Pimentul, ienibaharul sau piperul de Jamaica

Ienibaharul, numit si piment, sau piper jamaican, este un condiment obtinut din fructele unui copac care creste in America Centrala si insulele invecinate. Ienibaharul are un gust iute si aromat, o combinatie intre cuisoare, nucsoara si scortisoara.

Arborele de ienibahar
Pimenta dioica, sau arborele de ienibahar (vezi foto), este un copac inalt de pana la 12 m, care fructifica incepand cu primii 4-5 ani de viata. Traieste foarte mult, exista exemplare ajunse la varsta de 100 de ani.

Este cunoscut inca din antichitate, mayasii si aztecii ii foloseau semintele in diferite ritualuri. Face parte din familia Myrtaceae fiind inrudit cu arborele de cuisoare (Eugenia caryophyllata) si mirtul (Myrtus communis), copac intalnit in nordul Africii si Europa de sud.


Fructele sunt mici, globuloase, de 2-3 ori mai mari decat piperul negru. Sunt culese inainte de a se coace si uscate pe platforme spatioase, aerisite, pentru a-si pastra intacta aroma. Ea se datoreaza unei substante prezenta atat in fructele, cat si in florile, semintele si frunzele arborelui.
Este vorba de eugenol, un compus aromat, cu proprietati antiseptice, folosit in parfumerie. Fiecare fruct contine doua seminte mici, bogate si ele in eugenol.

Ienibaharul, piperul cu o suta de arome
Desi ienibaharul a fost introdus in Europa de catre portughezi, care il considerau o varietate de piper, denumirea romaneasca vine din limba turca (yeni-bahar, care se traduce prin "mirodenie noua), otomanii aducand primii acest condiment pe teritoriul tarii noastre. In engleza este numit "allspice", tocmai din cauza gustului sau care pare a fi un amestec de mai multe arome. Chinezii il numesc chiar "bi wei hu jiao" - piperul cu o suta de arome.

In bucatarie se folosesc boabele intregi, pentru condimentarea preparatelor din peste, pentru marinarea carnii de porc sau de oaie, sau la muraturi, impreuna cu hrean si piper. Se mai gaseste si macinat, dar nu este indicat, pentru ca isi pierde foarte repede aroma. Cel mai bine, ienibaharul se pastreaza in locuri uscate, la intuneric.

Alte informatii despre ienibahar:

• Unii autori il traduc gresit din engleza, denumindu-l Eugenia pimenta. Eugenia si Pimenta sunt doua genuri diferite, membre ale familiei Myrthaceae. Se face confuzia intre cuisoare si ienibahar. Altii il traduc, simplu, piment, fara a preciza ca este vorba de ienibahar.
• Prima descriere in literatura a acestui arbore a fost facuta de naturalistul Patrick Browne in anul 1755, in cartea sa "The Civil and Natural History of Jamaica".
• Cel mai mare producator de ienibahar din lume este Jamaica, tara in care acesti arbori fomeaza adevarate paduri.
• Standardul de calitate pentru ienibahar (boabe intregi sau pisate) este: ISO 973:1999