Publicat in: Stiri
Alti trei fermieri au intrat in greva foamei pentru ca nu si-au primit subventiile
Fermierii s-au postat in fata sediului APIA din Bistrita, au declarat ca nu vor renunta la protest, fiecare dintre cei trei avand de incasat o subventie in valoare de cate 12.200 de euro.
Trei fermieri din Bistrita-Nasaud au intrat luni dupa-amiaza in greva foamei si protesteaza, in faţa sediului Agenţiei de Plati si Intervenţii in Agricultura, pentru ca nu le-au fost platite subventiile pentru animale.
 
„Suntem trei asociati, care am cumparat, in 2014, cu 65.000 de euro, cate zece vaci fiecare, din Austria. Anul trecut, am depus actele pentru subventiile pentru animale, in a doua etapa de prelungire. In lege spune ca trebuie sa ai produs la data depunerii dosarului, dar nu spune care e exact termenul. Noi am facut actele, am depus dosarele pentru subventii, in luna iulie, toate vacile avand produs, şi acum am aflat ca nu ne dau banii pentru ca au fatat dupa un termen, care a fost stabilit acum, si de care, anul trecut, nu se stia nimic. Fiecare dintre noi trebuie sa incasam 12.222 de euro, subventie. Sumele sunt mari şi nu renuntam la protest, pentru ca avem rate la banca si nu ne putem descura fara bani” a declarat Ioan Balan, unul dintre protestatari.
 

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h

Fermierul crede ca greva foamei este singura modalitate prin care se pot face auziţi, ca sa-si primeasca banii de la APIA.
 
„Ni s-a spus ca dosarele nu sunt bune, pentru ca ar exista o data de referinta. Dupa un an si patru luni, ti se aduce la cunostinta ca dosarul nu e bun, fara sa ti se trimita o notificare, nimic. Noi am depus dosarul in termenul dat de ei, cu prelungire. Ni s-a promis subventia, am fost incurajati sa cumpram vaci de carne, sa facem asociatii. Daca stiam ca nu o sa primim subventii, nu mai facem nimic. In timpul jocului, nu schimbi regulile”, a adaugat fermierul.
 
 Cei trei fermieri au accesat un imprumut bancar, pentru a putea sa isi cumpere animale si au sperat ca vor restitui creditul, dupa ce vor primi banii din subventii.
 
„Am luat 25.000 de euro, credit din banca. Nu ştiu ce putem face. Nu avem de unde sa dam banii inapoi la banca, pentru ca avem cheltuieli luna de luna. Cred ca o sa vindem animalele. Nu plecam nicaieri de aici, ramanem peste noapte şi cat e nevoie, pana cand se va solutiona problema”, a declarat Grigore Mititean, un alt protestatar.
 
Protestatarii spun ca si alti fermieri din judet au aceleasi probleme si ca, de marti dimineata, se vor ralia actiunilor de protest si alte persoane.
 
La nivel national, mai multi fermieri au intrat joi in greva foamei si au cerut demisia ministrului Agriculturii, Achim Irimescu si a directorului general al APIA, Nicolae Horumba, nemultumiti de faptul ca nu au primit subventiile, in valoare de aproximativ 360 de milioane de euro, bani care vin din fonduri europene. Este vorba despre subventia pe cap de animal, sprijinul cuplat la ovine si bovine si de un sprijin care se acorda pe tona de lapte vandut.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Micii fermieri devin o prioritate. Plata subventiilor prezinta schimbari
Micii fermieri devin o prioritate. Plata subventiilor prezinta schimbari
Noul comisar european pentru agricultura, Christophe Hansen, vrea sa schimbe modul in care se...
AFIR: Plati de peste 500 milioane de euro catre fermieri
AFIR: Plati de peste 500 milioane de euro catre fermieri
Aproape jumatate din aceasta suma a fost destinata infiintarii si modernizarii exploatatiilor...

Ultima ora

Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...
APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescatorii de animale
APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescatorii de animale
In ceea ce priveste cererile de plata, acestea sunt aferente serviciilor prestate in luna...
APIA: Ultimele zile pentru depunerea deconturilor la eco-scheme
APIA: Ultimele zile pentru depunerea deconturilor la eco-scheme
Deconturile se depun insotite de documentele care atesta indeplinirea cerintelor specifice de...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton