Publicat in: Subventii
Peste 100.000 de locuri de munca au fost create in agricultura prin investitii de 8 miliarde de euro din fonduri europene
Bilantul se refera la perioada 2007-2013, pe langa locurile de munca create, alti trei milioane de locuitori din mediul rural beneficiind de pe urma acelorasi investitii.
Ca agricultura este domeniul in care absorbtia fondurilor europene se face cel mai bine, o releva si datele comunicate recent de ministrul de resort, Daniel Constantin, care a facut un bilant al beneficiilor ce au rezultat din investitiile facute cu bani europeni, in perioada 2007-2013.
 
Astfel, conform declaratiilor facute de ministru, multumita acestor investitii, in perioada analizata s-au creat in agricultura peste 100.000 de locuri de munca, cele mai multe dintre ele, mai precis 61.000, fiind in faza de implementare pe contractele semnate pana la acest moment. Acerstora li se adauga alte 40.000 de locuri de munca in cazul carora procesul de implementare s-a finalizat deja, a mai mentionat Daniel Constantin.
 
Mult mai mare este numarul locuitorilor din mediul rural care au beneficiat de pe uma investitiilor cu fonduri europene, oficialul din fruntea MADR, precizand ca este vorba de peste 3 milioane de persoane.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri


Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...

Oferta Speciala
valabila 48h

 
In total, intre 2007 si 2013, in mediul rural au fost investiti 9,2 miliarde de euro, dintre care 8 miliarde au provenit din fonduri europene si 1,2 miliarde au reprezentat fonduri alocate de la bugetul national. Despre modul in care au fost cheltuiti acesti bani, ministrul Daniel Constantin a precizat ca „un numar de 76.000 de fermieri au fost ajutati in aceasta perioada, peste 3.000 de IMM-uri cu activitate non-agricola din mediul rural au fost finantate. Au fost reabilitate 1.968 de kilometri de drumuri agricole şi 46.000 de hectare au fost protejate cu amenajari facute din fonduri europene. Suprafata reabilitata care urmeaza sa beneficieze de un sistem modern de irigaţii este de 300.000 de hectare. De asemenea, numai pana in acest moment aproape 3.000 de kilometri de retea de alimentare cu apa, 4.000 de kilometri de drumuri comunale au fost modernizate si aproape 13.000 de tineri au beneficiat de finantarea cuprinsa intre 25.000 si 40.000 de euro”.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

MADR anunta schimbari. Nerespectarea conditiilor de munca ii lasa pe fermieri fara subventii
MADR anunta schimbari. Nerespectarea conditiilor de munca ii lasa pe fermieri fara subventii
Proiectul vizeaza conditionalitatea sociala. Acesta explica noile conditii pe care trebuie sa le...
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Subventii 2025: Fermierii au de respectat o noua conditie
Subventii 2025: Fermierii au de respectat o noua conditie
In 2025, noua conditie introdusa este conditionalitatea sociala, un nou set de norme privind...
Autoritatile anunta situatia subventiilor din 2024 si posibilele majorari pe termen lung
Autoritatile anunta situatia subventiilor din 2024 si posibilele majorari pe termen lung
Pana in acest moment au fost autorizati la plata peste 635.000 de fermieri la nivel national...

Ultima ora

Ce pompe sunt recomandate pentru irigatii la scara mare?
Ce pompe sunt recomandate pentru irigatii la scara mare?
Cerinte specifice pentru irigatii la scara mare Un  sistem de irigatii pentru...
Top 7 greseli frecvente in intretinerea echipamentelor de muls
Top 7 greseli frecvente in intretinerea echipamentelor de muls
Acestea sunt 7 dintre cele mai intalnite greseli pe care specialistii de la FrigoFarm le-au...
Cum pastrezi recolta in siguranta: Ghid pentru optimizarea depozitelor agricole
Cum pastrezi recolta in siguranta: Ghid pentru optimizarea depozitelor agricole
O depozitare corecta nu inseamna doar un spatiu ferit de ploaie, ci un mediu controlat, gandit sa...
Schema de ajutor DR-23, de 165 milioane euro, pentru producatorii de lactate si alte afaceri, a fost aprobata
Schema de ajutor DR-23, de 165 milioane euro, pentru producatorii de lactate si alte afaceri, a fost aprobata
Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 244/2025 pentru aprobarea schemei de...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.