Seceta din vara anului 2010, în judeţul Brăila, ameninţă culturile înfiinţate în toamnă, potrivit raportului de activitate al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila pe anul trecut. În luna august se înregistrau valori frecvente în aer între 35-38 grade Celsius, iar la nivelul solului de peste 45 grade, ceea ce a dus la instalarea secetei excesive şi prelungite până la începutul lunii octombrie, fapt ce s-a reflectat în mod negativ asupra pregătirii terenului pentru însămânţările de toamnă.
"Suprafeţele relativ mici însămânţate în toamna anului 2010 sunt din cauza secetei atmosferice ce a determinat instalarea secetei pedologice, lucrările fiind mult întârziate. Arăturile au fost executate foarte greu şi nu de calitatea cerută de tehnologiile specifice fiecărei culturi. De asemenea, lipsa apei din sol nu a permis încolţirea uniformă a seminţelor, iar culturile deja însămânţate au o răsărire greoaie", se explică în raportul DADR. În toamna anului 2010 a fost însămânţată o suprafaţă de 114.572 ha, reprezentând 32,74% din suprafata arabilă a judetului, astfel: grâu 69.876 ha, orz 13.558 ha, orzoaică de toamnă 3.720 ha, rapiţă 27.218 ha, legume 66 ha, plante de nutreţ 60 ha şi câmpuri expermentale 74 ha.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News