Întâlnirea preşedintelui Băsescu cu autorităţile locale şi fermierii pe tema "Agricultură şi dezvoltare rurală în judeţul Călăraşi"

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat miercuri, în comuna Vâlcelele din judeţul Călăraşi, la o întâlnire cu autorităţile locale şi fermierii pe tema „Agricultură şi dezvoltare rurală în judeţul Călăraşi”. Vă prezentăm discursul susţinut de şeful statului cu acest prilej.


„Bună ziua,

În primul rând, bine v-am găsit şi vă mulţumesc pentru invitaţia de a fi prezent astăzi la o zi de sărbătoare pentru dumneavoastă, până la urmă, pentru că este o sărbătoare, un moment în care vă bucuraţi de munca dumneavoastră. În ultimele luni, constatând că ceea ce ni se părea formula izbăvitoare - fondurile europene pentru agricultură, nu sunt chiar acel motor care să facă agricultura să meargă singură, am dat atenţie acestui sector. Bineînţeles, privind la realităţile ultimilor patru ani am constatat că fondul de creştere rapidă a Produsului Intern Brut ne-a făcut să nu privim cu atenţie la resursele reale pe care le avem - şi eu văd că ţara aceasta a fost lăsată de Dumnezeu cu două resurse extraordinare, în afară de oameni: agricultura şi turismul. Sunt două activităţi economice pentru care avem tot ce ne trebuie pentru că aşa este ţara. Marea problemă este cum valorificăm aceste resurse. Aţi observat probabil, mai sunt oameni interesaţi de agricultură. Nu a trecut neobservat momentul la care am decis formarea unei comisii pentru agricultură care să fixeze o strategie pe termen mediu şi lung cu privire la ce urmează să facă Guvernul pentru a valorifica potenţialul agricol pe care România îl are. Sunt unele lucruri care pentru mine, ca nespecialist, sunt edificatoare şi vă mărturisesc că mi-a atras atenţia în mod deosebit subiectul începând cu acest an, odată cu conştientizarea faptului că şi România va fi trasă în criza economică de ceea ce se întâmplă pe plan global. Atunci am constatat toţi cu uşurinţă că mirajul creşterii economice prin consum nu mai este formula care să îţi garanteze evoluţia pozitivă, mai ales atunci când consumi mai mult decât produci, este cu atât mai rău într-o situaţie de criză.

Analizând cu oameni care se pricep, au dat aceste două zone economice, care, specialiştii susţin, sunt extrem de importante pentru noi şi pentru viitor. Acum nu o să intru în niciun fel de detaliu pentru că, vă repet, nu mă pricep la agricultură, dar sunt lucruri pe care le înţelegi şi dacă nu te pricepi la agricultură. Spre exemplu, potenţialul agricol evaluat pentru România este că poate asigura hrana pentru 80 de milioane de oameni. Privind la acest potenţial în raport cu realitatea noastră este că, deşi avem potenţial să hrănim populaţia a patru ţări cât populaţia ţării noastre, importăm 70 la sută din mâncarea pe care o punem pe masă. Aceasta înseamnă că ceva este în neregulă în politicile noastre, aceasta înseamnă că sectorul a fost neglijat şi nu are capacitate să valorifice avantajele pe care le avem. Şi ce am înţeles eu, şi pentru aceasta chiar nu trebuie să fii agricultor să înţelegi, un lucru esenţial este că şi dacă am lucra tot pământul şi am valorifica această capacitate pe care o avem de a genera producţie agricolă, tot am importa mâncare dacă nu am dezvolta o industrie care să proceseze producţia agricolă. Tot legat de acest lucru, am înţeles cu multă uşurinţă că o ţară care exportă produse agricole, exportă subvenţie. Beneficiază doar o ţară care exportă produse alimentare finite. Privind la capacitatea noastră de procesare a producţiei agricole este clar că aici este una din marile probleme.

Atâta timp cât nu ne vom dezvolta capacitatea de a procesa producţia agricolă vom rămâne în continuare importatori de alimente şi exportatori de grâu, de porumb, toate înglobând subvenţie. În acelaşi timp, vă spun ca un om care a bătut ţara în toate direcţiile, nu numai cu maşina, ci şi cu elicopterul: o foarte mare suprafaţă din terenul lucrat se vede prost lucrată. Sunt mari exploataţii care deja arată frumos, că zbori deasupra Insulei Mari a Brăilei, că zbori deasupra marilor ferme din sud, că zbori deasupra fermelor din Arad sau din Banat, se vede că marile ferme deja au ajuns la un nivel de calitate al lucrărilor agricole suficient de bun, dar din păcate ele nu reprezintă ca suprafaţă nici jumătate. Mare parte dintre terenurile lucrate sunt prost lucrate, sunt în parcele mici şi fără ca fermierii să aibă posibilitatea să le lucreze cu utilaje performante. La toate aceste observaţii eu nu am acum un răspuns. Răspunsul va trebui să vină pe fond de la specialişti şi speranţele mele sunt legate de capacitatea Comisiei pe care am desemnat-o, condusă de domnul Cioloş, de elaborare a strategiei pe termen lung. Dar până la strategia pe termen lung avem alte probleme: ce facem anul viitor, care sunt priorităţile anului viitor? Este clar că nu se pot împrăştia banii peste tot, dincolo de subvenţiile care vin de la Uniunea Europeană şi de la bugetul de stat, în ce investeşte Guvernul pentru anul viitor? Sigur, se prefigurează nişte soluţii legate de unde trebui dirijaţi banii pentru anul 2010, banii din bugetul de stat. Foarte mulţi specialişti spun: extinderea irigaţiilor, repunerea în funcţiune a sistemeleor de irigaţii ca fiind o prioritate zero. Probabil că aşa este.

În acelaşi timp, trebuie să găsim formule de consolidare a suprafeţelor agricole – iarăşi este un drum dificil pentru că nu se mai poate face nimic la ordin, nu se mai poate face nimic printr-o lege abuzivă, să-i spui proprietarului de două hectare de pământ că trebuie să îl pună undeva, într-o asociaţie. S-ar putea să nu vrea şi foarte mulţi nu vor. Cel puţin în momentul de faţă, ceea ce generează un extraordinar deficit şi nu putem să ajungem cu o comunitate rurală competitivă atâta timp cât existenţa omului din mediul rural se bazează pe forma de subzistenţă, care produce doar pentru familia lui. Mergem în altă zonă, vedem toţi în hypermarketuri şi acum - eu am fost duminică într-un hypermarket cu listuţa de cumpărături, şi chiar şi acum am văzut pepene din Turcia şi din Siria, iar la Dăbuleni stau pe marginea drumului, sau la Brăila sau unde vreţi dumneavoastră. Aceeaşi poveste cu merele, cu fructele, cu legumele în general. Aceasta înseamnă că dincolo de problema comasării pe care o avem şi care ne va lua timp, avem o altă mare problemă care înseamnă un sistem de depozitare şi distribuţie. Dacă îmi permiteţi, fără să-mi arog ştiinţa agricolă, dar dacă îmi permiteţi să emit un punct de vedere, repet, de la un om care nu se pricepe, cred că în următorii ani efortul nostru trebuie dirijat pe două direcţii: extinderea irigaţiilor şi sistem de depozitare şi distribuţie. Niciodată un hypermarket nu o să vină să cumpere mere şi pepeni şi pere de pe marginea drumului. Va trebui să se ducă undeva, la un depozit. Probabil că dirijarea resurselor care vin din bugetul de stat către crearea unei reţele de depozitare a producţiei agricole - mă refer în mod deosebit legume, fructe - şi extinderea irigaţiilor sunt priorităţile zero pe care le avem în acest moment. Repet, este doar o părere a unui om care nu este specialist. Se vor pronunţa specialiştii. Dar, poate că afirmându-le, provoc discuţiile. Ceea ce este bine, acesta este rostul meu, să vă provoc la discuţii.

În ceea ce priveşte accesarea banilor europeni, ştiu că foarte mulţi au probleme cu constituirea componentei autohtone, având în vedere pretenţiile exagerate, repet, exagerate ale băncilor atunci când vine vorba de investiţii în agricultură. Acest lucru este rezolvabil. Guvernul în negocierea cu Fondul Monetar Internaţional, pentru anul acesta şi-a ridicat plafonul de garanţii pe care îl poate acorda cu 400 de milioane de euro, destinaţi strict constituirii componentei autohtone pentru activităţi legate de producţie, fie că este vorba de credite pentru întreprinderi mici şi mijlocii în mediu rural sau pentru orice alte programe care vizează dezvoltare economică. Deci pentru cei care au în vedere accesarea de bani europeni şi au îngrijorarea componentei autohtone, pe care trebuie să o ia de la bănci, aş vrea să vă spun că s-a creat condiţia ca prin intervenţia Guvernului, prin garanţie guvernamentală, băncile să acorde mult mai uşor aceşti bani de care fermierii, producătorii au nevoie. Nu ştiu care vor fi concluziile acestui studiu care trebuie să se termine undeva la anul. Grupul de specialişti din această Comisie a cerut un termen de nouă luni la douăsprezece luni pentru terminarea studiului şi vă pot spune că sunt antrenaţi practic oameni din toate instituţiile statului, care lucrează în domeniu. Fie că sunt instituţii de cercetare, că este Academia Agricolă, Academia Română, toate structurile sunt antrenate în crearea acestei strategii. Problema noastră este că avem în faţă un an şi tot dumneavoastră, cei care vă pricepeţi la agricultură, trebuie să spuneţi bruma aceea de bani, pe care o dă bugetul la anul, unde să meargă, care sunt priorităţile reale. Dacă iarăşi îi vom împrăştia pe tot soiul de proiecte, eficienţa o să fie minimă.

Ceea ce eu am desprins până acum şi aceasta, în încheiere, este convocarea pe care v-o lansez, ce am desprins până acum din discuţii cu specialiştii ar fi aceste două direcţii: punerea la punct a reţelei existente şi începerea programului de extindere a reţelei de irigaţii, având în vedere schimbările climatice acest lucru devine tot mai important. Şi, al doilea, o reţea de depozitare pentru cei care produc legume, fructe – depozitare şi distribuţie, bineînţeles – în care oamenii să nu mai stea cu producţia pe marginea drumului. Acum, aici este un lucru pe care l-am observat: este dispersie a micilor fermieri, dacă vreţi. Sigur că atâta timp cât nu se aşază în asociaţii, aici ştiu că sunt în faţa unei asociaţii sau a mai multor asociaţii, dar problema celor care nu sunt în asociaţii este că au foarte greu acces sau nu au deloc acces la fonduri europene, nu au deloc acces la niciun fel de facilităţi. Şi, iarăşi, este un lucru pe care şi eu şi dumneavoastră trebuie să-l promovăm, stimulându-i pe toţi să se asocieze pentru că altfel toate proiectele acestea se pot face cu ei în afara proiectelor şi în afara beneficiilor pe care astfel de proiecte le pot aduce pentru producţia agricolă. Aş încheia, spunând, încă o dată, ca şef de stat şi eu am crezut iniţial că o dată ce încep să vină banii europeni se redresează agricultura. Sigur, este ceva, dar am înţeles, după ce a trecut 2008 şi după ce văd cum merge 2009, că practic pentru a ne pune agricultura la punct tot noi trebuie să ştim ce vrem, ce avem de făcut, să ne valorifcăm resursele, pentru că banii europeni sunt doar un sprijin şi nu sunt fondul problemei. De aceea, rugămintea mea ar fi ca discuţia, atât cât ea va fi, să o axăm pe lucruri reale, eu vă asigur că sunt însoţit de cineva care va nota tot şi voi pune la dispoziţia Comisiei pentru agricultură. Şi chiar ar fi interesant dacă, şi de ce ridic cu oarecare acuitate problema aceasta, dacă s-ar desprinde din intervenţiile dumneavoastră direcţiile pentru care bruma aceea de bani, un miliard şi ceva cât pune bugetul de stat, independent de subvenţii, bruma aceea de bani unde să fie dirijată la anul, către irigaţii, către sisteme de depozitare, distribuţie. Nu ştiu, dar poate în intervenţiile dumneavoastră veţi ridica această problemă.

Eu vă mulţumesc mult că aţi avut răbdare, ca oameni legaţi de agricultură, să ascultaţi un ne-agricultor, dar vreau şă ştiţi că mă interesează lucrul acesta, pentru că într-adevăr am înţeles că fără valorificarea acestei resurse uriaşe pentru România, care este agricultura, de fapt nu ne cosolidăm chiar modernizarea noastră. Sigur, agricultura implică şi modernizarea satului, lucru care este în proces. Nu poţi să gândeşti o agricultură modernă cu un sat rămas la nivelul secolului al XIX-lea. Noi trebuie să spunem că în satele noastre, în ultimii zece ani în mod deosebit, a început un proces vizibil de schimbare. Nu ştiu dacă suficient de rapid, dar este clar că mediul rural este extrem de dependent nu numai de producţia agricolă. Şi, aici, vine o altă abordare. Ar fi extraordinar de bine dacă s-ar găsi formule ca valorificarea producţiei să se facă preponderent în mediu rural. Acolo să fie amplasate liniile de producţie, care valorifcă producţia agricolă. Fie că vorbim de producţie horticolă, viticolă, zootehnică, dar satul ar trebui să intre într-un mic proces de industrializare, pe industria alimentară, pentru că dacă satul va rămâne continuu acelaşi exportator de producţie agricolă către oraş, va rămâne sărac. Numai aducerea producţiei în mediu rural va da satului şansa să crească odată cu performanţa economică, să rămână cu venituri în sat, la primărie, să-şi găsească tinerii de lucru în sat şi aşa mai departe. Deci cred că o politică de stimulare a valorificării producţiei în mediul rural este ceea ce îi trebuie satului acum. Vă mulţumesc mult!”