Tradiţii şi obiceiuri de iarnă în Bucovina

În Bucovina, Undrea, ultima lună a anului, denumită astfel popular, abundă în evenimente religioase, de datini şi obiceiuri de iarnă ancestrale, care au rezistat în timp, au fost preluate, conservate şi păstrată autenticitatea sau, în unele cazuri adaptate parţial vremurilor moderne, informează Agerpres.
Perioada dintre Crăciun şi Anul Nou oferă un adevărat spectacol ritual de asemenea tradiţii, predominante fiind colindele, cântecele de stea, pluguşorul, dar şi autentice manifestări privind Sărbătorile hibernale, poate cel mai bine conservate în Bucovina.

În comunele Vama, Fundu Moldovei, Pojorâta, Sadova, Voroneţ, Iacobeni, Mestecăniş, dar şi în oraşele Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi - printre cele mai bogate în obiceiuri tradiţionale - Naşterea Domnului este vestită prin colinde de o mare varietate, majoritatea creştine, referitoare strict la Naşterea Pruncului, dar şi laice, vizând anumite categorii socio- profesionale (preoţi, pastori, pescari, vânători, soldaţi, flăcăi şi fete de maritat etc.), cele mai multe dintre acestea evocând prin comicul de situaţie preocupările şi îndeletnicirile localnicilor. Ineditul colindelor din această zonă este dat şi de scenetele de teatru popular jucate pe la casele gospodarilor, la uşi şi ferestre, dar şi în interiorul locuinţelor, în faţa mesei îmbelşugate de colaci, plăcinte, mere, nuci şi alte bunătăţi ce se oferă interpreţilor.

Cele mai multe obiceiuri de iarnă în Bucovina se referă la Pluguşor, denumit şi Buhaiul, Plugul, Urătură, în funcţie de zonele etnografice. Cetele de urători merg la casele oamenilor pentru a le ura sănătate, rodnicie şi belşug al semănăturilor, spor şi noroc în viaţa personală, întârind toate aceste mesaje prin sunete scoase de bice, clopoţei, buhai, purtate de liderul alaiului, denumit vătaf.

În satele unde tradiţia a fost foarte bine conservată şi respectată, urătorii sunt costumaţi după specificul local cu iţari, cămăşi brodate, brâie şi chimire, sumane sau cojoace ornamentate, însoţiţi de muzicanţi populari care merg pe lângă Plugul tras de boi sau cai.

Din ansamblul manifestărilor tradiţionale de iarnă nu lipsesc jocurile de măşti, obicei răspândit pe tot teritoriul ţării, dar făcând faima Bucovinei, cu personaje animaliere sau umane: capra, ursul, calul, ţapul, moşii, babele, soldaţii, ţiganii, doctorul, vânzătorul etc.

Pe lângă aceste obiceiuri laicizate şi adaptate folclorului contemporan s-au păstrat nealterate şi momentele Irozilor şi ale Viflaimului, un gen de teatru popular religios, celebrând într-un mod popular Naşterea Domnului, cu personaje ca Mesia, magii, arhanghelii, împăratul Irod, soldaţi, cavaleri.

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Constantin Ursu, a declarat, că încă din primitivism zoolatria a promovat cultul demonilor, semidivinităţilor, divinităţilor şi al eroilor populari, parte dintre acestea fiind imaginate prin simbolismul măştilor mito-zoomorfe, abstractizând animalele reale din fauna locală şi implantându-le în sfera mitică.

Mascatul presupunea o stare aparte, ce oferea omului percepţia unei lumi guvernate de forţele oculte, capabile să influenţeze prin puterea lor cursul normal al vieţii pământene. Măştile încep să devină din ce în ce mai pregnant simboluri mitice înfăţişând demoni, genii protectoare, spirite ale binelui şi răului, ce diriguiau destinele omului şi/sau ale biocosmosului.

Folosite iniţial în străvechi rituri de fertilitate şi fecunditate, părţi ale magiei imitative în cadrul vânătorii, invocarea ploii sau înlesnind legătura cu lumea strămoşilor, măştile au suferit în timp transformări funcţionale, de la dansul ritual la meniri spectaculare şi de divertisment.

Ursul este o prezenţă agreabilă, cultul animalului îşi află originea în zorii civilizaţiei, în paleolitic, la geto - daci fiind considerat un animal sacru, cu multiple virtuţi simbolistice. Ursul apărea şi în cultul lui Zamolxis, numele acestuia fiind derivat de la însăşi blana ursului (zalmos = blană de urs). Ursul simboliza puterea şi vivacitatea, iar prin secvenţele din timpul jocului el simboliza aspecte legate de evoluţia timpului, moartea şi naşterea unui nou an. În spiritualitatea bucovineană, ursul simbolizează şi demonul care alungă boala, el fiind şi purtătorul unui demon apotropaic, considerându-se că acesta curăţă locul şi spaţiul de spirite malefice. O prezenţă ciudată într-o zonă necerealieră, ca Bucovina, este ursul de paie care reprezintă o reminiscenţă a unui demon agrar, o transpoziţie fito-zoomorfă a străvechii reprezentări demonice vegetariene şi telurice, un fel de transsimbolizare către "omul de paie", o figurare a demonului reînvierii vegetaţiei.

Capra împreună cu ţapul întruchipează personalităţile demonice ale fertilităţii telurice, jocul său subordonând şi alte personaje: moşul şi baba (personaje obligatorii), ciobanul, pădurarul, negustorul, alţi ''urâţi'', totul într-o dramă complexă. Capra simbolizează un demon al fecundităţii vieţii şi implicit al fertilităţii vegetaţiei, ţapul fiind de fapt un simbol al erosului, rolul caprei fiind întâlnit şi în vechile colinde de unde se desprinde rolul său benefic (roditor), scopul jocului în sine fiind de bun augur pentru belşug. Dacă în precreştinism capra a fost asociată ca fiind simbolul unui demon benefic, creştinismul a asociat-o cu diavolul (din cauza coarnelor măştii), considerându-se că unde intră capra îngerii nu se apropie 40 de zile.

Cerbul simbolizează în mitologia carpatică puritatea şi dreptatea, iar valenţele benefice soleiforme sunt trădate atât prin textul vechilor colinde de cerb, cât şi de oglinzile rotunde ce apar ca podoabe în herbul măştii.

Căiuţii reprezintă un episod cultural al demonilor, ei fiind reminiscenţe ale cailor fantastici, mitizaţi şi sacralizaţi. Căiuţii reprezintă valenţe apotropaice ale unei fiinţe demonice îndepărtate, fiind invocată la sfârşitul anului, când natura îmbătrânită este infestată cu fel de fel de duhuri malefice, rolul lor fiind să o purifice. Acţiunea acestor demoni se exercită prin diverse forme: energia degajată în timpul jocului, jocul cailor, dezinvoltura, agilitatea, sunetele zurgălăilor etc.

Măştile de urâţi întruchipează demonii răului şi atrag atenţia în deghizarea sau travestirea ludică, în primul rând, prin aspectul lor dizgraţios, subliniind anumite defecte fizice, dar şi morale, de multe ori caracterul demonic fiind reliefat prin mimică şi gesturi sau recuzită.

Moşii şi babele sunt exponenţii demonilor agrar-pastorali, ai florei şi faunei locale. În vechime cu aceste măşti se deghizau toţi cei care participau la ceremoniile legate de cultul fertilităţii şi fecundităţii, cult inclus şi la sărbătorile de la sfârşitul anului.