Publicat in: Subventii
A fost aprobata acordarea ajutorului financiar pentru depozitarea privata a carnii de porc
Conform hotararii de guvern adoptate miercuri, APIA se va ocupa de elaborarea metodologiei de aplicare, a ghidului solicitantului, a formularelor si celorlalte proceduri de acordare a sprijinului financiar.
Ajutorul financiar pe care persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, respectiv persoanele juridice platitoare de TVA, il pot primi pentru depozitarea privata a carnii de porc se va incadra in limita a 50.520 de euro, dupa cum stabileste o hotarare de guvern adopatat a jumatatea acestei saptamani.

Acest ajutor se acorda in limita sumei de 50.520 de euro persoanelor fizice autorizate, intreprinderilor individuale si intreprinderilor familiale constituite, conform OUG nr. 44/2008, si/sau persoanelor juridice, platitoare de TVA, denumite operatori, care indeplinesc conditiile prevazute in Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru cererile privind ajutorul financiar pentru depozitarea privata a carnii de porc, depuse incepand cu data stabilita conform art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 360/2015 al Comisiei şi pana la data stabilita in conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 725/2015, respectiv 9 martie - 2 mai 2015.
 

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci


Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI   Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren   Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...

Oferta Speciala
valabila 48h

Actul normativ cuprinde categoriile de produse eligibile pentru ajutor, sumele corespunzatoare si perioadele de depozitare, asa cum sunt mentionate in anexa la Regulamentul (UE) nr. 360/2015.
 
Metodologia de aplicare a acestor masuri, ghidul solicitantului, formularistica si procedurile de acordare a ajutorului se elaboreaza, conform prevederilor Hotararii, de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
APIA da startul platilor ANT
APIA da startul platilor ANT
In acest sens, fermele mici asteapta demararea platilor pentru ANT subventiile de baza pentru...
MADR anunta schimbari. Nerespectarea conditiilor de munca ii lasa pe fermieri fara subventii
MADR anunta schimbari. Nerespectarea conditiilor de munca ii lasa pe fermieri fara subventii
Proiectul vizeaza conditionalitatea sociala. Acesta explica noile conditii pe care trebuie sa le...
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...

Ultima ora

Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
AFIR: 113 milioane de euro pentru ferme mici, floricultura si plante medicinale
AFIR: 113 milioane de euro pentru ferme mici, floricultura si plante medicinale
Cererile de finantare pot fi depuse online, prin sistemul AFIR, incepand cu 1 septembrie, ora...
Cum sa transporti eficient recoltele de cereale si seminte?
Cum sa transporti eficient recoltele de cereale si seminte?
Transportul trebuie pregatit inainte de inceperea recoltarii, mai ales cand ai suprafete mari si...
Rapita in toamna: recomandari de fertilizare pentru o cultura reusita
Rapita in toamna: recomandari de fertilizare pentru o cultura reusita
O strategie corecta de fertilizare in aceasta etapa timpurie urmareste pregatirea culturii pentru...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.