Vineri, 17 decembrie 2010, se va desfăşura cea de-a cincea reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prezidat de secretarul de stat Barna TANCZOS. La reuniune participă, alături de conducerea Autorităţii de Management pentru PNDR, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi membrii Comitetului de Monitorizare (reprezentanţi ai ministerelor implicate, ai patronatelor şi asociaţiilor reprezentative din domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale).
Principalele puncte de pe ordinea de zi vizează aprobarea propunerilor de modificare a PNDR, informarea cu privire la stadiul măsurilor PNDR şi progresele înregistrate, precum şi calendarul măsurilor ce urmează a fi lansate în anul 2011.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Principalele puncte de pe ordinea de zi vizează aprobarea propunerilor de modificare a PNDR, informarea cu privire la stadiul măsurilor PNDR şi progresele înregistrate, precum şi calendarul măsurilor ce urmează a fi lansate în anul 2011.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








