Mâine se împlinesc 125 de ani de la nașterea academicienilor agronomi Gheorghe Ionescu-Șișești și Matei Berindei

Vineri 15 octombrie, 2010, ora 10:00, în Aula Magna a Academiei de Ştiinţe Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti, ACADEMIA ROMÂNĂ şi ACADEMIA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICE Gheorghe Ionescu-Şişeşti” organizează Sesiunea ştiinţifică dedicată comemorării a 125 de ani de la naşterea academicianului Gheorghe Ionescu-Şişeşti.

Gheorghe Ionescu Sisesti
Gheorghe Ionescu-Şişeşti a fost, fără îndoială, cea mai însemnată personalitate a agronomiei româneşti din secolul al XX-lea, mai mult, acela care a ştiut „să ridice prestigiul ştiinţelor agricole, alături de celelalte ştiinţe aplicate, la rangul meritat", aşa cum a subliniat un coleg al său academician, medicul-savant Ştefan S. Nicolau.

De altfel, pentru a demonstra cercurilor ştiinţifice de la noi şi de peste hotare valoarea creaţiei româneşti în specialitatea sa, a scris, în 1937, în limba franceză, cea dintai istorie substanţială a agronomiei din România. Exemplul său personal, ca eminent organizator, ca deschizător de drumuri în ştiinţă, a contribuit desigur considerabil la această afirmare. Se considera totuşi întotdeauna ca un „om obişnuit"), care „a căutat doar să-şi facă datoria oriunde a lucrat".


Născut la Şişeştii de Jos (Mehedinţi), a urmat liceul la Turnu Severin, apoi o şcoală superioară de agricultură, pentru a-şi susţine ulterior doctoratul, în 1911, cu o teză privind agricultura practicată de ţărani în România. A fost, multe decenii, profesor la Şcoala Superioară de Agronomie de la Herăstrău, mai tîrziu profesor la Facultatea de Agronomie şi la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu" din Bucureşti.

A fost ales membru al Academiei Române, membru de onoare al Academiei Cehoslovace de Agricultură şi membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole din U.R.S.S. (1957).

A considerat, pe drept cuvânt, că cea mai însemnată realizare a sa a fost întemeierea, în 1928, a Institutului Central de Cercetări Agricole (I.C.A.R.), unde, cum a arătat, s-au efectuat „primele cercetări agricole complexe, organizate sistematic, pe tot cuprinsul ţării, conduse de institut şi efectuate în laboratoarele şi la staţiunile sale experimentale agricole".

Aici a inţiat şi condus cercetări pentru dezvoltarea agrotehnicii la principalele plante de cultură (grîu, porumb etc.) şi obţinerea de soiuri superioare, aici a stabilit, după criterii ştiinţifice, aplicarea diferenţiată a îngrăşămintelor după tipurile de sol, a indicat noi metode de ameliorare a solurilor erodate, nisipoase, sărăturate, noi sisteme de irigaţii, devenind conducătorul necontestat al şcolii moderne româneşti de ştiinţe agricole.

O contribuţie de mare valoare a savantului a fost introducerea soiului de grîu A 15, cu însuşiri superioare de productivitate, obţinut prin selecţie şi hibridare, care a fost cultivat timp de 25 de ani (pînă în 1965) pe mai bine de două milioane de hectare, dovedindu-şi din plin calităţile superioare.

Practica nu l-a făcut să neglijeze aspectele teoretice, ştiinţa datorându-i, de pildă, formularea „legii proporţiilor armonice a factorilor de vegetaţie". Au rămas de la el şi o serie de lucrări clasice ale agronomiei româneşti, precum Cultura porumbului, apărută în patru ediţii şi un Tratat de agrotehnică (în colaborare cu Irimie Staicu), operă de căpătâi pentru specialiştii din agricultură.

A fost ministru al agriculturii în perioada 1931-1932, 1937-1938 şi 1939-1940. A obţinut mai multe ordine şi medalii deosebit de valoroase, dintre care aminitim: „Steaua României“ - 1921; „Coroana României“ - 1922; „Croix de Commandeur de L’Ordre de Merite agricole“ - 1924; „Chevalier de la Legion d’Honneur“ - 1930 (Franţa); „Steaua României cl. I“ - 1938; „Grand officier de la Legion d’Honneur“ - 1940 (Guvernul francez).


Matei Berindei
Sâmbătă, 16 octombrie, şi-ar fi sărbătorit ziua de naştere profesorul Matei Berindei, agronomul rămas în istoria agriculturii din ţara noastră drept părintele cartofului. Acesta s-a născut la 16 octombrie 1922, în comuna Bălăceşti, judeţul Gorj.

În anii 60, pe când activa la Institutul de cercetpri Agronomice ICAR, şi-a susţinut teza de doctorat “Influenţa
condiţiilor climatice şi a unor măsuri fitotehnice asupra producţiei de cartof pe solul brun-roşcat de pădure de la Moara Domnească”, lucrare ce a adus elemente inedite care au modificat esenţial optica în dinamica formării producţiei de tuberculi şi a constituit un capitol de referinţă pentru toate celelalte lucrări aprofundate în domeniu efectuate ulterior în ţara noastră.

În anul 1962 Matei Berindei a infiinţat, în calitate de director, laboratorul pentru cultura cartofului la Staţiunea experimentală Ştefăneşti-Argeş. A fost, apoi, director ştiinţific al Staţiunii experimentale agricole Braşov (1965-1967) şi apoi al Institutului de Cercetare pentru Cultura Cartofului şi Sfeclei de Zahăr (1967-1977) continuând ca director al Institutului de Cercetare şi Producţie a Cartofului (1977-1981).

Profesorul Berindei a coordonat peste 60 de teze de doctorat şi a fost mentor pentru majoritatea cercetătorilor din domeniul cartofului.

Acolo unde s-au aplicat corect instrucţiunile noastre au fost obţinute rezultate remarcabile. Aşa s-a ajuns ca să se cultive cartoful în toată ţara şi, în prezent, putem spune cu mândrie că, datorită cercetării ştiinţifice în domeniu, nu există locuitor al satelor care să nu cultive cartof. Astfel a devenit cartoful a doua pâine în România şi eu am fost „botezat“ de aceşti cultivatori „părintele cartofului din România“, scria Matei Berindei.

Profesorul Berindei s-a stins din viaţa la 15 decembrie 2009.