Premierul Emil Boc i-a cerut sprijinul comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, în scopul redirecţionării banilor rămaşi de la alte programe europene către cel de renovare şi dezvoltare a satelor, unde cererea depăşeşte de şapte ori sumele alocate de UE.
"Având în vedere succesul măsurii 322 - Renovarea şi dezvoltarea satelor, în România, atât din punctul de vedere al impactului financiar cât şi din perspectiva interesului administraţiei locale, v-am solicita sprijinul în cazul în care vom avea resurse financiare economisite de la alte programe, pentru o realocare a banilor spre acest program. Este cea mai populară măsura în momentul de faţă pe programul de agricultură", i s-a adresat Boc lui Dacian Cioloş la începutul întrevederii de la Palatul Victoria, anunţă NewsIn.
Potrivit ministrului Agriculturii, Mihail Dumitru, cererea pentru acest program depăşeşte de şapte ori sumele alocate de UE pentru acest program.
Comisarul european a replicat că Ministerul Agriculturii trebuie să argumenteze cererea la CE şi a precizat că este nevoie de menţinerea unui echilibru între axele programului de dezvoltare rurală.
"Noi nu dorim să încălcăm cu o virgulă reglementările europene. Dorim, în cadrul lor, să punem accent pe acele măsuri care s-a demonstrat a fi de impact", a răspuns Boc.
Prim-ministrul a mai solicitat, pentru măsura adoptată de CE în 2009, prefinanţarea de 50% pentru investiţii în agricultură să fie aplicata şi în 2011.
"S-a demonstrat că a fost o masură care, mai ales în perioada aceasta dificilă, a ajutat fermierii şi pe cei care fac investiţii să aibă resurse financiare. Asta înseamnă că, atunci când incheie contractul, ei primesc 50% din valoarea cotractului", a declarat Boc. El a adaugat ca masura va contribui si la dezghetarea creditarii.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Afacere la cheie cu flori in ghiveci
Aveti un teren de 100 mp Puteti castiga fara efort 30 000 de euro an cultivand si comercializand FLORI IN GHIVECI Florile in ghiveci castiga din ce in ce mai mult teren Motivul este usor de intuit – florile in ghiveci rezista un timp mai indelungat – si acesta este un aspect care conteaza enorm mai ales daca este...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Comisarul european a replicat că Ministerul Agriculturii trebuie să argumenteze cererea la CE şi a precizat că este nevoie de menţinerea unui echilibru între axele programului de dezvoltare rurală.
"Noi nu dorim să încălcăm cu o virgulă reglementările europene. Dorim, în cadrul lor, să punem accent pe acele măsuri care s-a demonstrat a fi de impact", a răspuns Boc.
Prim-ministrul a mai solicitat, pentru măsura adoptată de CE în 2009, prefinanţarea de 50% pentru investiţii în agricultură să fie aplicata şi în 2011.
"S-a demonstrat că a fost o masură care, mai ales în perioada aceasta dificilă, a ajutat fermierii şi pe cei care fac investiţii să aibă resurse financiare. Asta înseamnă că, atunci când incheie contractul, ei primesc 50% din valoarea cotractului", a declarat Boc. El a adaugat ca masura va contribui si la dezghetarea creditarii.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News