Bananiera Românie şi "tainul" francez

Franţa a retras României sprijinul promis pentru ca acesteia din urmă să-i revină postul de comisar pentru Agricultură în noua Comisie Executivă de la Bruxelles a Uniunii Europene. Cel mai probabil, promisiunea a fost făcută şi Irlandei într-un pachet, avansat de mai multe ţări, care să determine autorităţile de la Dublin să desfăşoare o campanie substanţială pentru obţinerea unui rezultat pozitiv în referendumul vizând acceptarea Tratatului de la Lisabona. Şi cum rezultatul a fost favorabil în acest referendum...


N-ar fi prea multe de comentat în legătură cu faptul în sine, pentru că asemenea lucruri se mai întâmplă într-o organizaţie-mamut, cu 27 de membri, cu interese şi probleme diferite. Numai că România nu este un membru "normal" al Uniunii Europene şi - să nu facem pe Sfânta Puciuncula! - România a făcut niscai murdării, la care s-a pretat din plin şi Franţa, pentru a se asigura de sprijinul de neocolit din partea acestei ţări în chestiunea cu pricina.

Că Franţa a susţinut candidatura României pentru postul de comisar cu Agricultura este oficial, căci ambasadorul francez la Bucureşti a vorbit în clar despre acest sprijin, coafându-l cu balivernele de rigoare despre rolul României, ca a şaptea ţară după populaţie, în Uniunea Europeană. Probabil regretând însă că se expusese public, acelaşi ambasador n-a mai dorit să comenteze nimic când sprijinul a fost retras!

Nu ştim cui a aparţinut iniţial ideea comisariatului român la Agricultură. Dar este cert că a fost o idee complet mizerabilă. România este pentru Occident - unde se iau deciziile! - o ţară bananieră. Şi nu s-ar fi dat nici în ruptul capului comisariatul pentru Agricultură - care gestionează peste o treime din bugetul la dispoziţia Comisiei Europene - pe mâna celei mai bananiere dintre ţările Uniunii. O ţară care, să recunoaştem, este un mare eşec economic, al cărui corolar specific îl reprezintă pur şi simplu tragedia tocmai din sectorul agricol, unde de pe unele din cele mai bune terenuri din Europa se obţin cele mai mici recolte din Europa, unde jumătate din pământuri rămân pârloagă şi unde agricultura nu reuşeşte decât într-o proporţie derizorie şi oricum tot mai scăzută să hrănească populaţia ţării, altfel aflată în scădere. O idee cu totul şi cu totul vulnerabilă, întrucât oricând se putea pretinde de către numeroşii demagogi de la Bruxelles că, potrivit uzanţelor, nu se numeşte într-un domeniu comisar dintr-o ţară nemijlocit interesată în acel domeniu! În asemenea condiţii, un comisar român la Agricultură în Uniunea Europeană era chiar o glumă! Evident, proastă! Se putea eventual recurge la o astfel de nominalizare doar invocându-se fericirea pe care România o produce ţăranilor din tot restul ţărilor Uniunii Europene, care pot să profite din plin ca exportatori de falimentul agriculturii româneşti!

Evident, toate acestea erau cunoscute şi la Bucureşti, şi la Paris. Şi, tot evident, se ştia şi la Bucureşti, şi la Paris că bunăvoinţa Franţei, spre a se manifesta, nu putea fi decât cumpărată, ca şi cu prilejul aderării la Uniunea Europeană. Şi cu cât se referea la ceva mai absurd - cum era de fapt cazul în speţă! -, bunăvoinţa costa mai scump!

Pentru un asemenea târg exista însă o tradiţie veche. Înainte cu câteva zile de a deveni preşedinte în 2004, dl Băsescu a numit acest ceva "tain". Tain a fost şi achiziţionarea pe gratis de către francezi a uzinelor Dacia, tain a fost şi acordarea către Renault a unor facilităţi incredibile, tain a fost şi cumpărarea aproape pe nimic de către Société Générale a BRD - de altfel, drept recompensă pentru toate acestea, primul ministru al perioadei, dl Radu Vasile, a primit Légion d'Honeur! -, tain a fost şi cedarea efectiv pe daiboj a Distrigaz Sud în chiar prag de aderare. Acum, când România nu prea mai are nimic de dat, s-a întâmplat, aşa ca un făcut, ca grupul Renault să primească ajutor de stat pentru cercetarea-dezvoltarea unui automobil pe care nici măcar nu-l va construi în România şi ca grupul tot francez Vinci să câştige licitaţia pentru viitorul tronson de autostradă Comarnic - Braşov, în cazul căruia transferurile din banul public către o firmă privată sunt ameţitoare, căci costul unui km revine la suma interstelară de 57 milioane euro! E tare, nu?! Merita sprijinul pentru un post de comisar la Bruxelles?! Din punctul de vedere francez: da! Din punctul de vedere românesc: nu! Problema este însă alta: România iese şi bătută, şi cu banii luaţi!

Citeste mai mult in Jurnalul National