Microgranturi de 5.000 euro pentru micii fermieri. Conditii de eligibilitate
Publicat la data de 09 Mai. 2022 in:
Vegetal Ordonanta prin care se acorda un ajutor de 300 de milioane de euro pentru IMM-urile din agricultura a fost publicata in Monitorul Oficial, dupa ce a fost aprobata in sedinta de Guvern de vineri. Potrivit unui anunt al ministrului Investitiilor si Proiectelor Europene, Marcel Bolos, granturile vor ajunge la fermieri antreprenori din industria alimentara, acvacultura, piscicultura si agricultura.
Potrivit actului normativ, aproximativ 20.000 de antreprenori din agricultura, acvacultura, piscicultura si industrie alimentara, ar fi eligibili pentru finantare, lucru care va avea un impact major asupra echilibrului macroeconomic al Romaniei.
Trei sute de milioane de euro vor fi alocate fermierilor si producatorilor de alimente, sub forma de granturi, conform schemei de mai jos:
- 5.000 de euro - pentru IMM cu cifra de afaceri in 2019 intre 5.000 si 13.500 de euro
- 15% din cifra de afaceri - pentru IMM cu cifra de afaceri in 2019 mai mare de 13.501 euro
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri
Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...
Oferta Speciala
valabila 48h
- 120.000 de euro - pentru IMM cu cifra de afaceri in 2019 de peste un milion de euro
"Ordonanta de urgenta reglementeaza cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operational Competitivitate 2014—2020, denumit in continuare POC, in contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii din domeniile agricultura, acvacultura, piscicultura si industrie alimentara prevazuti de prezenta ordonanta de urgenta, a caror activitate a fost afectata de efectele pandemiei de COVID-19. Masurile de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta cuprind:
a) microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub forma de suma forfetara;
b) granturi pentru capital de lucru acordate sub forma de suma forfetara sau in procent din cifra de afaceri", se arata in actul legislativ.
Cine poate beneficia de microgranturile acordate din fonduri externe nerambursabile si de la bugetul de stat
Microgranturile au valoarea de 5.000 de euro si se acorda o singura data, sub forma de suma forfetara.
Fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi in cadrul POC 2014—2020 sunt in valoare totala de 50.000.000 euro, din care 29.845.080 euro, respectiv 25.000.000 euro FEDRREACT EU si 4.845.080 euro cofinantare de la bugetul de stat se aloca din bugetul POC 2014—2020 prin Axa prioritara 4 — Actiunea 4.1.2 — Capital de lucru si 20.154.920 euro de la bugetul de stat prin aplicarea mecanismului de supracontractare prevazut de art. 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014—2020, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 105/2016, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sumele alocate sub forma de cofinantare din bugetul de stat in valoare de 20.154.920 euro prin mecanismul de supracontractare prevazut de art. 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/2015, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 105/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, se pot deconta din fonduri externe nerambursabile pana la incheierea perioadei de programare 2014—2020 prin relocari de sume rezultate din disponibilizari de fonduri externe nerambursabile, ca urmare a economiilor, fazarii proiectelor in cadrul POC 2014—2020, precum si prin alte modalitati permise de regulamentele Comisiei Europene.
Microgranturile se acorda pe baza de contract de acordare a ajutorului de stat incheiat cu urmatoarele categorii de beneficiari:
a) microintreprinderile, intreprinderile mici si mijlocii care fac dovada prin situatiile financiare depuse ca nu detin salariati cu contract individual de munca la data de 31 decembrie 2019;
b) persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 44/2008, cu modificarile si completarile ulterioare.
Important! Beneficiarii microgranturilor trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
1. sa fi desfasurat activitate curenta/operationala pe perioada a cel putin 3 luni calendaristice inainte de data de 31 decembrie 2019;
2. au obtinut o cifra de afaceri/venituri de cel putin echivalentul in lei a 5.000 euro la data de 31 decembrie 2019 (cu exceptia beneficiarilor ajutorului de stat care au fost infiintati in anul 2019, cu o cifra de afaceri mai mica de 5.000 euro, pentru care plafonul minim al cifrei de afaceri se calculeaza prin inmultirea numarului de luni intregi de activitate din anul 2019 cu suma de 415 euro).
3. isi mentin activitatea pe o perioada de cel putin 6 luni de la acordarea masurii de sprijin sub forma de microgrant.
Beneficiarii pot utiliza microgranturile, sub forma de suma forfetara, alocate din fonduri externe nerambursabile, cofinantate din bugetul de stat, pe baza de contract de acordare a ajutorului de stat incheiat in format electronic, pentru sustinerea urmatoarelor cheltuieli angajate dupa data de 1 februarie 2020:
a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, marfuri, precum si alte categorii de stocuri necesare activitatii curente/operationale desfasurate de beneficiari;
b) datorii curente si restante fata de furnizorii curenti, inclusiv fata de furnizorii de utilitati, potrivit contractelor incheiate;
c) cheltuieli privind chiria pe baza de contract incheiat si/sau cheltuieli privind arenda sau redeventa pe baza de contract de arenda sau contract de concesiune aferente terenurilor agricole;
d) cheltuieli privind achizitia de servicii necesare activitatii curente/operationale, cu exceptia serviciilor de consultanta;
e) cheltuieli privind achizitia de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluarii activitatii curente/operationale;
f) cheltuieli privind achizitia de echipamente, utilaje, instalatii si tehnologii necesare reluarii activitatii curente/operationale;
g) cheltuieli privind plata datoriilor catre bugetul statului si bugetele locale.
Verificarea utilizarii fondurilor potrivit destinatiilor prevazute de ordonanta de urgenta se face de catre MADR, in parteneriat cu APIA, pe baza de esantion de 1%, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani de la acordarea grantului.
Beneficiarii de microgranturi vor depune o declaratie pe propria raspundere prin care isi vor asuma faptul ca utilizarea microgranturilor in alte scopuri decat cele prevazute de ordonanta de urgenta atrage dupa sine recuperarea ajutorului de stat acordat impreuna cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat.
Autor:
Redactia Agroromania
Cei doi autori care formeaza in prezent echipa din spatele acestui website va aduc zilnic cele mai relevante informatii si va mentin conectati la ceea ce conteaza cu adevarat. De la stiri generaliste pana la informatii de nisa, suntem aici pentru a va furniza doar ceea ce conteaza.
Idei de afaceri in agricultura
Afaceri cu trufe. Comoara din gradina de aluni
Trufa este una dintre putinele produse agricole a caror cerere este mult mai mare decat oferta. Spre deosebire de alte culturi traditionale (porumb, grau, vitade-vie etc.), cultura trufelor nu implica cheltuieli mari anuale cu investitia. Daca exista terenul, este vorba practic doar despre achizitio... citeste mai mult>>
Cultura de ricin: ce profit iti poate aduce afacerea
Ricinul este o planta tropicala oleaginoasa, originara din India si Africa. In prezent este cultivata la noi in tara in scop ornamental, industrial si medicinal. Uleiul de ricin este unul dintre cele mai folosite uleiuri datorita utilizarilor multiple, un numar de peste 200, dar si datorita calitati... citeste mai mult>>