Particularitati de crestere si fructificare la migdal

Migdalul este originar din Asia Mica, Iran, Siria si Africa de nord, unde creste si astazi in salbaticie, sub forma de palcuri. Cu timpul, s-a extins in zona mediteraneana si a Marii Negre. Migdalul formeaza un sistem radicular putin ramificat, mai profund si mai extins lateral decat al piersicului, mai ales pe solurile uscate si cu profilul bine dezvoltat, motiv pentru care rezista mai bine la seceta.

Pe solul brun roscat masa principala a radacinilor (63%) se afla la adancimea de 25-60 cm, In orizontul 0-25 cm se gasesc numai 22% din radacini, fata de 56% la piersic.

Tulpina are un ritm intens de crestere in primii ani dupa plantare. Creste pana la 6-12 m, cu o mare capacitate de ramificare. In tinerete formeaza foarte usor lastari anticipati, sub greutatea carora ramurile de semischelet se apleaca formand arcade.

Pe ramuri se gasesc muguri floriferi si vegetativi dispusi de obicei in grupuri, destul de apropiate datorita internodurilor scurte. Forma coroanei naturale difera de la un soi la altul, putand fi sferica, ovoidala, conica sau turtita.

Odata cu trecerea timpului forma coroanei se modifica, mai ales daca interventiile de intretinere nu se fac corespunzator. Intrarea pomilor pe rod este destul de precoce, primele fructe apar in anii 2-3 de la plantare.

Productia economica se obtine mai tarziu, de obicei dupa anul 5, maximul productiv fiind atins la circa 8-10 ani. Migdalul fructifica pe aceleasi ramuri de rod ca si piersicul, numai ca buchetele de mai sunt mai bine dezvoltate, iar la unele soiuri sunt ramuri de baza in fructificare.

Din punct de vedere a fructificarii, ramurile de rod se comporta mai asemanator cu prunul decat cu piersicul, in sensul ca au o durata mai mare de viata, respectiv de fructificare. Astfel, ramurile lungi se epuizeaza dupa circa 4 ani, iar buchetele pot traii 5-7 ani.

Dintr-un mugure florifer se formeaza o floare hermafrodita, majoritatea soiurilor cultivate la noi fiind autosterile. Pentru a asigura productii bune este necesara asocierea a 3-4 soiuri in parcela in vederea polenizarii incrucisate. Polenizarea este entomofila.

Fructul este o drupa cu mezocarpul foarte pubescent, subtire, uscat la maturitate si necomestibil. In cadrul ciclului anual, migdalul are o perioada de repaus obligatoriu scurta, motiv pentru care porneste primavara foarte devreme. Este specia care infloreste prima dintre rosacee si este adesea afectata de ingheturile de revenire.

Perioada de vegetatie este lunga, toamna frunzele cad din pomi la sfarsit de octombrie si inceput de noiembrie in functie de anul climatic. Potentialul productiv este destul de mic, daca facem comparatie cu piersicul, pomii maturi asigurand circa 1200-4500 kg de fructe in coaja.



Datorita pretului bun de valorificare, cultura migdalului este rentabila daca se obtin productii de peste 450 kg miez la hectar, aceasta depinzand mult de soi. Sunt soiuri la care procentul de miez nu depaseste 30%, dar cele mai valoroase au 40-50% miez si pot da productii de 900-1250 kg miez/ha.

Specii de migdal

In cadrul speciei sunt trei varietati: A.c. var. tipica, cu endocarpul tare si seminte cu gust dulce sau amar; A.c. var.fragilis, cu endocarpul subtire, cu seminte dulci sau amare si A.c. var. spontanea, cuprinde specii salbatice cu miezul dulce sau amar.

Amygdalus nana L. - migdalul pitic, creste sub forma de arbust de 1-1,5 m, in Europa Centrala si Asia centrala si are capacitate mare de drajonare. Are frunzele lanceolate, glabre, iar fructele cu seminte amare si foarte bogate in amigdalina (4,5%).

Cerintele fata de factorii ecologici in cultivarea migdalului

Temperatura. Migdalul da rezultate bune in zonele cu temperaturi medii anuale de 10,5-12 grade C si o medie pe perioada de vegetatie de 17-18 grade C. Infloritul incepe cand temperatura medie a aerului se mentine peste 8-10 grade C timp de 6-7 zile, dar temperatura optima pentru legarea fructelor este de 11-13 grade C.

Este rezistent la temperaturile ridicate din vara, la seceta si la temperaturile negative din timpul iernii (-22-24 grade C), daca acestea survin in faza repausului profund. Rezistenta la frig scade pe masura ce pomii se apropie de pornirea in vegetatie. Florile deschise sunt distruse la -2 grade C, iar fructele legate nu rezista daca temperatura scade sub -1,5 grade C.

Deoarece migdalul are un repaus profund scurt, frecvent pomii se decalesc in ferestrele de iarna si se inregistreaza pierderi mari la mugurii floriferi cu ocazia ingheturilor de revenire. Pragul biologic la migdal este de 5 grade C, fiind una dintre speciile care infloresc foarte devreme, dupa 6-8 zile cu temperaturi peste 8-10 garde C. Pentru maturarea fructelor este necesara o suma de temperatura activa de 3900-4000 grade C.

Apa. Fata de apa are pretentii reduse, poate valorifica bine zonele cu 400-450 mm precipitatii anual, dar valorifica foarte bine irigarea. Este o specie pretentioasa la umiditatea relativa a aerului ridicata, in special in prima parte a perioadei de vegetatie, deoarece se creeaza conditii favorabile bolilor Fusicoccum si Monilia.

Nu suporta excesul de apa din sol nici de scurta durata. Cerintele fata de lumina sunt mari, de aceea prefera versantii sudici sau sud-vestici, precum si locurile adapostite de vanturile reci si de ceata din primavara. In privinta solului, migdalul nu este pretentios. Poate valorifica solurile uscate, sarace, pietroase si bogate in calcar.

Este foarte pretentios la aeratia solului, in solurile cu drenaj deficitar sistemul radicular creste greu si pomii au longevitate mica. Nivelul panzei de apa freatica trebuie sa fie la 3-4 m.

Ingrijirea livezilor de migdal

Pentru a evita aceste neajunsuri se recomanda taieri in verde, prin care se inlatura lastarii concurenti, cei verticali, se aleg lastarii necesari structurii coroanei, scurtand astfel perioada de formare a coroanelor.

Taierea de productie se executa anual, si are drept scop mentinerea pomilor in spatiul asigurat prin distanta de plantare, rarirea coroanei in vederea patrunderii luminii la toate elementele tulpinii si normarea productiei. Deoarece la migdal sunt soiuri care fructifica preponderent pe buchete de mai, nu este necesara inlocuirea anuala a ramurilor de rod (mixtelor) ca la piersic.

Ramurile lungi se raresc daca sunt prea dese si eventual se scurteaza daca depasesc 50-60 cm. Semischeletul de peste 4-5 ani se reduce si se simplifica pentru a stimula noi cresteri care vor rodi in anii urmatori.

La pomii in plina productie se formeaza arcade de rodire, arcade care trebuie simplificate, prin transferul cresterii pe ramuri tinere, formate din zona de maxima curbura. Pomii netaiati formeaza coroane dese, aglomerate, cu multe cresteri verticale si arcade care se umbresc reciproc.

In timp, datorita lipsei luminii ramurile de rod din interiorul coroanei se usuca, zona de fructificare se muta la periferia coroanei. Odata cu accentuarea proceselor de uscare si reducerea cresterilor anuale, se intervine prin taieri mai severe, in lemn multianual cu scopul regenerarii pomilor si prelungirii perioadei de exploatate a livezii cu 4-5 ani.

Intretinerea solului este diferita in functie de varsta plantatiei si disponibilitatea hidrica.

In plantatiile tinere, solul se lucreaza pe rand si se cultiva intervalul dintre randuri cu plante agroalimentare (pepeni, fasole, mazare, cartofi, legume), pentru a obtine venituri suplimentare, folosite pentru intretinerea pomilor sau recuperarea unei cote din cheltuielile de investitie.

In plantatiile mature, unde nu exista sisteme de irigare, solul se mentine lucrat atat pe rand cat si intre randuri, pentru a conserva mai bine apa si a distruge buruienile.

Acolo unde apa este asigurata prin irigare, intervalele se pot mentine inierbate, iar pe rand se foloseste mulciul. Folosirea erbicidelor este limitata numai ca masura ajutatoare, pe randul de pomi, deoarece solul ramane descoperit si se favorizeaza pierderea rapida a apei.

Fertilizarea. Migdalul este o specie mare consumatoare de azot si potasiu. In plantatiile mature se aplica anual circa 100 kg azot, 50-80 kg fosfor si 60-120 kg potasiu.

Daca cultura este irigata, cantitatea de ingrasaminte se mareste, datorita pierderilor care se inregistreaza prin spalare. Fosforul si potasiul se administreaza toamna, iar azotul etapizat, toamna, primavara si la inceputul verii. Pe nisipuri, la Tamburesti, aplicarea ingrasamintelor chimice a determinat sporuri de productie de peste 210%. In functie de insusirile solului se recomanda aplicarea periodica, la 3 ani a 20-40 t ingrasaminte organice.

Irigarea. Desi este o specie rezistenta la seceta, migdalul reactioneaza bine la irigare, cu cantitati moderate de apa. Momentele critice pentru irigare sunt: primavara inainte de inflorit, daca primavara a fost secetoasa, in faza de intarire a endocarpului, la diferentierea mugurilor de rod (mijlocul lunii iulie) si toamna ca udare de aprovizionare. Cantitatea de apa aplicata este corelata cu textura solului si nu trebuie sa depaseasca 350-400 m3/ha.



Combaterea bolilor si daunatorilor. Culturile de migdal sunt afectate de numeroase boli produse de: Monilinia fructigena, Botrytis cinerea, Fusicocum amygdali, Coryneum beijerinckii, Gloeosporium amygdalinum, Polystigma ochraceum, Rosellinia necatrix, Taphrina deformans etc. De asemenea, o serie de daunatori diminueaza recolta de fructe, dintre care: afidele, nematozii, paduchi testosi, Anthonomus amygdali, Cossus cossus, Rinchites, Scolyrus etc.