Boicot la dumicat - editorial Maura Anghel în Evenimentul

Ori de câte ori mă întreb ce a adus nou ultimii douăzeci de ani îmi vine în minte un singur răspuns – scumpiri!
Majorările de preţ sunt deja o tradiţie şi nu trece o lună fără să se mai pună câte un ban la orice produs se vinde în ţara asta. Că este benzină ori pâine, ulei sau făină, carne sau şosete, fiecare zi aduce modificări de preţ în sensul creşterii lor. Motivaţiile sunt dintre cele mai aiuristice şi pleacă ba de la inflaţie, ba de la paritatea leu-valută, ba de la bursele internaţionale de mărfuri şi niciodată nu ni se explică în clar de ce trebuie să plătim mai mulţi bani.

Scumpirile încep în prima zi a anului, continuă în cea de-a doua, se remarcă din nou de Mărţisor (când este rost de cumpărat cadouri ), se impun în aprilie, când vine Paştele, iar enoriaşul sfios şi temător scoate banii din portofel pentru că altfel înghite în sec de sfintele sărbători, în mai află că trebuie să dea bani mai mulţi fiindcă aşa spune cine ştie cine de pe la Guvern, FMI sau alt for internaţional cu rol de perceptor, în iunie plăteşte pentru că a venit vara, în iulie fiindcă este secetă, în august pentru că stranierii au ridicat preţurile, în septembrie fiindcă începe şcoala şi mai este şi sezon de murături, în octombrie fiindcă deja a venit toamna, în noiembrie pentru că este a unşpea lună din an, iar în decembrie pentru că au venit sărbătorile de iarnă.

Motivele sunt de puţine ori întemeiate şi niciodată clar explicate. Totul vine de la interesul patronatelor şi au în spate doar o goană hapsână după profit. Nu spune nimeni de ce grâul se scumpeşte chiar şi în anii în care gliile dau pe dinafară, nu ne lămureşte nimeni de ce carnea costă de câteva ori mai mult decât în alte ţări europene, nu aflăm niciodată de ce fructele autohtone costă mai mult decât cele aduse de peste mări şi ţări. Singurul interes este să-şi acopere cheltuielile şi să obţină un „capac” cât mai mare, lucru care i-a transformat pe toţi în nişte samsari.

Situaţia este perfect posibilă în lipsa oricăror mecanisme de control. Vrea brutarul să scumpească pâinea, pune o etichetă cu un preţ mai mare. Nu-l întreabă nimeni de ce sau, mai corect, nu dă socoteală nimănui. Aberează eventual ceva legat de preţul gazului, al apei, al făinii (pe care oricum o cumpără de pe piaţa neagră) şi cam atât. Oamenii plătesc şi înghit cu greu dumicaţii. Vrea măcelarul să scoată mai mult profit de pe fleică, aruncă în scârbă un preţ de coşmar şi gata. Nu vine nimeni să îl întrebe de ce a făcut acest lucru.

Citeste mai mult in Evenimentul