Combaterea buruienilor: Masuri curative

 

Din cadrul acestor masuri se remarca combaterea manuala, mecanica, termica si prin inundare a buruienilor. 

 

Una dintre masurile utilizate in mod frecvent in tehnologiile de cultura a plantelor medicinale si aromatice o constituie plivitul manual. Acesta lucrare presupune indepartarea buruienilor prin smulgere din cultura, cu radacina, pentru a fi evitata prinderea la loc a acestora.

 

Plivitul cu oticul sau sapaliga reprezinta o lucrare care se poate folosi mai ales la culturi semanate in randuri dese si la care plivitul manual nu mai este posibil. Buruienile sunt taiate la 1-3 cm de la nivelul solului si indepartate, fiind evitate pe cat posibil ranirea sau calcarea plantelor.

 

Prasitul cu sapa (manual) reprezinta o lucrare frecvent intalnita in culturile de plante medicinale si aromatice. Aceasta se executa cu ajutorul unei sape, care taie si distruge buruienile, dar mai contribuie si la afanarea solului, la distrugerea crustei, la imbunatatirea conditiilor de aerare, temperatura si umiditate de la nivelul solului. 

 

De obicei, numarul prasilelor poate fi de 1-3, dar se poate face ori de cate ori este necesar, in functie de specia de planta sau de conditiile climatice.

 

Cositul este, de asemenea, o lucrare prin care sunt indepartate buruienile inainte de a forma seminte, cu ajutorul unei coase. Se recomanda a se efectua pentru combaterea buruienilor de la marginea lanurilor, a drumurilor, de pe pajisti sau in golurile din culturi.

 

Plivitul mecanic se executa de obicei cu o grapa cu colti reglabili sau cu sapa rotativa, cand plantele si-au format sistemul radicular, solul este reavan, iar buruienile sunt rasarite.

 

Prasitul mecanic se poate face cu un cultivator sau cu o prasitoare cu tractiune animala, care actioneaza intre randurile de plante. Lucrarea se poate executa de 2-3 ori pe rand, in functie de gradul de imburuienare si de conditiile pedoclimatice.

 

Combaterea termica este utilizata de catre agricultori pe suprafete mici si se bazeaza pe folosirea flacarii data de un arzator al unei butelii de aragaz. Buruienile care au rasarit sau cele in curs de aparitie, sunt distruse din stratul superficial de sol.
 

Aceasta practica este total diferita de arderea miristii care este interzisa conform principiilor agriculturii ecologice.

 

 

 

Datorita proprietatilor buruienilor de a ramane inactive la absenta luminii, una dintre metodele utilizate pentru combaterea buruienilor este mulcirea solului. Aceasta practica foloseste: paie, resturi vegetale, frunze, rumegus, compost, pentru a acoperi solul. Uneori se mai utilizeaza si mulcirea cu folie de plastic, de culoare inchisa. Fara lumina, buruienile dispar si totodata este conservata mai bine apa in sol si este protejata activitatea microorganismelor.

 

 

Unii cercetatori recomanda ca pregatirea terenului pentru semanat sa se faca noaptea, pentru ca unele seminte de buruieni sunt inhibate de absenta luminii si nu mai germineaza. Se mai recomanda, de asemenea, acoperirea utilajelor de arat si de pregatire a patului germinativ cu prelate de culoare inchisa, astfel incat buruienile sa nu ia contact cu lumina.

 

 

Aceasta metoda, recomandata de literatura de specialitate, se refera la faptul ca, semintele de buruieni sunt stimulate sa germineze si sa rasara si apoi sunt distruse cu o lucrare superficiala cu grapa cu discuri, apoi incorporate sub aratura. Aceasta lucrare se executa in afara perioadei de vegetatie a culturilor si mai este cunoscuta sub numele de dezmiristit.

 

 

Principiul acestei metode consta in distrugerea buruienilor perene care se inmultesc prin seminte sau organe vegetative si care isi reiau vegetatia pe baza rezervelor de materii organice din sol. Prin discuiri repetate sunt epuizate substantele de rezerva si astfel nu mai poate fi reluata vegetatia.

 

 

Combaterea cu ajutorul insectelor se bazeaza pe utilizarea unor specii de insecte pentru a distruge buruienile. Acesta metoda este mai putin utilizata deoarece pot aparea dezechilibre ecologice.

 

Combaterea cu ajutorul ciupercilor fitopatogene are la baza proprietatea unor buruieni de a fi distruse de unii agenti patogeni, ca de exemplu combaterea palamidei (Cirsium arvese) cu ajutorul ruginii Puccinia punctiformis, precum si combaterea cruciulitei (Senecio vulgaris) cu ajutorul ciupercii Puccinia lagenophorae.

 

 

Conform Dictionarului botanic, alelopatie inseamna „influenta reciproca asupra dezvoltarii plantelor care cresc alaturi“. Deci, prin fenomenul de alelopatie, plantele interactioneaza si elibereaza in mediu anumite substante rezultate ale metabolismului (substante alelopatice), care pot avea actiune intraspecifica sau interspecifica.

Ca expresie a relatiilor intraspecifice amintim unele fenomene cu impact asupra productiei si calitatii acesteia: autorarirea pana la disparitia temporara a culturii (de exemplu musetel); depresiunea continua a recoltei in cazul monoculturii, care culmineaza cu mult discutata „oboseala a solului“, cunoscuta si sub numele de „autotoxiciate“ sau „autopoluare“.

 

 

Aceste metode au la baza principiile conceptului de agricultura biodinamica initiat in 1924 de catre Rudolf Steiner. Conform acestor principii, aparitia noilor buruieni este inhibata de introdu - ce rea in sol a cenusii obtinute din arderea propriilor seminte. Se recomanda, de asemenea, si alte tehnici practice, cum ar fi: obtinerea de cenusa prin arderea semintelor si diluarea ei cu nisip sau pamant uscat in parti egale si apoi imprastierea pe sol, uniform, in vetrele de unde au fost recoltate semintele.