Publicat in: Diverse
Constantin: ADS trebuie sa nu mai joace doar rolul de gestionare a fondului funciar, ci si de reglementare
La conferinta de presa ce a avut loc vineri, 9 august, la sediul MADR, ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Daniel Constantin, a vorbit si despre proiectul legislativ ce priveste reglementarea si functionarea Agentiei Domeniilor Statului (ADS).
„Aceasta agentie (n.r. ADS) trebuie sa nu mai joace doar rolul de gestionare a fondului funciar, ci si de reglementare a acestuia, dupa modelul Safer din Franta. Beneficiem si de expertiza unor specialisti din ADS-ul francez, ca sa ii spun asa, respectiv Safer, astfel incat sa facem aceasta agentie functionala in beneficiul fermierilor, respectiv sa vizeze tranzactiile de terenuri intre persoane fizice sau juridice pe piata libera si chiar sa intervina pe piata funciara astfel incat sa ajute la consolidarea exploatatiilor din Romania”, a precizat ministrul agriculturii, Daniel Constantin..
 
In momentul de fata, aproximativ 8% din suprafata arabila a Romaniei apartine cetatenilor straini, care si-au achizitionat sau concesionat terenurile prin cele doua conditionari din Codul Civil. Persoanele fizice sunt obligate sa aibe domiciliul in Romania, iar persoanele juridice sau asociatiile trebuie sa aibe sediul in Romania pentru a detine sau a lucra un teren agricol. Cetatenii straini nu pot cumpara terenuri in Romania, pana la sfarsitul acestui an sau pana la liberalizarea pietei funciare de la 1 ianuarie 2014, doar daca indeplinesc conditiile de persoana juridica romana.
 

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizat felicitari de lux


Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara la dvs acasa cu o investitie de doar 100 de euro   Exploatati incredibila piata a felicitarilor Aceste produse carora poate nu le-ati acordat pana acum atentia cuvenita aduc venituri colosale si constante an dupa an Puteti castiga fara efort minimum 1 000 de euro net luna   Ce...

Oferta Speciala
valabila 48h
La sfarsitul anului 2011, strainii detineau o suprafata agricola de peste 700.000 de hectare, in Romania.





Sursa foto: www.sxc.hu

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Ultima ora

Cat costa, in timp, un buldoexcavator ieftin vs unul premium?
Cat costa, in timp, un buldoexcavator ieftin vs unul premium?
Ca sa alegi informat, analizeaza lucrarile pe care le executi, numarul anual de ore si costul unei...
Cum poti creste productia de lapte la vaci, in functie de sezon
Cum poti creste productia de lapte la vaci, in functie de sezon
De multe ori, schimbarea nu apare peste noapte. In zilele foarte calde, de exemplu, vacile...
Cum alegi tractorul potrivit pentru relieful din judetul Brasov: specificatii tehnice obligatorii pentru zonele deluroase si montane
Cum alegi tractorul potrivit pentru relieful din judetul Brasov: specificatii tehnice obligatorii pentru zonele deluroase si montane
Particularitatile relieful judetului Brasov Relieful judetului Brasov, extins de la pajistile...
Cum organizezi documentele fermei ca sa gasesti rapid actele importante?
Cum organizezi documentele fermei ca sa gasesti rapid actele importante?
Stabileste categorii clare pentru actele fermei Primul pas este sa separi documentele in...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton