Exclusiv
Publicat in: Stiri
Apicultorii sunt nemulţumiţi de sprijinul financiar primit de la stat, aceştia acuzând procesul birocratic de obţinere a subvenţiilor, precum şi întârzierile cu care intră în posesia subvenţiilor în cazul în care optează pentru acestea şi primesc aprobările. "Este nesemnificativ ajutorul pe care noi, producătorii individuali, îl primim de la stat. Nu merită să cerem subvenţii. Se aleargă prea mult după hârtii. Un singur an am încercat să obţin subvenţii şi de atunci nu mi-a mai trebuit", a declarat, pentru NewsIn, producătorul individual de miere din Bucureşti, cu stupii amplasaţi la Dridu (judeţul Ialomiţa), Mariana Pitiş.


Opinia acesteia este împărtăşită şi de apicultorul bucureştean Ion Bondariu, care are stupii în Dobrogea, refuzul acestuia de a opta pentru subvenţii fiind determinat de lipsa de seriozitate la efectuarea plăţilor din partea statului.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online


Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...

Oferta Speciala
valabila 48h

"Nu vreau subvenţii de la stat, pentru că statul este cel mai neserios partener", a precizat Bondariu.

Timişoreanul Spasa Stoianov spune că deşi deşi nu colaborează cu statul, are colegi mulţumiţi de subvenţia primită.

"Eu nu am treabă cu statul, pentru că eu îmi vând singur mierea, la expoziţii, târguri şi în piaţă, şi colaborez cu magazine serioase, care plătesc la timp, nu o dau la angro. Am însă colegi care sunt mulţumiţi cu banii pe care-i primesc de la stat, adică doi lei pentru primele 10 kilograme produse de un stup. Dacă stupul produce mai mult, restul nu mai este subvenţionat", a declarat Stoianov.

Conform celor trei producători individuali de miere, care îşi comercializează produsele numai pe piaţa internă, afacerea cu miere este profitabilă, în ciuda crizei economico-financiare. Totodată, doi dintre aceştia au declarat că au înregistrat producţii record în 2009, iar al treilea că i s-a diminuat producţia cu 50% faţă de 2008.

"Anul acesta am avut o producţie mai bună decât în ultimii doi-trei ani ani, mai mare cu aproximativ 40-50%, la şase tone de miere. Preţul mierii a rămas neschimbat, de doi-trei ani, iar, de exemplu, la mierea de salcâm este acelaşi chiar de cinci-şase ani. Afacerea este profitabilă, pentru că nouă nu ni se strică produsele, nu sunt alterabile şi sunt la fel de bune şi după câteva zile dacă nu le vindem repede", a precizat Soianov.

Şi în cazul Marianei Pitiş, producţia de miere a fost în creştere, chiar cu 70-80% faţă de 2008, la cea de salcâm.

"Dacă în 2008 am avut o producţie de 1,5 tone de miere, anul acesta estimăm o producţie totală de 2,5 tone. A fost un an bun, chiar dacă nu am avut creştere pe toate categoriile de miere pentru că ploile şi-au spus cuvântul. Am fost salvaţi de producţia de miere de salcâm, care a fost chiar cu 70-80% mai mare faţă de anul trecut. Eu îmi vând marfa numai în Bucureşti, dar mi-aş dori să pot participa la târgu şi expoziţii în Braşov şi Sibiu. Puse una peste alta, la final de an suntem pe profit", a precizat Mariana Pitiş.

Faţă de ceilalţi doi producători, apricultorului Ion Bondariu în acest an producţia i-a scăzut la jumătate, dar, chiar şi aşa, tot este pe profit.

"Acest an este o producţie mediocră, în scădere cu 50%, de la patru la două tone, din cauza secetei din timpul recoltei la floarea sorelui şi tei dar şi a introducerii culturilor de plante modificate genetic, care autopolenizează. Am fost salvaţi de salcâm şi, chiar dacă preţurile la miere sunt îngheţate de doi-trei ani, suntem totuşi pe profit. Toţi apicultorii sunt pe profit, pentru că altfel, oricât de mare le-ar fi pasiunea, nu ar mai face o afacere", a conchis Bondariu.

Conform lui Bondariu şi Stoianov, cumpărătorii au început să caute sortimentele de miere rară: mierea selecţionată, mierea de munte, mierea de mană.

Companiile care activează în domeniul apicol, precum şi producătorii individuali s-au reunit, în perioada 2-4 octombrie, în cadrul Târgului de Miere, ce are loc în Incinta Institutului Apicol din Bucureşti.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Ultima ora

APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescatorii de animale
APIA: Ajutor de peste 39,7 milioane lei pentru crescatorii de animale
In ceea ce priveste cererile de plata, acestea sunt aferente serviciilor prestate in luna...
APIA: Ultimele zile pentru depunerea deconturilor la eco-scheme
APIA: Ultimele zile pentru depunerea deconturilor la eco-scheme
Deconturile se depun insotite de documentele care atesta indeplinirea cerintelor specifice de...
MADR pregateste noi investitii. Florin Barbu si Marcel Ciolacu discuta despre noile finantari
MADR pregateste noi investitii. Florin Barbu si Marcel Ciolacu discuta despre noile finantari
Premierul Romaniei s-a intalnit la sediul MADR cu ministrul Florin Barbu pentru a planifica...
ANSVSA: 10 tone de produse alimentare au fost retrase de pe piata
ANSVSA: 10 tone de produse alimentare au fost retrase de pe piata
In perioada 27 noiembrie - 31 decembrie 2024 au fost efectuate controale in unitatile din...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton