Sfârşitul anului 2009 aduce vreme de primăvară în România, cu temperaturi de până la 14 grade şi condiţii de ploaie în Moldova şi Transilvania, iar în noaptea de Revelion, bucureştenii vor avea parte de temperaturi cuprinse între 2 şi 4 grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM).
Românii nu se vor bucura de ninsoare în ultimele zile ale anului. Singurele zone în care va mai ninge, pe alocuri, fiind cele montane (Carpaţii Orientali). În schimb, pentru joi, 31 decembrie, meteorologii anunţă ploi în vestul, nord-vestul şi nord estul ţării, regiunile ocolite de precipitaţii fiind Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Începând de joi, vremea va începe să se încălzească în toate regiunile ţării - temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 14 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade.
Vineri, în prima zi a noului an, va ploua în majoritatea regiunilor ţării, doar sudul şi sud-estul ţării fiind ocolite de precipitaţii.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade.
Joi, temperaturile din Capitală vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cerul va fi parţial înnorat. În noaptea dintre ani, este posibil ca Bucureştiul să fie ocolit de ploi, însă vineri sunt posibile averse. Tot vineri, în prima zi din 2010, temperatura din Bucureşti va avea valori cuprinse între 2 şi 6 grade

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze
Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -3 şi 7 grade.
Joi, temperaturile din Capitală vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cerul va fi parţial înnorat. În noaptea dintre ani, este posibil ca Bucureştiul să fie ocolit de ploi, însă vineri sunt posibile averse. Tot vineri, în prima zi din 2010, temperatura din Bucureşti va avea valori cuprinse între 2 şi 6 grade
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News