Publicat in: Subventii
APIA a aprobat toate dosarele fermierilor care au solicitat subventii
Potrivit ministrului Daniel Constantin, este vorba de 1.027.000 de fermieri, dintre care majoritatea au deja banii in cont la acest moment.
Prezent zilele trecute la conferinta Romanian Organic Forum, desfasurata in cadrul targului Indagra, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a anuntat ca dosarele privind subventiile celor 1.027.000 de fermieri care au depus cereri de finantare la APIA au fost aprobate, iar 90 la suta din plati au fost operate.
 
„Vreau sa va spun ca am reusit sa finalizam platile pentru motorina, pentru trimestrul II. Sunt 124 de milioane de lei care sunt deja in conturile fermierilor. Ieri am inceput si astazi finalizam si plata pentru cei care au renta viagera, cea de-a doua transa. Este vorba de 13.000 de fermieri cu o valoare de 24 de milioane de lei”, a declarat vineri, 31 octombrie, ministrul Agriculturii.
 Acesta a subliniat faptul ca toate dosarele celor 1.027.000 de fermieri au fost aprobate, procesate, au intrat in baza de date si peste 90 la suta dintre acestia au deja platile operate.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux


Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro   Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna   Ce...

Oferta Speciala
valabila 48h

 
„Platile pe suprafata, asa cum am promis am venit anul acesta cu o masura exceptionala, sa platim in avans. Regulamentul european permite plata de la 1 decembrie. Am venit si anul acesta cu aceasta plata exceptionala, a avansului din data de 16 octombrie. Vreau sa va spun ca marea parte, peste 90 la suta dintre fermieri deja au ordinele de plata semnate, operate si o mare parte au banii in cont”, a mai precizat Daniel Constantin.
 
De asemenea, seful de la Agricultura a spus ca fermierii primesc 69 de euro pentru fiecare hectar pe care il lucreaza. Plata in anul 2014 este de 159 de euro pe hectar bani care intra conturile fermierilor.
 
 Potrivit ministrului Agriculturii, plata europeana a crescut de anul trecut de la 139 la 159 la care se adauga 21 de euro de la bugetul de stat. Acum fermierii primesc avansul de 69 de euro, iar diferenta o vor primi incepand cu 1 decembrie.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

APIA a inceput plata avansului. Peste 103.000 de fermieri, autorizati la plata
APIA a inceput plata avansului. Peste 103.000 de fermieri, autorizati la plata
  Platile in avans se fac pana la 30 noiembrie. In functie de interventia accesata,...
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
AFIR: 113 milioane de euro pentru ferme mici, floricultura si plante medicinale
AFIR: 113 milioane de euro pentru ferme mici, floricultura si plante medicinale
Cererile de finantare pot fi depuse online, prin sistemul AFIR, incepand cu 1 septembrie, ora...
APIA da startul platilor ANT
APIA da startul platilor ANT
In acest sens, fermele mici asteapta demararea platilor pentru ANT subventiile de baza pentru...

Ultima ora

In ce consta racirea laptelui proaspat si care sunt temperaturile optime pentru pastrarea calitatii
In ce consta racirea laptelui proaspat si care sunt temperaturile optime pentru pastrarea calitatii
Dupa muls, laptele trebuie racit rapid, mentinut la o temperatura corespunzatoare si protejat...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Cum sa transporti eficient recoltele de cereale si seminte?
Cum sa transporti eficient recoltele de cereale si seminte?
Transportul trebuie pregatit inainte de inceperea recoltarii, mai ales cand ai suprafete mari si...
Rapita in toamna: recomandari de fertilizare pentru o cultura reusita
Rapita in toamna: recomandari de fertilizare pentru o cultura reusita
O strategie corecta de fertilizare in aceasta etapa timpurie urmareste pregatirea culturii pentru...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.