Turcia va importa animale în viu din 4-5 ţări alese de guvern, precum Bulgaria şi România, pentru a reduce preţurile la carne, care au avansat cu peste 50% în ultimul an, potrivit ministrului turc al Economiei, Ali Babacan, citat de Mediafax. Preţurile la carne din Turcia sunt cu mult peste cele din Europa, a spus Babacan, adăugând că importurile de carne vor continua până ce preţurile vor fi coborâte la “niveluri rezonabile”, potrivit agenţiei de presă Anatolia.
Preţurile cărnii de vită au crescut cu 55% în ultimul an, susţin reprezentanţi ai industriei de profil din Turcia, citaţi de cotidianul turc Hurriyet. Potrivit unui analist, preţurile au urcat cu doar 36%, iar producătorii locali cer guvernului să nu le afecteze afacerile prin importuri.
Executivul a decis recent să stopeze avansul preţurilor la carne, premierul declarând în şedinţa cabinetului că “guvernul nu are dreptul să privească cum cetăţenii cumpără carne la asemenea preţuri”. Remediul urmează să vină sub forma importurilor, însă doar discuţiile au fost suficiente pentru a determina temperarea preţurilor, scrie Hurriyet.
Ministrul Agriculturii, Mehdi Eker, a declarat că cercetarea privind importurile va fi finalizată într-o săptămână.
“Cred că preţurile cresc din cauza speculatorilor”, a spus Eker. Ministrul consideră că proprietarii de animale amână sacrificarea acestora pentru a majora preţurile.
Potrivit analistului Morgan Stanley Tevfik Aksoy, preţurile pentru carnea de vită au crescut cu 36% anul trecut în Turcia, în timp ce în aproape toate celelalte state au scăzut cu până la 7%.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Ministrul Agriculturii, Mehdi Eker, a declarat că cercetarea privind importurile va fi finalizată într-o săptămână.
“Cred că preţurile cresc din cauza speculatorilor”, a spus Eker. Ministrul consideră că proprietarii de animale amână sacrificarea acestora pentru a majora preţurile.
Potrivit analistului Morgan Stanley Tevfik Aksoy, preţurile pentru carnea de vită au crescut cu 36% anul trecut în Turcia, în timp ce în aproape toate celelalte state au scăzut cu până la 7%.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News