O plăcintă cu mere în lungime de aproape 40 de metri a reprezentat principala atracţie a Festivalului Mărului, deafăşurat duminică în comuna argeşeană Tigveni, cu ocazia zilelor localităţii.
Pentru realizarea preparatului au lucrat, timp de două zile, zeci de femei din localitate, care au folosit peste 100 de foi de plăcintă şi câteva sute de kilograme de mere. Potrivit primarului Dumitru Slătineanu, prin această acţiune nu s-a intenţionat stabilirea unui record, dorindu-se doar promovarea produsului tradiţional al comunei, care este mărul.
Festivalul Mărului a ajuns deja la a patra ediţie, iar dimensiunile plăcintei cu mere au crescut de la un an la altul. Ca de fiecare dată, după ce a fost preparată, plăcinta a fost tăiată şi împărţită participanţilor la sărbătoare.
Programul Zilelor comunei Tigveni, care în acest an se desfăşoară în perioada 23-28 octombrie, a debutat în urmă cu o zi, cu inaugurarea târgului tradiţional, fiind continuat duminică cu întreceri sportive şi spectacole folclorice, ziua urmând să se încheie cu un foc de artificii şi discotecă în aer liber. Tot duminică a fost inaugurat noul Centru Cultural din Tigveni şi au fost acordate diplome celor mai vârstnici cetăţeni ai localităţii.
Luni, 25 octombrie, va fi organizat tradiţionalul Foc al lui Sumedru, iar în următoarele două zile sunt programate întâlniri ale fiilor comunei şi ale agricultorilor. Manifestările se vor încheia joi, 28 octombrie, când se vor împlini 482 de ani de la prima atestare documentară a localităţii.
Comuna Tigveni, situată în partea de nord-vest a judeţului Argeş, are în componenţă opt sate, cu o populaţie totală de peste 3.600 de locuitori. Centrul administrativ este în satul Tigveni, aflat pe DN 73C, la 12 kilometri de Curtea de Argeş şi 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Programul Zilelor comunei Tigveni, care în acest an se desfăşoară în perioada 23-28 octombrie, a debutat în urmă cu o zi, cu inaugurarea târgului tradiţional, fiind continuat duminică cu întreceri sportive şi spectacole folclorice, ziua urmând să se încheie cu un foc de artificii şi discotecă în aer liber. Tot duminică a fost inaugurat noul Centru Cultural din Tigveni şi au fost acordate diplome celor mai vârstnici cetăţeni ai localităţii.
Luni, 25 octombrie, va fi organizat tradiţionalul Foc al lui Sumedru, iar în următoarele două zile sunt programate întâlniri ale fiilor comunei şi ale agricultorilor. Manifestările se vor încheia joi, 28 octombrie, când se vor împlini 482 de ani de la prima atestare documentară a localităţii.
Comuna Tigveni, situată în partea de nord-vest a judeţului Argeş, are în componenţă opt sate, cu o populaţie totală de peste 3.600 de locuitori. Centrul administrativ este în satul Tigveni, aflat pe DN 73C, la 12 kilometri de Curtea de Argeş şi 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News