Autor: AgroRomania.ro
Publicat in: Stiri

Beneficiarul care solicita acest tip de sprijin financiar trebuie sa aiba un proiect selectat pentru finantare in cadrul uneia din sub-masurile Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale face precizarea ca beneficiarii PNDR pot incheia acorduri de finantare sau de garantare cu Institutiile Financiare Nebancare (IFN), fara a exista obligatia ca respectivele IFN sa fie inscrise in vreo asociatie de profil.
Astfel, beneficiarii PNDR pot colabora cu IFN inclusiv pentru a asigura garantarea avansului necesar pentru demararea proiectelor finantate prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020, cu conditia insa ca respectivul IFN sa fie inregistrat in Registrul Special al Bancii Naţionale a Romaniei.
Acest demers a fost initiat plecand de la nevoia constanta de finantare a fermierilor si antreprenorilor din mediul rural si avand in vedere dificultatea acestora de a-si asigura finanţarea necesara implementarii proiectului.
„Precizam ca beneficiarii PNDR pot colabora cu orice institutie financiara bancara sau nebancara pentru obtinerea garantiilor pentru avans, indiferent daca are sau nu protocol de colaborare cu Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale. In ceea ce priveste IFN exista insa o singura conditie si anume ca respectivele institutii financiare sa fie inscrise in Registrul Special al BNR.” a declarat David Eugen Popescu, directorul general al AFIR.
Beneficiarul care solicita acest tip de sprijin financiar trebuie sa aiba un proiect selectat pentru finantare in cadrul uneia din submasurile Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020.
AFIR atrage atentia beneficiarilor PNDR ca inainte de a demara colaborarea cu o institutie financiara nebancara pentru obtinerea garantiei necesare acordarii avansului, trebuie sa verifice la Banca Naţionala a Romaniei daca respectivul IFN este inscris in Registrul Special al BNR.
In ceea ce priveste obtinerea unui credit pentru asigurarea cofinantarii private, subliniem faptul ca aceste imprumuturi pot fi solicitate de la orice institutie financiara, in conditiile legii.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Acest demers a fost initiat plecand de la nevoia constanta de finantare a fermierilor si antreprenorilor din mediul rural si avand in vedere dificultatea acestora de a-si asigura finanţarea necesara implementarii proiectului.
„Precizam ca beneficiarii PNDR pot colabora cu orice institutie financiara bancara sau nebancara pentru obtinerea garantiilor pentru avans, indiferent daca are sau nu protocol de colaborare cu Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale. In ceea ce priveste IFN exista insa o singura conditie si anume ca respectivele institutii financiare sa fie inscrise in Registrul Special al BNR.” a declarat David Eugen Popescu, directorul general al AFIR.
Beneficiarul care solicita acest tip de sprijin financiar trebuie sa aiba un proiect selectat pentru finantare in cadrul uneia din submasurile Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020.
AFIR atrage atentia beneficiarilor PNDR ca inainte de a demara colaborarea cu o institutie financiara nebancara pentru obtinerea garantiei necesare acordarii avansului, trebuie sa verifice la Banca Naţionala a Romaniei daca respectivul IFN este inscris in Registrul Special al BNR.
In ceea ce priveste obtinerea unui credit pentru asigurarea cofinantarii private, subliniem faptul ca aceste imprumuturi pot fi solicitate de la orice institutie financiara, in conditiile legii.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News