Autor: AgroRomania.ro
Publicat in: Reteaua nationala
Fermierii estimeaza pentru acest an o productie cuprinsa intre 17 si 20 de tone la hectar.
Producatorii de cartofi din Covasna, dar si directorul Directiei Agricole judetene se arata foarte optimisti in ceea ce priveste recolta din acest an, estimand ca se vor obtine intre 17 si 20 de tone de cartofi la hectar.
Cu toate acestea suprafetele cultivate cu cartofi sunt din ce in ce mai restranse, fiind inlocuite de cele de porumb, rapita si chiar si de mustar, care au inceput sa le ia locul, deoarece sunt mai putin vulnerabile la capriciile vremii.
Conform directorului Directiei Agricole, Konczei Csaba, anul acesta s-au cultivat 11.000 de hectare cu cartofi, cu 1.500 de hectare mai putin decat anul trecut, fermierii preferand sa se orienteze catre culturile enumerate mai sus.
„Daca privim in urma cu zece ani, observam ca incetul cu incetul, de la an la an, au scazut suprafetele cultivate cu cartofi. Este cultura cu un grad mare de risc din punctul de vedere al producatorului, in sensul ca necesita o investitie mare pe hectar si depinde foarte mult de factorii externi, de precipitatii, cartofii au nevoie de foarte mult apa” a precizat Konczei Csaba.
Si presedintele Asociatiei cultivatorilor de cartofi din Covasna, Romulus Oprea, se arata optimist in ceea ce priveste recolta din acest an, precizand insa ca producatorii sunt ingrijorati ca s-ar putea inregistra o scadere semnificativa a preturilor, asa cum se intampla de obicei cand pe piata este marfa din abundenta.
„Daca productiile sunt mari, preturile sunt mici. Anul trecut a fost rentabil pentru producatorii de cartofi, chiar daca la sfarsit piata s-a stricat din cauza importurilor nefiscalizate si spun asta fara sa ma ascund. La productia de cartofi imputurile sunt foarte mari. Cartoful e o cultura speciala care presupune investitii de minumum 15.000 de lei pe hectar la cartoful de consum si 30.000 de lei pe hectar la cartoful de samanta. Deci este o investitie fantastica si un risc deosebit, care de regula in patru ani din cinci nu se acopera”, a precizat , la randul sau si Romulus Oprea.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
„Daca privim in urma cu zece ani, observam ca incetul cu incetul, de la an la an, au scazut suprafetele cultivate cu cartofi. Este cultura cu un grad mare de risc din punctul de vedere al producatorului, in sensul ca necesita o investitie mare pe hectar si depinde foarte mult de factorii externi, de precipitatii, cartofii au nevoie de foarte mult apa” a precizat Konczei Csaba.
Si presedintele Asociatiei cultivatorilor de cartofi din Covasna, Romulus Oprea, se arata optimist in ceea ce priveste recolta din acest an, precizand insa ca producatorii sunt ingrijorati ca s-ar putea inregistra o scadere semnificativa a preturilor, asa cum se intampla de obicei cand pe piata este marfa din abundenta.
„Daca productiile sunt mari, preturile sunt mici. Anul trecut a fost rentabil pentru producatorii de cartofi, chiar daca la sfarsit piata s-a stricat din cauza importurilor nefiscalizate si spun asta fara sa ma ascund. La productia de cartofi imputurile sunt foarte mari. Cartoful e o cultura speciala care presupune investitii de minumum 15.000 de lei pe hectar la cartoful de consum si 30.000 de lei pe hectar la cartoful de samanta. Deci este o investitie fantastica si un risc deosebit, care de regula in patru ani din cinci nu se acopera”, a precizat , la randul sau si Romulus Oprea.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News