Autor: AgroRomania.ro
Publicat in: Diverse
George Turtoi, directorul general al Agentiei de Plati pentru Dezvoltarea Rurala si Pescuit (APDRP) sustine ca ar vrea sa schimbe sistemul de selectie si cel de achizitie pentru beneficiarii privati, pe noul Program National de Dezvoltare Rurala 2014-2020.
„Pe noul Program National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 as schimba, in primul rand, sistemul de selectie, pentru ca la ora actuala sunt varfurile de sarcina atat de mari incat avem intarzieri de un an de zile, chiar si de un an si jumatate pe evaluarea proiectelor. Nu poti sa-i spui omului, dupa ce ai evaluat proiectul, gata da-i drumul, semneaza contractul, chiar daca a fost evaluat intr-o luna, pentru ca trebuie sa astepte dupa toti. Cand primesti 20.000 de proiecte nu ai cum sa le termini intr-o luna de evaluat. Acesta este primul lucru care trebuie reglat, partea de sistem de selectie. Avem la ora actuala mai multe propuneri in acest sens si speram sa fie acceptate de Comisie. Trebuie sa le prezentam un sistem concurential, chiar daca este combinat cumva cu « primul venit primul servit », iar proiectele care ating punctajul maxim sa fie finantate imediat, sa nu mai astepte pana la finalul evaluarii”, relateaza directorul general al APDRP.
Acesta considera ca ar trebui ceva schimbat si in implementarea proiectelor, deoarece au fost ceva probleme in aceasta privinta pe actualul PNDR, pe partea de acte aditionale pentru modificari de solutii si prelungiri de termene.
„In acest program am avut probleme foarte mari pe partea de acte aditionale pentru modificari de solutii si prelungiri de termene. Proiectele s-au facut foarte prost si imi pare rau ca invinuiesc atat proiectantii cat si consultantii care au venit cu solutii tehnice, nu pot sa spun nefezabile, dar care au suferit modificari de 4-5 ori. Aici vad o solutie de a contracta direct, la nivel de proiect tehnic, fara sa mai contractam studiu de fezabilitate, care este doar o previziune si pana la finalizarea efectiva a lucrarii sufera o mie de modificari. Avem la ora actuala proiecte si cu zeci de acte aditionale de modificare pe un singur proiect”, mai precizeaza George Turtoi.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
El propune pentru achizitiile beneficiarilor privati crearea unei baze de date cu preturi de referinta rezonabile, care ar putea fi benefica atat pentru fondul de dezvoltare rurala, cat si la nivel national.
Sursa foto: www.sxc.hu
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News







