Aplicarea produselor utilizate în protecţia plantelor şi măsuri de protejare a apei şi solului

Măsurile de reducere a impactului asupra mediului a pesticidelor utilizate, au în vedere, în primul rând pe cele preventive: reducerea la minim a protecţiei culturilor prin mijloace chimice, prin utilizarea altor practici şi metode care reduc îmbolnăvirea culturilor, precum o rotaţie judicioasă a culturilor, folosirea de soiuri rezistente la boli şi dăunători, folosirea seminţelor, răsadurilor, puieţilor, butaşilor liberi de boli şi dăunători, măsuri de igienă corespunzătoare pentru limitarea extinderii atacurilor de boli şi dăunători.
Se vor alege cu atenţie doar pesticidele autorizate care nu aduc prejudicii mediului, cu supravegherea strictă a regimului şi a utilizării pesticidelor. Nu se vor efectua tratamente din aer, atunci când terenurile agricole se află în apropierea surselor de apă de la suprafaţă. Se va limita administrarea îngrăşămintelor deoarece în anumite situaţii, unele boli şi dăunători pot fi favorizaţi de creşterea randamentului şi a productivităţii culturilor.

Tratamentele chimice de combatere se aplică curativ sau preventiv, în perioada de vegetaţie, sau prin tratamente la sămânţă, sau prin tratarea solului. Pesticidele se aplică de obicei, prin tratamente umede sub formă de stropiri, pulverizări, aerosoli.

Numeroase pesticide larg utilizate (bentazona, atrazinul, simazinul, dinozebul etc.) sunt cuprinse în categoria substanţelor cu risc ridicat de poluare a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane.

Stropirile se realizează cu ajutorul unor echipamente portabile sau carosabile.

Tratamentele gazoase se fac în spaţii închise, pentru dezinfectarea seminţelor sau tratarea spaţiilor de depozitare.
Momelile toxice sunt folosite pentru combaterea insectelor la sol (coropişniţe), rozătoarelor (şoareci, şobolani), limacşilor, corvidelor etc.

Tratamentul la sămânţă se face pe cale umedă sau uscată (după tipul de produs) folosind maşini speciale de tratat seminţe.

Cele mai periculoase produse pentru mediu şi pentru sănătatea omului sunt pulberile diferitelor substanţe. În România, practic, nu mai există produse astfel aplicate, cu excepţia sulfului, care este însă un produs cu tentă ecologică, fiind natural, biodegradabil, şi cu toxicitate redusă pentru alte organisme decât cele ţintă.

În general, toate pesticidele sunt substanţe biologic active care prezintă efecte secundare asupra mediului şi sănătăţii omului. Atunci când există posibilitatea de alegere, se va opta întotdeauna pentru produsul care are cel mai mic impact asupra mediului şi prezintă riscul cel mai redus pentru sănătatea omului.

Forma cea mai convenabilă de aplicare a pesticidelor din punct de vedere al mediului este tratamentul la sămânţă. Deşi este preventiv, aceasta formă de tratament trebuie să fie preferenţial utilizată în zonele cu ape de suprafaţă.
Aplicarea pesticidelor trebuie realizată numai la avertizare. Avertizarea tratamentelor se face numai atunci când un dăunător are tendinţa de a se dezvolta peste pragul economic de dăunare.

Tratamentele cu pesticide trebuie anunţate în prealabil (în scris) autorităţilor locale, cu următoarele precizări:

tipul de tratament;
culturile care urmează să fie protejate;
parcelele pe care se vor aplică tratamente;
perioada de aplicare;
tipul(rile) de pesticide(e) utilizat(e).

În cazul particular, al tratamentelor cu insecticide la culturi melifere, trebuie atentionaţi, de către primărie, apicultorii din zona tratată, pentru a se evita pierderile produse stupilor.

În zonele cu ape de suprafaţă, bunele practice agricole impun limitarea folosirii mijloacelor aero de tratament (elicopter, motodeltaplane, avioane utilitare), întrucât aceste mijloace au o împrăştiere prea mare.

Metode alternative de protecţie a plantelor

Metodele alternative protecţia plantelor, asa cum s-a arătat deja, sunt cele biologice (prin utilizare de organisme antagoniste şi de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistenţei plantelor la organismele dăunătoare), agrotehnice (rotaţie, lucrări ale solului inclusiv prăşit), şi fizico-mecanice (dezinfectări termice ale seminţelor, chirurgie vegetală, descuscutare a seminţei etc.).

Legislaţia europeană în domeniul agriculturii are, printre alte scopuri, şi pe acela de limitare a folosirii produselor agrochimice (îngrăşăminte şi pesticide) şi de încurajare a dezvoltării şi utilizării de produse cu acţiune predominat ecologică pentru atingerea obiectivelor agriculturii durabile.

Metodele alternative de protecţia plantelor au grad ridicat de durabilitate.

O serie întreagă de pesticide, tradiţional utilizate în protecţia plantelor, au un impact redus asupra mediului, folosirea lor fiind permisă chiar şi în cadrul riguroaselor sisteme de producţie (agro) ecologică (organică). Astfel de produse sunt sulful sau sărurile de potasiu ale acizilor graşi.

Sulful poate fi utilizat în următoarele situaţii:

la combaterea unor boli, cum este făinarea la viţa-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale, cereale păioase;
la combaterea afidelor, tripsilor şi acarienilor la viţa-de-vie, pomi fructiferi, legume, plante ornamentale.
Sărurile de potasiu ale acizilor graşi au utilizări similare sulfului şi în plus mai pot fi utilizate pentru:
combaterea bacteriozelor la cultura fasolei şi a soiei;
pentru limitarea răspândirii focului bacterian al rozaceelor;
combaterea buruienilor în culturi ornamentale, grădini, parcuri.

Cele mai răspândite produse biologice de uz fitosanitar în România sunt bio-insecticidele pe baza de Bacillus thuringiensis.

Controlul fitosanitar şi avertizarea au o deosebită importanţă deoarece transformă administrarea preventivă a pesticidelor dintr-o operaţie de rutină într-una de excepţie prin faptul că utilizarea acestora se face în cantităţi limită de strictă necesitate şi chiar înlocuirea metodelor chimice de tratament cu metode biologice sau fizice de combatere.

Soluţii practice ce pot inlocui sau reduce utilizarea pesticidelor se referă la:

măsuri agrofitotehnice;
metode biologice de combatere a dăunătorilor (utilizare a entomofagilor paraziţi şi prădători, acarofagi prădători, lansarea indivizilor sterili în perioadele de înmulţire);
mijloace fizice: tratarea solului cu vapori supraîncălziţi, tratarea seminţelor cu apă caldă şi aer cald, capcane şi momeli cu feromoni, clei sau toxice, omizitul, distrugere manuală a cuiburilor sau a pupelor, chirurgie şi igienă vegetală, vânturarea seminţelor, descuscutarea, scuturarea pomilor etc.);
metode mecanice şi biologice de combatere a buruienilor.

Cunoaşterea tipului de sol pentru fiecare teren agricol este importantă, atât pentru stabilirea hibrizilor, soiurilor, varietăţilor de plante cultivate, dar şi a posibililor dăunători care pot ataca aceste culturi şi aceasta datorită preferinţelor acestora pentru anumite tipuri de sol, de exemplu: viermii sârmă se dezvoltă în solurile cu umiditate mare şi uşor acide.
Rotaţia judicioasă a culturilor reduce atacul unor agenţi patogeni, care sunt specifici fiecărui tip de plantă gazdă. Practicarea monoculturii conduce inevitabil la înmulţirea puternică a agenţilor patogeni şi a dăunătorilor specifici culturii respective. De aceea, este necesar sa se înfiinţeze asolamente în care rotaţia culturilor să fie astfel organizată încât acelaşi tip de plantă să nu revină în cultura pe aceeaşi sol la mai repede de patru ani, iar altele de şase ani (floarea-soarelui, sfecla).

Lucrările solului contribuie la distrugerea multor dăunători, atât prin scoaterea lor la suprafaţă, cât şi a larvelor, ouălor şi pupelor care sunt apoi mâncate de păsări, sunt distruse de temperaturi scăzute, sau ridicate etc., în plus, favorizează accesul insectelor prădătoare şi totodată distrugerea buruienilor şi a samulastrei, gazde intermediare şi focare pentru boli şi dăunători.

Excesul de apă al solului favorizează înmulţirea dăunătorilor şi agenţilor patogeni a căror proliferare este redusă prin drenarea terenului. De asemenea, amendarea terenurilor acide conduce la reducerea incidenţei unor boli şi dăunători.
Alegerea epocii de însămânţare şi a adâncimii de semănat sunt foarte importante; perioada de răsădire a plantelor să nu coincidă cu momentul de proliferare a unor boli şi dăunători: de exemplu la dăunătorii mazării-molii şi gârgăriţe-care nu provoacă daune dacă culturile se însămânţează timpuriu; de asemenea cartofii însămânţaţi peste 10-13 cm. adâncime sunt feriţi de infectarea cu mană.

Îngrăşămintele chimice şi amendamentele, aplicate raţional, pot contribui atât la dezvoltarea unor plante mai viguroase şi rezistente la boli, cât şi la reducerea atacului dăunătorilor în funcţie de îngrăşământ (de exemplu azotatul de amoniu provoacă o mortalitate ridicată a viermilor sârmă, superfosfatul distruge nematozii).

Recoltarea în epoca optimă, cu utilaje bine reglate, evită scuturarea şi pierderile, care duc la formarea samulastrei pe care se dezvoltă o serie de boli şi dăunători.

Autor: Ing. Daniela Criste