Exclusiv
Publicat in: Stiri
Grupul de experţi europeni în domeniul combustibililor folosiţi în transport a lansat marţi, 25 ianuarie, un raport privind viitorul acestor combustibili. Raportul a fost transmis Comisiei Europene, concluzia fiind că, până în 2050, combustibilii alternativi au potenţialul de a înlocui treptat resursele fosile de energie.
Conform raportului menţionat, UE va trebui să dezvolte până în 2050 surse de energie fără petrol şi practic fără emisii de CO2, pentru sectorul de transport, urmare a necesităţii de a reduce impactul actualilor combustibili asupra mediului şi a preocupărilor legate de securitatea aprovizionării cu energie.

Raportul grupului de experţi realizează, în premieră, o analiză cuprinzătoare care acoperă întregul sector de transport. Necesităţile de combustibil pentru diversele tipuri de transport ar putea fi îndeplinite printr-o combinaţie între energie electrică (baterii sau pile de combustie pe bază de hidrogen) şi biocombustibili - ca opţiuni principale, combustibili sintetici ca opţiune de tranziţie, utilizarea metanului (gaze naturale şi biometan) - ca şi combustibil complementar şi a gazului petrolier lichefiat (GPL) - ca supliment.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala


Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial   Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri   Piata autohtona a berii...

Oferta Speciala
valabila 48h

Potrivit raportului experţilor, combustibilii cu densitate mai mare de energie sunt mai potriviţi pentru operaţiuni cu întrebuinţare intensivă, cum ar fi transportul rutier de mărfuri, transportul maritim şi transportul aerian.

Combustibili alternativi sunt soluţia optimă pentru 'decarbonizarea' transportului, prin înlocuirea treptată a surselor fosile de energie, se mai arată în raport. Viabilitatea tehnică şi economică, utilizarea eficientă a resurselor primare de energie şi accesul pe piaţă vor fi însă decisive pentru creşterea cotei de piaţă, la un nivel competitiv, a combustibililor şi tehnologiilor alternative pentru vehicule.

Experţii consideră că cererea de combustibil şi provocările legate de emisia de gaze cu efect de seră vor necesita, cel mai probabil, utilizarea unui amestec de combustibili care ar putea fi produşi dintr-o varietate mai mare de surse primare de energie. Aceştia menţionează că, la nivelul UE, există un acord larg asupra faptului că, pentru a satisface pe deplin cererea de combustibil la nivel european, vor fi necesari toţi combustibilii care pot fi folosiţi în mod durabil.

Raportul lansat astăzi va fi luat în considerare în cadrul 'iniţiativei privind sistemele de transport curat', care va fi lansată în cursul acestui an. COM intenţionează să dezvolte, prin această iniţiativă, o strategie coerentă pe termen lung pentru îndeplinirea integrală a cerinţelor de energie pentru sectorul de transport, din surse alternative şi durabile, până în 2050.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

APIA: Fermierii primesc banii pentru motorina utilizata in agricultura
APIA: Fermierii primesc banii pentru motorina utilizata in agricultura
Fermierii vor primi banii pentru cantitatile de motorina utilizate in perioada 01.01 - 31.03.2023...
MADR: O noua schema de ajutor privind motorina
MADR: O noua schema de ajutor privind motorina
Resursele financiare aplicarii schemei sunt din suma totala de 3.000.000 lei, pentru perioada...
Ajutorul pentru reducerea accizei la motorina si ajutorul de minimis pentru porcine de rasa, aprobate
Ajutorul pentru reducerea accizei la motorina si ajutorul de minimis pentru porcine de rasa, aprobate
Hotararea stabileste suma de 340.550.000 lei, necesara pentru plata ajutorului de stat in anul...
Peste cinci milioane de lei pentru plata subventiei la motorina utilizata in acvacultura
Peste cinci milioane de lei pentru plata subventiei la motorina utilizata in acvacultura
In sedinta de la finele saptamanii trecute, a fost aprobata hotararea de guvern pentru...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton