Bani europeni pentru agricultura

Reprezentantii Comisiei de Agricultură din cadrul Parlamentului European au anunţat în cadrul unei vizite la Bucureşti că diferenţele dintre statele membre vechi şi cele noi în ceea ce priveşte subvenţiile europene, trebuie să dispară. “Vom încerca să stabilim noi criterii de distribuţie a fondurilor europene. Nu mai avem motive pentru a menţine discrepanţele în ce priveşte subvenţiile, mai ales că sunt multe state care au alocat mai puţin de 100 de milioane euro... mai mult

Sanse pentru agricultura

Politica Agricolă Comună (PAC) deschide noi oportunităţi de afaceri în agricultură. Patru surse de finanţare sprijină sectorul agricol în UE. Prima sursă este fluxul de numerar, care presupune aşa-numitele plăţi directe, a doua este reprezentată de Programul de dezvoltare a zonelor rurale, a treia de Programul privind pescuitul, iar a patra prevede cofinanţarea şi subvenţiile aprobate de UE pentru fiecare stat membru, la cerere. Fluxurile de numerar pentru sectorul agricol... mai mult

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie si Nutritie Animala (INCDBNA) anunta inceperea proiectului PLAN DE PROMOVARE A PRODUSELOR SI SERVICIILOR INCDBNA

Balotesti, 23.06.2010. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie si Nutritie Animala (INCDBNA) –IBNA Balotesti, cu sediul in Balotesti Str. Calea Bucuresti nr. 1, jud. Ilfov, deruleaza, incepand cu data de 11.06.2010, proiectul “ p lan de promovare a produselor si serviciilor INCDBNA” , co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala , in baza contractului de finantare nr. 140 din 11.06 .2010, incheiat cu Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, in... mai mult

Satu Mare: Culturi însămânţate cu porumb, distruse de ciori

La Odoreu ciorile fac ravagii printre culturile de porumb ale oamenilor care au semanat putin mai tarziu. Ei spun ca numarul lor a devenit foarte mare in ultima vreme si pentru ca nu isi gasesc hrana destula au atacat si culturile de porumb. De pilda boabele de porumb semanate in primavara de familia Pop Vasile din Odoreu au fost consumate de harnicele ciori, astfel ca omului abia i-au rasarit cateva fire de malai. Fara sa se planga cuiva, cei din familia Pop au semanat inca odata tarlaua, dar... mai mult

Arestări la Ferma 3 din localitatea Lumina: proprietarii furau combustibil din conducte şi înfiinţaseră o plantaţie de canabis

Poliţiştii însoţiţi de jandarmi au descins în forţă la Ferma 3 din localitatea Lumina, fermă deţinută de omul de afaceri Dimu Polifroni. Aceştia aveau informaţii că în cadrul fermei proprietarii făceau orice, numai agricultură nu. Descoperirea unei instalaţii artizanale de sustragere a ţiţeiului din magistrala Conpet le-a confirmat bănuielile. Pe lângă aceasta, ferma din Lumina le-a mai rezervat o surpriză de proprţii: o hală de 500 de metri pătraţi era transformată... mai mult

Alba: Culturile agricole distruse de grindină şi vijelii nu erau asigurate

Grindina si ploile torentiale din ultima perioada au provocat pagube insemnate si in judetul Alba. Potrivit statisticilor centralizate la nivelul prefecturii judetului, un total de 2.913 ha de culturi agricole au fost calamitate. Din cele 2.913 ha afectate, 2.396 ha au pierderi de peste 50% din producţie iar 517 ha sub 50% din producţie. Valoarea totală a pagubelor de până acum estimată de specialiştii DADR Alba este de 2.035.650 lei. Cele mai însemnate pierderi s-au înregistrat la... mai mult

Proteste ale fermierilor în faţa Prefecturii Cluj

Federatia Asociatiilor Producatorilor Agricoli APA Transilvania va protesta pe termen nelimitat, incepand cu data de 29 iunie, impotriva ministerului Agriculturii si a "guvernantilor care au pus la pamant agricultura". Actiunile se vor desfasura in fata Prefecturii judetului Cluj. La proteste sunt asteptati peste 6.000 de fermieri din toata tara. Din judetul Maramures vor merge sa isi strige durerea, aproximativ 150 de fermieri. mai mult

Neamţ: Roşii de seră, produse în curtea unei fabrici

Conducerea unei cunoscute întreprinderii pietrene a găsit soluția de a utiliza cu folos căldura care prisosea din fluxul tehnologic de producție. Căldura reziduală este dirijată într-o seră dotată la standarde moderne unde se cultivă tomate și ardei, scrie ziarul Adevarul. „Sistemul este reglat automat pentru asigurarea căldurii și a umidității, dar avem și oameni care lucrează pentru că nu putem culege legumele cu roboți”, spun managerii societății. După apariția... mai mult

Neamţ: Locuinţe şi culturi agricole afectate de inundaţii, în 13 localităţi

O noua centralizare a pagubelor produse de precipitatiile abundente cazute in judetul Neamt arata ca, ieri, la orele 10.00, erau afectate de inundatii 13 localitati - Piatra Neamt, Agapia, Pangarati, Piatra Soimului, Stefan cel Mare, Hangu, Tarcau, Tibucani, Tupilati, Alexandru cel Bun, Petricani, Baltatesti si Girov. De asemenea, 20 de localitati nu au acces la drumurile publice. Au fost inundate 10 locuinte, 104 gospodarii, anexe si curti, 37 de beciuri, peste 20 de hectare de teren arabil si... mai mult

Cartoful de Braşov, promovat pe bani europeni

Plantele cultivate de Institutul Cartofului vor fi „vedetele” unor planuri de marketing, de peste 450 de mii de lei. Institutul Cartofului de la Braşov a primit finanţare europeană pentru un studiu de marketing pentru produsele sale. Timp de şase luni, plantele institutului vor fi subiectul unor planuri personalizate de marketing, scrie Adevarul. Promovarea se va face pe fonduri europene de peste 450.000 de lei. mai mult

Condiţiile agrometeorologice pentru începutul lui iulie - INMH

În această perioadă se va menţine un regim termic al aerului în general mai ridicat decât în mod obişnuit, cu valori medii diurne ale aerului ce vor oscila între 17… 29° C, mai ridicate cu 1… 6° C comparativ cu mediile multianuale, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării. Cantităţile de precipitaţii se pot situa în limite obişnuite în zonele nordice şi centrale, iar în restul teritoriului agricol vor fi posibile valori sub normele climatologice lunare. Ploile... mai mult

"Azi avem ora de gradinarit si practica la ferma"

Peste 1,6 milioane de elevi din clasele I-VIII ar putea merge din toamnă în vizite la ferme sau la staţiuni de cercetare şi s-ar putea ocupa de grădinărit, pentru a cunoaşte beneficiile fructelor şi legumelor, costurile pentru aceste activităţi urmând să fie suportate de consiliile judeţene sau locale. Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), care stabileşte măsurile adiacente ale... mai mult

Nu mai sunt capsuni de cules

Şomajul şi vremea proastă au redus oportunităţile unor locuri de muncă sezoniere pentru imigranţii marocani, vest africani şi români din sudul Spaniei. Cei care, totuşi, găsesc de muncă, sunt plătiţi prost şi locuiesc în condiţii precare. Spania, cu o populaţie de 47 de milioane de locuitori, nu mai atrage atât de mulţi imigranţi ca în trecut. Şomajul, care afectează mai mult de 20% din populaţia activă, a lovit cel mai dur în imigranţi, aproape o treime dintre ei... mai mult

Mierea, inca dulce, dar amar de scumpa

“Anul acesta, producţia de miere ar putea scădea la 15.000 tone, din cauza ploilor îndelungate şi a nopţilor reci. Depinde foarte mult de natură. Aceasta ar putea determina o scumpire a mierii cu 25-30%. De asemenea, şi preţul carburanţilor a crescut. Un alt motiv pentru scumpirea mierii ar fi şi faptul că preţul de achiziţie al mierii a crescut cu 10-15%”, a afirmat Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România. Principala piaţă de desfacere... mai mult

Mai scump. Dar si mai bun?

Pretul uleiului vegetal va creste cu peste 40% Lactatele vor costa mai mult cu 16%-45%. Anul acesta, orezul va castiga in valoare 60%, iar zaharul – 25%. In general, tarile lumii sunt capabile sa asigure necesarul de hrana al po­pula­tiei lor in crestere, dar recenta explozie a preturilor la produse alimentare a sporit numarul celor infometati.Aceasta este concluzia raportului „Pers­pectivele agriculturii pe perioada 2010-2019”, elaborat de Organizatia de coo­perare si dezvoltare... mai mult

Satu Mare: Fermierii au semănat porumb la mijloc de iunie, rugându-se să avem o toamnă lungă

Fermierii din localitatea Botiz, judeţul Satu Mare, au semănat porumbul în prima decadă a acestei luni. Potrivit informaţiilor furnizate de primarul localităţii, Iosif Roca, agriculturii au semănat 200 de hectare, sperând să avem o toamnă lungă. Decizia localnicilor a venit ca urmare a vremii capricioase, care a afectat culturile înfiinţate în toamna trecută. Excesul de umiditate a afectat atât cerealierele păioase cât şi furajerele. Ploile căzute au degradat în... mai mult
Cititorii site-ului au evaluat articolele din sectiunea "Stiri" cu NAN / 5 din evaluari
573574575576577578579580581582583584585586587588589pagina 581 din 1017
Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
AnunturiVezi toate anunturile
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.