Bunele practici în hipermarketuri au fost modificate

Codul de bune practici în comerţul cu produse agroalimentare, transpus în Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, a fost modificat prin Legea nr. 247/2010, intrată în vigoare pe 19 decembrie, anul trecut. Principala modificare, dorită atât de retaileri, cât şi de furnizori, este eliminarea termenelor de plată fixe, care duceau la blocaje în relaţiile comerciale, scrie Saptamana Financiara. Au mai fost clarificate unele noţiuni susceptibile de interpretări diferite, cum ar fi costul de producţie sau discount-ul.
Stabilirea prin lege a unor termene de plată fixe şi mult prea scurte în relaţiile dintre retaileri şi furnizori a fost principala problemă a Legii 321/ 2009, care ducea practic la imposibi­litatea aplicării acesteia. Plata comerciantului către furnizor trebuia făcută în cel mult 12 zile pentru produsele alimentare proaspete; cel mult 20 de zile pentru produsele alimentare congelate şi cel mult 35 de zile pentru alte produse decât cele proaspete sau congelate.

Aceste termene de plată au fost eliminate şi lăsate la negocierea păr­ţi­lor, întrucât s-a constatat că, în contextul crizei economice, acestea nu puteau fi respectate şi duceau la scă­derea comenzilor şi la blocaje din cauza imposibilităţii de plată în termenul respectiv.

Conform noilor reglementări, termenul de plată al comerciantului către furnizor pentru produsele contractate şi livrate se stabileşte prin negocierea contractului. Fac excep­ţie însă carnea, laptele, ouăle, fruc­tele, legumele şi ciupercile proas­pe­te, la care termenul de plată nu poa­te fi mai mare de 30 de zile.

Penalităţi egale pentru părţile contractului
În cazul neîndeplinirii sau în­de­plinirii necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale de către una dintre părţi, acestea pot stabili în contract plata unor penalităţi de că­tre partea în culpă, cuantumul acestora fiind negociat la data încheierii contractului.

Noua reglementare impune stabilirea de către părţi, în cuantum egal a penalităţilor pentru întâr­zie­rea plăţii şi livrării produselor.

De asemenea, au fost abrogate dispoziţiile potrivit cărora „în cazul în care plata nu se efectuează la termenul stabilit, debitorul este pus în întârziere fără nicio altă formalitate şi plăteşte de la acel termen o pena­li­tate zilnică egală cu dublul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a Ro­mâ­niei, calculată la suma datorată” .

Aceste dispoziţii fiind abrogate, se apli­că dreptul comun în materie co­mercială. Spre deosebire de dreptul civil, unde „punerea în întârziere” a debitorului necesită anumite forma­lităţi, în dreptul comercial debi­torul este pus de drept în întârziere din momentul în care creanţa devine exigibilă, adică a ajuns la scadenţă. Din momentul „punerii în întâr­zie­re” debitorul datorează daune mora­to­rii, daune compensatorii si do­bânzi, care se stabilesc de către părţi.