Hreanul - Armoracia rusticana

Hreanul, Armoracia rusticana, este o leguma de la care se folosesc radacinile sale bine dezvoltate, carnoase, albe, deosebit de iuti, folosite drept condiment sau ingredient pentru garnituri, muraturi si salate.

Radacina de hrean contine o serie de substante fitoncide, uleiuri eterice, vitamina C si zaharuri, care au efecte antiinflamatoare, afrodiziace si stimuleaza pofta de mancare.

Ce contine radacina de hrean?
Pe langa vitamina C, care se regaseste intr-o concentratie de 70-80 de mg la 100 de grame de radacina proaspata, hreanul mai contine si
minerale indispensabile organismului, precum fierul, magneziul, potasiul si calciul. Mirosul intepator al radacinii se datoreaza sulfurii de alil, o substanta prezenta si in usturoi si ceapa.


Gustul iute caracteristic se datoreaza unor substante precum izotiacanatul de alil fenil sau de etil, iar mirosul intepator sulfurii de alil, o suibstanta care se gaseste si in ceapa sau usturoi. Acestea impiedica dezvoltarea mucegaiurilor, de aceea hreanul se foloseste la muraturi, pentru a le conserva.

Hreanul creste si la soare si la umbra

Hreanul este o planta putin pretentioasa fata de factorii de mediu, este rezistent atat la temperaturile scazute cat si la perioadele lungi de seceta. Creste la fel de bine si in plin soare si la umbra. Contrar aparentelor, hreanul nu creste bine pe soluri usoare, nisipoase; el prefera soluri ferme, argiloase, bogate in humus si usor alcaline (pH 7,5).

Radacina este foarte dezvoltata, pivotanta, puternic ingrosata, avand un diametru de 5 cm si o lungime de aproape 1 metru. Frunzele hreanului sunt mari, ovale cu marginile dintate. Tulpinile sunt inalte si puternic ramificate. Florile sunt mici, albe iar din ele se pot prepara ceaiuri impotriva racelii.

Cultivarea hreanului
De la inceput trebuie tinut cont ca hreanul este o planta perena, a carei cultura dureaza chiar si 8-10 ani. Deoarece hreanul este cultivat pentru radacini, in primul rand prima lucrare va fi aceea de desfundare a solului, mergand dupa posibilitati pana la o adancime de 50-60 cm. Pamantul trebuie sa fie bine maruntit si ingrasat cu ingrasamant organic.

Metoda de inmultire uzuala este prin inradacinarea segmentelor de radacina intr-un amestec de turba si nisip. O radacina mare este sectionata in fragmente de 5-6 cm lungime, care se ingroapa cativa centimetri in amestecul de turba si nisip. Se uda potrivit si se tine intr-un loc umbros, la temperatura camerei. In maxim 30 de zile apar radacinile si primii lastari.

Acestia se planteaza pe randuri, la 20 cm unul de altul si 60 cm distanta intre randuri. Plantarea se face primavara devreme. Cand acestea pornesc in vegetatie, se pot copili pentru a forta dezvoltarea radacinii.

Radacinile se pot recolta din al doilea an, toamna. Ele se pastreaza iarna ingropate in nisip, intr-un loc intunecos si rece. Un preparat comun din hrean este hreanul in otet. Intr-un borcan de 250 g se rade o radacina de hrean (atentie, datorita substantelor volatile iritante prezente in radacina nu se recomanda operatia persoanelor alergice).

Peste radacina se adauga cateva lingurite de miere si se torna otet pana us. Se astupa si se lasa minim 7 zile. Poate fi consumat inainte de masa, ca stimulent, iar lichidul se poate folosi si extern ca tonic si refortifiant al pielii, prin tamponari usoare.

Medicina naturista
Hreanul este un foarte vechi remediu popular, cunoscut de pe vremea dacilor. Printre afectiunile care isi gasesc alinare cu ajutorul hreanului se numara bronsitele, sinuzitele, paradontoza, reumatismul, anemia, gripa si racelile. Din hrean se obtin mai multe preparate cum ar fi tinctura, otetul de hrean, faina de hrean sau cataplasmele cu hrean.