Exclusiv
Publicat in: Stiri
Vasile Lucuţ, acţionarul majoritar al companiei Unicarm Satu Mare, unul dintre principalii producători şi procesatori de carne din România, a declarat că, în perioada următoare, va mai angaja în jur de 300 de oameni, ca urmare a dezvoltării afacerii.
„Am demarat la timp o investiţie importantă, astfel că, peste aproximativ două luni, vom deschide patru fabrici noi, care vor produce lapte, lapte praf, pâine şi îngheţată. Prin urmare, vom avea nevoie de angajaţi noi care să lucreze în aceste unităţi de producţie”, a precizat Vasile Lucuţ. În 2008, investiţiile companiei, care au depăşit suma de 20 de milioane de euro, au fost direcţionate atât spre dezvoltarea reţelei de magazine proprii, prin proiectul de extindere în toată Transilvania, cât şi în producţie. În prezent, firma deţine 25 de unităţi de vânzare, o mare parte din ele fiind de tip supermarket, în care se comercializează peste 40% din producţia totală a companiei.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura castravetelui anti-diabet


Iti propunem sa cultivi o planta speciala nepretentioasa perfect adaptata solului si climei din tara noastra si care prezinta un avantaj colosal este foarte bogata in insulina functionand deci ca un remediu natural atat pentru prevenirea cat si pentru tratarea diabetului Si nu numai   Concret este vorba despre castravetele amar un...

Oferta Speciala
valabila 48h


Citeste mai mult in Capital

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton