Autorităţile vâlcene s-au reunit în această dimineaţă la sediul prefecturii, pentru a stabilii măsurile care vor fi luate, începând de mâine, împotriva gripei umane cu tulpină porcină, pentru a proteja populaţia. Virusul se transmite prin aer, iar cei mai vulnerabili sunt elevii.
Autorităţile au intrat în alertă după ce s-au înregistrat şi confirmat cazuri de gripă şi în Europa. „Eu zic că nu trebuie să ne jucăm cu acest lucru. Din punctul meu de vedere populaţia şcolară reprezintă cel mai mare risc şi propun să începem să luăm măsuri în unităţile de învăţământ. Problema e foarte serioasă”, le-a spus Remus Grigorescu, prefectul judeţului Vâlcea, şefilor de instituţii. Florinel Constantinescu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vâlcea susţine că virusul nu se găseşte în carnea de porc şi populaţia nu trebuie indusă în eroare. „E vorba de o gripă umană, iar porcul a fost gazda intermediară. Se poate face gripă porcină fără să măncăm carne de porc”.
Citeste mai mult in Adevarul

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna Ce...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Adevarul
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News