pe vaile Muresului, Tarnavelor si Somesului, in Transilvania. O zona favorabila se intalneste in campia din vestul tarii, Campia Transilvaniei, valea Siretului in drep­tul regiunii Bacau, depresiunea Jijiei si Bahluiului (in parte), precum si in partea de mijloc si de est a podisului Moldovei, in partea de sud a tarii, desi se gasesc soluri fertile, soia nu poate da productii mari si stabile datorita secetei ce corespunde perioadei de inflorire-fructificare. Extinderea culturii in aceasta zona este conditionata de irigare.

Cultura soiei se poate amplasa cu succes pe terenurile ce au fost cultivate anterior cu cereale de toamna sau cu porumb, cu conditia ca acestea sa permita o buna pregatire a solului si acumularea unei rezerve de apa. Soia se poate cultiva pe acelasi teren mai multi ani la rand, cand, datorita inmultirii bacteriilor simbiotice specifice, se pot ob­tine productii mari. Cultivata pentru nutret, soia este o foarte buna pre­mergatoare pentru aproape toate culturile anuale.

Cantitatea de substante nutritive extrase de soia din sol depinde de recolta si de scopul culturii. Dupa Enken (1959), la o productie obisnuita, soia contine in masa recoltabila la hectar 151 kg azot, 40 kg fosfor, 50 kg potasiu si alte elemente. Soia are nevoie de azot mai cu seama in primele faze de vegetatie, consumul crescand pana aproape de fructificare, perioada dupa care fosforul are rolul principal. Soia este, de asemenea, o mare consumatoare de potasiu, element ce are un rol deosebit in obtinerea unor productii mari.

Daca in sol se gasesc speciile de bacterii (Rhizobium japonicum) care sa provoace formarea nodozitatilor pe radacinile de soia, planta are posi­bilitatea sa foloseasca si azotul din atmosfera, in cele mai multe cazuri, soia nu-si poate asigura in totalitate azotul din aer, din care cauza o buna parte din acesta trebuie sa si-l procure din sol. Aceasta parte tre­buie data sub forma de ingrasaminte cu azot, administrate in doze mode­rate, ingrasarea cu 150 - 300 kg/ha azotat de amoniu si cu 200 - 300 kg/ha superfosfat se face toamna, incorporindu-se ingrasamintele sub aratura de baza. ingrasamintele pot fi administrate si primavara, inainte de se­manat, o data cu pregatirea terenului, incorporarea ingrasamintelor in sol in contact cu samanta sau prea aproape de aceasta duce la o incetinire a germinatiei, la o rasarire neuniforma si, mai tarziu, la o slaba dezvoltare a plantelor tinere. Din aceasta cauza, administrarea ingrasamintelor trebuie sa se faca in asa fel, incat acestea sa ajunga cu 3 - 4 cm sub adancimea de semanat si la 5 - 6 cm lateral de samanta incorporata in sol. Soia reactioneaza favorabil la ingrasamintele chimice sau organice pe solurile sarace in elemente nutritive. Astfel, in experientele efectuate la Campia-Turzii, pe un sol mai putin fertil, s-au obtinut sporuri de productie de 41,7% la soia pentru siloz, prin administrarea a 20 t/ha gunoi de grajd fermentat, 48 kg/ha N si 32 kg/ha P2O5. In cazul folosirii numai a ingrasamintelor chimice (96 kg/ha N si 32 kg/ha P2O5), sporul de productie a fost de 28,9%. Insa, dupa Hulpoi si colaboratorii (1966), pe solul fertil de la Fundulea, reactia la ingrasaminte a soiurilor de soia experimentate a fost slaba, aceasta fiind in concordanta si cu unele re­zultate de cercetare din S.U.A.

Semintele de soia necesita un pat germinativ foarte bine pregatit si cu bogate rezerve de substante hranitoare si apa pe toata durata de vegetatie. Din aceasta cauza, se recomanda executarea araturii de baza la adancimea de 20 - 25 cm, vara sau toamna, dupa cum planta premergatoare paraseste terenul mai devreme sau mai tarziu. In primavara, aratura se niveleaza si se lucreaza o data sau de doua ori cu grapa cu discuri, ultima lucrare executandu-se inaintea semanatului. Aratura de primavara nu este indicata, fiind urmata de pierderi de recolta.

Pentru masa verde si siloz se foloseste soiul Lincoln, caracterizat prin talie inalta si abundenta de frunze si pastai, fiind raionat pentru furaj in toata tara. Produce cantitati mult mai mari de masa verde decat soiurile cultivate pentru seminte. La Fundulea, acest soi a produs 253 q/ha masa verde, depasind soiul Chippewa cu 42%.

Samanta trebuie sa provina din loturile semincere recunoscute, sa aiba marimea medie a boabelor corespunzatoare soiului ce se cultiva si sa nu fie mai veche de doi ani. Samanta de soia trebuie sa aiba o germinatie minima de 80% si o puritate de cel putin 95%. Samanta se tra­teaza cu nitragin in ziua semanatului sau cel mult cu o zi inainte, in urma acestui tratament se obtin plante viguroase, cu un numar mare de nodozitati pe radacini. Soia se seamana atunci cand temperatura solului a ajuns la 8 - 10°C si a trecut pericolul ingheturilor tarzii de primavara. Aceasta epoca corespunde de regula cu a doua jumatate a lunii aprilie in conditiile din Campia Baraganului, cu sfarsitul lunii aprilie in zonele din Podisul Central Moldovenesc si Campia Banatului si cu prima decada a lunii mai pentru zonele mai nordice din regiunea Suceava si Podisul Transilvaniei. Soia pentru nutret poate fi sema­nata si mai tirziu, in miriste, cu conditia ca in anii si in regiunile sece­toase culturile sa fie irigate.

Numarul de plante la hectar si distantele intre randuri depind de scopul culturii. Pentru siloz se seamana la distanta de 80 - 100 cm cu o densitate de 50 - 70 boabe germinabile la m2. Pentru conditiile din centrul Transilvaniei se recomanda cantitatea de 50 - 60 kg/ha soia la semanatul in cultura pura pentru siloz. Amestecurile de porumb cu soia pentru masa verde se seamana, dupa Varga si colaboratorii (1964), la distanta de 12,5 - 20 cm intre randuri, folosindu-se 100 - 120 kg/ha porumb si 50 - 60 kg/ha soia. In Campia Moldovei, cele mai bune rezultate s-au obtinut cand semanatul s-a facut la distanta de 30 cm intre randuri, cu o norma de semanat de 100 kg/ha, raportul dintre soia si porumb fiind 1,5:1 (Rosea, Panait si colaboratorii, 1960).

Pentru siloz, cantitatile de samanta variaza in functie de amestec si de metoda de cultura. Astfel, la insamantatul pe acelasi rand cu porumbul si la distanta de 80 - 100 cm se folosesc 12 - 15 kg/ha porumb si 35 - 45 kg/ha soia. In cazul insamantarii amestecului in randuri alterna­tive (un rand porumb si un rand soia), se recomanda o densitate de 40000 - 50000 plante de porumb si 250000 plante de soia la hectar, ceea ce asigura obtinerea unor productii de 270 - 280 q/ha masa verde insilozabila, cu un ridicat continut de albumina digestibila. De regula, la amestecurile de porumb cu soia pentru siloz si pentru masa verde se folosesc hibrizi dubli de porumb cu o perioada de vegetatie apropiata de aceea a soiei furajere.

Soia in amestec cu sorgul se poate semana in randuri obisnuite la 12,5 - 15 cm pentru masa verde si la 70 - 90 cm pentru siloz. Soia trebuie sa reprezinte in amestecul furajer 30 - 33% atat pentru siloz, cat si pen­tru masa verde, cand se obtine un spor de proteina de 84 - 172 kg/ha fata de sorgul in cultura pura. In experientele efectuate de Rosea si Panait (1962) la Podu-Iloaie, amestecul de sorg cu soia pentru siloz, semanat la 90 cm distanta intre rinduri, cu 20 kg la ha samanta de sorg si 40 kg/ha samanta de soia, a dat o productie de 297 q/ha, realizandu-se un spor de 369 kg/ha proteina bruta, fata de cultura pura de sorg sema­nata la aceeasi distanta. Niculescu (citat de Varga si colabora­torii, 1964) a obtinut cea mai mare cantitate de proteina bruta la hectar (788 kg) folosind 60 kg/ha soia si 10 kg/ha sorg. Pentru masa verde can­titatea de samanta de soia ramane aceeasi, iar norma de semanat la sorg creste la 15 - 30 kg/ha. Soia se mai poate semana in amestec si cu iarba de Sudan, cand se folosesc pentru semanat 25 kg/ha iarba de Sudan si 60 kg/ha soia, semanatul executandu-se la o distanta de 12,5 - 15 cm intre randuri (Rosea, Panait si Busuioc, 1960).

Adancimea de semanat este de 4 cm pe solurile cu umiditate satisfa­catoare in stratul superficial si de 5 - 7 cm pe solurile mai uscate sau mai usoare. Semanatul la adancimi mai mari nu este recomandabil, deoa­rece puterea de strabatere este slaba.

Soia se seamana cu masina pneumatica SPC-G echipata cu discuri ce au orificiile duble, asezate pe 1 - 2 cercuri apropiate, astfel ca ambele randuri de orificii sa treaca prin dreptul camerii de vid. Raportul de transmisie se realizeaza folosind pinionul cu 22 dinti de pe axul distri­buitor si pinionul cu 16 dinti de pe axul rotii de tasare. Fata de sema­natoarea SU-29, aceasta, in afara randamentului mare de lucru (25 - 30 ha pe zi), mai are avantajul ca repartizeaza uniform semintele pe rand si le introduce in sol la aceeasi adancime. Masina SPC-6 este prevazuta si cu echipamentul necesar pentru aplicarea erbicidelor, fie concomitent cu semanatul, fie separat.

Primele lucrari de ingrijire care se acorda se­manaturilor de soia privesc spargerea crustei formata inainte si dupa rasarire. Pentru a favoriza rasarirea uniforma a plantelor, afanarea solu­lui si distrugerea buruienilor in curs de rasarire, se folosesc grapele cu colti sau cele stelate, lucrarea executandu-se inainte de rasarirea plantelor.

La culturile de soia pentru samanta si siloz se pot executa doua lu­crari cu sapa rotativa, prima inainte sau imediat dupa rasarire si a doua cand plantele au 2 - 4 frunze trifoliate, viteza de lucru fiind de 18 - 20 km/ora. Soia este o planta foarte sensibila la imburuienare. O data invadata de buruieni, mai ales in prima faza de vegetatie, cultura nu se mai redreseaza, chiar daca ulterior buruienile au fost combatute. Culturile pentru masa verde, semanate la 12,5 - 30 cm distanta intre randuri, sunt mai frecvent invadate de buruieni. Culturile pentru siloz se prasesc de 2 - 3 ori, lucrarea executandu-se mecanic. Adancimea primei prasile este mai mare (8 - 10 cm), iar a celorlalte doua mai redusa (5 - 6 cm). Prasitul se executa pana la inflorirea plantelor.

Folosirea erbicidelor in combaterea buruienilor reprezinta o metoda avansata pentru intretinerea culturilor de soia, care reduce volumul lu­crarilor de ingrijire si elimina pericolul ranirii sau distrugerii plantelor. Desi erbicidele se folosesc intr-o masura mai mica la culturile de soia pentru nutret, mentionam pentru orientare o serie de erbicide ce pot fi utilizate la combaterea buruienilor din culturile de soia. Amibenul este un erbicid selectiv ce se prezinta sub forma de solutie a acidului 2,5-diclor-3-amino-benzoic, in concentratie de 23,4%. Se aplica pe sol inainte de rasarire a buruienilor si a plantelor de soia. Efectul fitotoxic al erbicidului este mai accentuat asupra semintelor in curs de incoltire si scade pe masura ce buruienile inainteaza in crestere. Amibenul dis­truge aproape toate buruienile anuale monocotiledonatc si dicotiledonate, dar nu distruge buruienile perene cu sistem radicular adanc cum sunt costreiul (Sorghum halepense L.) si volbura (Convolvulus arvensis L.). Erbicidul se aplica in benzi pe randurile semanate, folosindu-se 7-10 t/ha, ce se amesteca bine cu cantitatea de apa necesara, in timpul lucrului, solutia se agita continuu, in tara noastra sunt in curs de experimentare si alte erbicide, ca vernamul si alanapul.

Irigarea soiei este o lucrare de intretinere ce poate aduce sporuri con­siderabile de recolta, mai ales pe cernoziomurile din sudul tarii. Experientele facute de Hulpoi si colaboratorii (1966) la Fundulea arata ca soia Lincoln da productii de masa verde mai mult decit duble datorita irigarii, dar se evidentiaza si faptul ca soia in conditii de irigare cade puternic, ceea ce duce la pierderi.

Pentru siloz si masa verde soia se recolteaza in momentul formarii boabelor in pastaile de pe tulpina principala, folosindu-se com­bina de siloz CSU, care prezinta avantajul ca, o data cu recoltatul, executa si tocatul nutretului. Amestecul de soia cu porumb se recolteaza pentru masa verde cand porumbul a inceput sa inspice si soia este inflorita, iar pentru siloz, in momentul cand porumbul a intrat in faza lapte-ceara si soia a inceput sa formeze seminte in pastai. Amestecul de soia cu sorg se recolteaza pentru masa verde in perioada aparitiei paniculului la sorg, iar pentru siloz, in faza formarii boabelor de sorg. Recoltarea in cazul amestecului de soia cu iarba de Sudan se face in functie de planta care predomina in amestec, adica la momentul optim de recoltare a ierbii de Sudan.