Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Tanczos Barna a declarat, vineri, la Miercurea Ciuc, că posibilitatea înfiinţării de abatoare mici, acordată printr-un ordin al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare (ANSV), reprezintă o şansă uriaşă pentru fermieri şi crescătorii de animale.
Tanczos Barna a explicat, într-o conferinţă de presă, că iniţiativa înfiinţării de abatoare mici a venit de la fermieri, dintr-o nevoie formulată de aceştia şi după lungi discuţii, ANSVA a trimis propunerea concretă la direcţia de specialitate de la nivelul Uniunii Europene care a aprobat-o.
Secretarul de stat a afirmat că, în opinia sa, a existat un lobby puternic din partea marilor procesatori sau producători, dar care, în final, nu a avut succes. Tanczos Barna este de părere că înfiinţarea acestor abatoare reprezintă o şansă uriaşă pentru crescătorii de animale şi pentru fermieri de a-şi comercializa produsele fără să apeleze la intermediari, la preţuri mai mici şi cu obţinere de profit.
“Pentru crescătorii de animale şi în special pentru fermele mici şi medii este o şansă uriaşă de a aduce produsele tradiţionale sau produsele din carne la consumatori, pe un lanţ cât mai scurt, astfel încât intermediarii şi acei comercianţi care, practic, beneficiau de aceste produse, să nu mărească preţurile. Avatajele acestor abatoare mici, dacă sunt legate şi de capacităţi de procesare, sunt că în primul rând produsele realizate pe plan local ajung pe piaţa locală, în condiţii de siguranţă sanitar veterinară, preţurile sunt mai uşor controlabile şi marjele comerciale, diferenţele de profit ajung în buzunarul fermierilor, în buzunarul micilor procesatori şi nu în buzunarul proprietarilor marilor lanţuri de distribuţie”, a declarat Tanczos Barna.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a salutat ordinul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare privind posibilitatea înfiinţării de abatoare mici. El a spus că această iniţiativa aparţine Consiliului Judeţean Harghita, care a început demersurile în anul 2008, în urma repetatelor sesizări ale crescătorile de animale pentru care principala problemă era lipsa din judeţ a abatoarelor sau a punctelor de tăiere.
“Crescătorii de animale din judeţ preferau să vândă animalele vii, la preţuri scăzute, decât să meargă cu ele la abatoare din afara judeţului. (...) În plus, procesatorii luau din România sau din Ungaria carne obţinută industrial, a cărei calitate este net inferioară celei de la animalele crescute pe pajiştile noastre, pline de plante medicinale”, a declarat Borboly Csaba.
La rândul său, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară a Consiliului Judeţean, Marton Istvan, a afirmat că există deja un interes pentru înfiinţarea de abatoare mici, motiv pentru care în perioada următoare se vor organiza întâlniri cu factorii responsabili pentru ca demersurile să nu întâmpine niciun fel de probleme.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
“Pentru crescătorii de animale şi în special pentru fermele mici şi medii este o şansă uriaşă de a aduce produsele tradiţionale sau produsele din carne la consumatori, pe un lanţ cât mai scurt, astfel încât intermediarii şi acei comercianţi care, practic, beneficiau de aceste produse, să nu mărească preţurile. Avatajele acestor abatoare mici, dacă sunt legate şi de capacităţi de procesare, sunt că în primul rând produsele realizate pe plan local ajung pe piaţa locală, în condiţii de siguranţă sanitar veterinară, preţurile sunt mai uşor controlabile şi marjele comerciale, diferenţele de profit ajung în buzunarul fermierilor, în buzunarul micilor procesatori şi nu în buzunarul proprietarilor marilor lanţuri de distribuţie”, a declarat Tanczos Barna.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a salutat ordinul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare privind posibilitatea înfiinţării de abatoare mici. El a spus că această iniţiativa aparţine Consiliului Judeţean Harghita, care a început demersurile în anul 2008, în urma repetatelor sesizări ale crescătorile de animale pentru care principala problemă era lipsa din judeţ a abatoarelor sau a punctelor de tăiere.
“Crescătorii de animale din judeţ preferau să vândă animalele vii, la preţuri scăzute, decât să meargă cu ele la abatoare din afara judeţului. (...) În plus, procesatorii luau din România sau din Ungaria carne obţinută industrial, a cărei calitate este net inferioară celei de la animalele crescute pe pajiştile noastre, pline de plante medicinale”, a declarat Borboly Csaba.
La rândul său, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară a Consiliului Judeţean, Marton Istvan, a afirmat că există deja un interes pentru înfiinţarea de abatoare mici, motiv pentru care în perioada următoare se vor organiza întâlniri cu factorii responsabili pentru ca demersurile să nu întâmpine niciun fel de probleme.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News