Statul vrea să-şi vândă pachetele minoritare de acţiuni pe care le deţine în sectorul agricol ca să-şi consolideze veniturile bugetare. Iniţiativa vine în contextul în care statul a anunţat, deja, că vrea să-şi verse participaţiile minoritare pe care le deţine Ministerul Economiei (ME) şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), într-un nou fond de investiţii naţional.
Agenţia Domeniilor Statului (ADS), instituţia responsabilă cu privatizarea societăţilor comerciale cu profil agricol, deţine pachete minoritare de acţiuni la 24 de societăţi comerciale, al căror capital social însumează 122 milioane lei (circa 30 de milioane euro). La alte trei societăţi comerciale, ADS este acţionar majoritar: Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), SC Agroprodom Odorheiul Secuiesc SA şi SC Sericarom SA, primele două aflate în administrare specială (cu finalitatea privatizării), iar cea de-a treia în reorganizare ca staţiune de cercetare.
Multe dintre societăţile la care statul este acţionar minoritar au fost, în trecut, IAS-uri performante, iar acum, unele dintre acestea au ajuns, după privatizare, într-o situaţie precară.
Citeste mai mult in Bursa.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Bursa.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News