Publicat in: Vegetal
Ce spun reprezentantii fermierilor despre situatia culturilor de toamna
Agricultorii sunt optimisti in privinta recoltelor de porumb si floarea soarelui, dar se tem ca pretul pe piata ar putea fi unul scazut.
Fermierii autohtoni spun ca sunt multumiti la acest moment de starea culturilor de porumb si floarea soarelui, care au primit suficienta apa exact atunci cand au avut nevoie, iar in conditiile climaterice actuale, recoletele se anunta a fi foarte bune.
 
Presedintele Uniunii Nationale a Patronatelor cu Capital Privat din Romania Costel Olteanu, spune ca in sudul Romaniei culturile de porumb si floarea-soarelui arata multumitor, precizand ca este foarte probabil ca recoltele sa fie bune. „Pe zona de sud, culturile de porumb si floarea-soarelui arata multumitor si e posibil sa avem recolte bune in conditii climaterice normale”, a declarat, presedintele UNPCPR.
 
„Culturile de porumb si floarea-soarelui nu mai au nevoie de precipitatii, rezervele de apa de la nivelul solului fiind suficiente pentru ca aceste culturi sa treaca cu bine peste aceasta perioada cu temperaturi ridicate. A plouat destul, in unele locuri chiar prea mult pe alocuri. In zona Olteniei, Argesului, Teleorman si Dolj este mai mult decat este nevoie, balteste apa pe camp”, a precizat la randul sau, presedintele Federatiei Agricultorilor - Fermierul, Ginu Toma.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h

 
Fermierii afirma ca in prezent culturile de porumb si floarea-soarelui arata foarte bine, exprimandu-si speranţa ca la floarea-soarelui se vor obţine peste 2.500 de kilograme la hectar, iar la porumb pana in 10.000 de kilograme la hectar.
 
In ceea ce priveşte gradul de umiditate al culturilor de floarea-soarelui si porumb, acesta este suficient pentru a asigura culturilor o dezvoltare normala pana la momentul recoltarii, sunt de parere fermierii.
 
„Suntem optimisti in privinta productiilor si  speram ca preturile la porumb si floarea-soarelui sa fie ceva mai mari pentru a putea acoperi costurile de productie. De asemenea, exista o temere in privinta pretului, in sensul ca acesta o sa fie unul redus ca urmare a unor productii peste medie” au mai precizat reprezentantii fermierilor.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
AFIR: 113 milioane de euro pentru ferme mici, floricultura si plante medicinale
AFIR: 113 milioane de euro pentru ferme mici, floricultura si plante medicinale
Cererile de finantare pot fi depuse online, prin sistemul AFIR, incepand cu 1 septembrie, ora...
Fertilizare localizata cu Corn Starter Pro la porumb si floarea-soarelui
Fertilizare localizata cu Corn Starter Pro la porumb si floarea-soarelui
Aplicarea localizata a unui ingrasamant complex, precum Corn Starter Pro din portofoliul LAT...
Fertilizari localizate la porumb - o alternativa mai economica!
Fertilizari localizate la porumb - o alternativa mai economica!
Fosforul are o mobilitate redusa in sol. Din acest motiv, fertilizarea localizata pe rand (sub...

Ultima ora

Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Cum sa transporti eficient recoltele de cereale si seminte?
Cum sa transporti eficient recoltele de cereale si seminte?
Transportul trebuie pregatit inainte de inceperea recoltarii, mai ales cand ai suprafete mari si...
Rapita in toamna: recomandari de fertilizare pentru o cultura reusita
Rapita in toamna: recomandari de fertilizare pentru o cultura reusita
O strategie corecta de fertilizare in aceasta etapa timpurie urmareste pregatirea culturii pentru...
Cat de mult conteaza odihna vacilor de lapte, mai ales vara
Cat de mult conteaza odihna vacilor de lapte, mai ales vara
Productia de lapte nu depinde doar de ce mananca sau cat de mult mananca o vaca ori cat de des...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton