Singurul fermier cu dozator mobil din ţară vinde la Satu Mare circa 200 de litri de lapte pe zi. Sătmăreanul Wilhelm Fellner a investit 33.000 de euro în două dozatoare mobile pentru care are brevet de invenţie. Tot mai mulţi proprietari de bovine au investit mii de euro în dozatoare de lapte şi le-au instalat în pieţele şi în supermarketurile din toată ţara. În Satu Mare, însă, un singur fermier a investit în astfel de aparate. Wilhelm Fellner deţine de circa trei ani o fermă cu 35 de vaci, singurul dozator de lapte din Satu Mare şi singurul dozator mobil din ţară.
Vacamobilul are brevet de invenţie
Fermierul s-a decis acum un an să instaleze dozatoarele de lapte în microbuze. „Acum un an am auzit că vor fi probleme cu vânzarea laptelui în pieţe, aşa că m-am decis să instalez dozatoarele în microbuze, pe care le-am denumit Vacamobil“, afirmă Wilhelm. El mai spune că a şi brevetat această invenţia. „M-am inspirat din piaţa de profil din Vest, însă ideea în această formă şi întreg proiectul îmi aparţin, aşa că am obţinut şi un brevet de invenţie pentru Vacamobil“, mai spune sătmăreanul.
Pentru că afacerea de familie mergea bine, Wilhelm Fellner a decis să se extindă, investind într-un al doilea Vacamobil. „ În prezent am două astfel de maşini, cu care acoperim cele două zone din stânga şi dreapta Someşului. Cea mai mare parte a zilei suntem în pieţe, în Piaţa Mare şi Piaţa Someş, iar la anumite ore ne deplasăm spre fabrici, unde, la ieşirea din ture, oamenii mai iau câte un litru de lapte“, spune fermierul.
Citeste mai mult in Adevarul.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Pentru că afacerea de familie mergea bine, Wilhelm Fellner a decis să se extindă, investind într-un al doilea Vacamobil. „ În prezent am două astfel de maşini, cu care acoperim cele două zone din stânga şi dreapta Someşului. Cea mai mare parte a zilei suntem în pieţe, în Piaţa Mare şi Piaţa Someş, iar la anumite ore ne deplasăm spre fabrici, unde, la ieşirea din ture, oamenii mai iau câte un litru de lapte“, spune fermierul.
Citeste mai mult in Adevarul.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 2 voturi
Urmareste-ne pe Google News