Buruienile si combaterea buruienilor

Ce sunt buruienile? Sunt plante salbatice fara valoare economica, adaptate sa traiasca impreuna cu plantele cultivate, pe pajisti sau pe terenurile necultivate si care sub o forma sau alta dauneaza productiei agricole.

Ce pagube produc buruienile? Reduc spatiul care revine plantelor cultivate, le umbresc, determina scaderea temperaturii la suprafata solului cu 2-4 grade C, iau lumina plantelor, saracesc atmosfera in bioxid de carbon de care plantele cultivate au nevoie. De asemenea, buruienie ingreuneaza efectuarea lucrarilor agricole si incarca costurile de productie.
Care sunt cele mai intalnite buruieni? - palamida si sulfina, folosesc din sol de doua ori mai multa apa decat graul;
- laptele cucului, brandusa de toamna, cucuta, matraguna, consumate de animale pot provoca intoxicarea sau iritarea organelor interne ale animalelor;
- usturoiul salbatic, pelinul, sulfina galbena, imprima un gust neplacut laptelui si untului.

Cum apar buruienile in culturile agricole? Cea mai importanta sursa de imburuienare este rezerva de seminte de buruieni din sol, provenite de la speciile care au invadat in anii precedenti culturile si care este, de obicei, de ordinul sutelor de milioane de seminte la hectar.
Gunoiul de grajd nefermentat contine seminte de buruieni viabile, deoarece in multe cazuri trec prin tubul digestiv al animalelor fara sa-si piarda in intregime facultatea germinativa;
Nu in ultimul rand, semintele folosite la semanat pot constitui o alta sursa de imburuienare, daca nu sunt curatate de seminte de buruieni.

Ce particularitati biologice au buruienile a) capacitatea mare de inmultire, pe cale sexuala prin seminte cat si vegetativ prin stoloni, rizomi, bulbi, lastari, etc;
b) constitutia anatomica specifica, favorizeaza raspandirea lor prin intermediul vantului, apei, animalelor (ariste, perisori, aripioare, etc);
c) germinarea semintelor are loc esalonat, putand dura 2 ani;
d) semintele de buruieni se maturizeaza in epoci diferite;
e) buruienile sunt rezistente la ger, seceta,boli, etc.

Clasificarea buruienilor Criteriul cel mai important de clasificare este cel care tine cont de felul nutritiei, durata vietii si particularitatile de inmultire.

dupa felul nutritiei, buruienile pot fi:
- buruieni neparazite (au nutritie independenta);
- buruieni parazite (se hranesc pe baza unei plante gazda);
- buruieni semiparazite ( pot sa-si sintetizeze singure harana sau pot parazita pe radacinile unor plante verzi).

dupa durata vietii, pot fi:

buruieni anuale, sunt cele care se imultesc prin seminte; dupa timpul cand apar se impart in:
- efemere, au perioada scurta de vegetatie, rasar primavara timpuriu iar samanta lor se scutura inainte de maturizarea culturii ( ciocul berzei, soparlita);
- buruieni de primavara cu germinatie timpurie, germineaza primavara timpuriu si ajung la maturitate aproximativ odata cu culturile infestate ( mustar salbatic, turita, troscot, trisca urcatoare, etc );
- buruieni de primavara cu germinatie tarzie, germineaza dupa ce s-a incalzit solul si ajung la maturitate odata cu sau dupa recoltarea culturilor infestate ( mohor, loboda, stir, etc);
- buruieni umblatoare pot germina toamna sau primavara (neghina, nemtisor, albastrita, etc.);
- buruieni de toamna, germineaza toamna si fructifica numai dupa iernare (obsiga de camp).

buruieni bienale, germineaza primavara, fac o mica rozeta de frunze, iar in sol un sistem radicular puternic. Din mugurii existenti pe radacini se formeaza in al doilea an plante care vor fructifica ( ex: maselarita, sulfina alba, mazarica paroasa, etc).

buruieni perene, se inmultesc atat prin seminte cat si vegetative prin rizomi, bulbi, stoloni, etc ( ex: papadia, rugul, brandusa de toamna, vorbura, susaiul, pirul tarator, costreiul, etc.).

Combaterea buruienilor, este una dintre masurile importante pentru obtinerea de productii mari si se bazeaza pe cunoasterea surselor de imburuienare, a vegetatiei existente pe terenul agricol, a rezervelor de seminte si alte organe de inmultire din sol, precum si pe recunoasterea particularitatilor biologice ale fiecarei specii, modul de viata, inmultire si raspandire.

Combaterea buruienilor se realizeaza prin masuri preventive si masuri curative.

Principalele metode preventive de combatere a buruienilor sunt:
- carantina (impiedica patrunderea in tara a semintelor unor plante de cultura infestate cu anumite buruieni);
- folosirea la semanat a semintelor conditionate;
- obtinerea si folosirea de gunoi de grajd cu grad scazut de infestare;
- curatirea apei de irigat de seminte de buruieni prin asezarea de site;
- distrugerea focarelor de buruieni de pe suprafetele necultivate (santuri, stalpi de curent, drumuri);
- curatirea masinilor agricole;
recoltarea la timp si corecta a culturilor.

Metodele curative combat efectiv buruienile rasarite sau in curs de rasarire. Ele sunt de patru feluri: agrotehnice, fizice, biologice si chimice.

Metodele agrotehnice prezinta cateva avantaje importante: asigura combaterea tuturor speciilor de buruieni in vegetatie; odata cu combaterea se realizeaza pregatirea patului germinativ, se incorporeaza ingrasaminte, se combat boli si daunatori, se deschid brazde pentru irigat; nu lasa reziduuri in sol; nu deranjeaza echilibrul ecologic. Aceste metode au si unele dezavantaje: efectuate repetat, unele din ele pulverizeaza solul, taseaza excesiv, necesita multa forta de munca, in caz de precipitatii abundente nu se pot aplica la timp si de calitate.

Principalele metode agrotehnice sunt:

- rotatia rationala a culturilor in asolamente. Semanand aceleasi culturi sau din aceeasi grupa pe acelasi teren cativa ani in sir, se poate ajunge la o infestare crescanda a solului cu aceleasi buruieni;
- lucrarile solului sunt in prezent cele mai importante masuri agrotehnice de combaterea directa a buruienilor (dezmiristirea, aratura, lucrarile de diferite tipuri de grape, lucrari cu cultivatorul);
- semanatul la timp in realizarea unei desimi optime;
- intretinerea culturilor in timpul vegetatiei prin plivit si prasit.
- folosirea amendamentelor pe solurile acide sau alcaline reduce foarte mult numarul de buruieni specicice acestor soluri;
- mulcitul (acoperirea intervalului dintre randuri cu resturi oraganice sau masa plastica);
- desecarea terenurilor cu exces de umiditate contribuie la reducerea numarului de buruieni specifice unui continut sporit de apa.

Metode fizice
- arderea cu flacara, metoda de distrugerea buruienilor din culturile prasitoare, din jurul pomilor fructiferi sau din randurile de pomi fructiferi;
- sterilizarea solului, se practica in sere, rasadnite, la solul pentru ghivecele nutritive. In camp se realizeaza prin arderea miristei.

In sere, intre doua cicluri de productie se folosesc vapori de apa supraincalzita.

Metode biologice
- alelopatia. Reprezinta influenta nefavorabila a unei plante asuprea alteia prin intermediul unor substante toxice eliberate in sol odata cu moartea plantei.
- folosirea unor insecte a dat rezultate in combaterea unor buruieni care erau preferate in hrana, carora le consuma frunzele, tulpinile si uneori radacinile.
- agenti patogeni care pot distruge sistemul enzimatic al unor buruieni.

Metode chimice. Folosirea substantelor chimice (erbicide) in combaterea buruienilor prezinta avantaje si dezavantaje. Ca avantaje se mentioneaza: reducerea necesarului de forta de munca; cresterea productivitatii muncii; a redus numarul de treceri pe terenul agricol in cadrul tehnologiei de cultivare a plantelor, evitandu-se tasarea soluli. Din dezavantajele erbicidelor se amintesc: poluarea solului, aerului si apei; raman in sol si recolta cantitati mai mari sau mai mici de reziduuri; uneori, impiedica realizarea unui asolament rational.

Erbicidele sunt substante chimice care manifesta actiune fito-toxica asupra buruienilor din culturi, plantatii pomicole si viticole, parcuri, margini de sosele, cai ferate etc.
Clasificarea erbicidelor se face dupa mai multe criterii:
- dupa spectrul de actiune se grupeaza in erbicide selective si erbicide neselective;
- dupa epoca de aplicare:
- erbicide preemergente (pre) - aplicarea obligatorie inainte de rasarirea culturii si a buruienilor. Unele din ele se aplica inainte de semanat (ppi), fiind obligatorie incorporarea profunda in sol a celor volatile si superficial a celorlalte,
- erbicide postemergente (postem) – se aplica intotdeauna dupa rasaritul buruienilor fie inainte, fie dupa rasaritul plantelor de cultura;
- dupa modul cum inhiba procesele metabolice:
- erbicide care inhiba fotosinteza (Afalon, Atrazin, Gesaprim, Gesagard, Sencor etc);
- erbicide care inhiba respiratia (Aretit, Brominal etc.);
- erbicide hormonale care provoaca dereglari in procesul de crestere a celulelor (2,4D, Banvel M, Banvel K etc);
- erbicide care inhiba germinatia si cresterea radicelei (Treflan, Ro-Neet, Eradicane, Balan etc).
d)din punct de vedere fizic, erbicidele se clasifica in:
- erbicide fabricate sub forma de solutii ( prescurtarea pentru aceste erbicide este “LS”), sunt amestecuri fizice a doua sau mai multe substante ( SDMA, Icedin, Basagran, Gramoxone, Reglone etc);
- erbicide fabricate sub forma de emulstii ( prescurtari folosite “EC” sau “CE”), sunt erbicide dizolvate in ulei ( Eradicane, Lasso, Treflan, Balan, Ro-Neet, Betanal etc);
- erbicide fabricate sub forma de pulberi muiabile (se utilizeaza indicatiile “PU”, “PM”, sau “WP”). Sub aceasta forma se produc erbicidele care au o solubilitate foarte redusa in apa sau in ulei;
- erbicide fabricate sub forma de granule sau microgranule. Granulele se aplica in stare uscata cu masinile, asemanator ingrasamintelor;
- erbicide fabricate sub forma de pastile fluide ( indicatia folosita pentru aceste erbicide “PF” sau “FW”). Sunt erbicide diluate intr-un lichid, de regula, in apa, avand aspect vascos;
- erbicide fabricate pentru tratarea VUR ( volum ultraredus). Sunt erbicide fabricate dupa retete speciale, care permit aplicarea acestora intr-un volum redus de apa (5-10 l/ha) sau fara apa.

Actiunea erbicidelor asupra buruienilor. Efectul fitotoxic al erbicidelor se poate masifesta imediat ce au venit in contact cu suprafata plante sau dupa ce patrund in planta.

Erbicidele de contact actioneaza asupra celulelor si tesuturilor vii cu care vin in contact, efectul fitotoxic manifestandu-se rapid, in cateva ore de la aplicare.

Erbicidele sistemice. Efectul fitotoxic se manifesta lent (cateva zile sau chiar saptamani de la aplicare).

Transformarile erbicidelor in sol. La suprafata solului sau in sol erbicidele sunt expuse degradarii prin: volatilizare, levigare cu apa ce se infiltreaza, absorbtie la suprafata coloizilor, descompunere chimica si biologica, metabolizare de catre planta.

Volatilizarea are doua consecinte negative importante: se diminueaza cantitatea de substanta active din sol si buruienile nu sunt combatute sufficient; sunt distruse culturile vecine sensibile. Exemple de erbicide ce se volatilizeaza usor: Eradicane, Treflan, Ro-Neet, Balan etc.

Levigarea este procesul de deplasare fizica a moleculelor de erbicid in sol impreuna cu apa. Dintre consecintele pozitive fac parte: incorporarea in sol a erbicidelor ramase la suprafata solului, favorizand interceptarea de catre buruieni; consecintele negative fiind combaterea insuficienta a buruienilor cand levigarea este accentuate.

Absorbtia la suprafata a coloizilor reprezinta un proces foarte important de inactivare a erbicidelor. Moleculele de erbicid absorbite nu sunt asimilate de catre buruieni si nici nu sunt supuse descompunerii chimice sau biologice.

Descompunerea chimica si biologica. La suprafata solului, o serie de erbicide se descompun prin reactii fotochimice. In sol descompunerea are loc prin reactii chimice si biochimice, microorganismele avand un rol decisive.

Metabolizarea de catre plante. Este o cale principala de degradare a tuturor erbicidelor. Are loc o descompunere si formare de combinatii inactive cu diferiti componenti enzimatici sau metabolici, care, in final duc la stingerea efectului erbicid.

Remanenta erbicidelor. Reprezinta perioada de timp cat erbicidul ramane activ in sol in afara perioadei de vegetatie a plantelor la care a fost aplicat. Erbicidele cu remanenta indelungata sunt surse potentiale de poluare a apelor freatice si impun grija deosebita la apicarea lor.
Reguli si principii de baza la aplicara erbicidelor.

Prin erbicidare nu se urmareste distrugerea ultimului exemplar de buruiana, ci se are in vedere un asa numit prag economic de daunare(PED).

PED pentru diferite culturi, se situeaza astfel:
- la cerealele de toamna: 10-18 buruieni anuale si 2-3 buruieni perene pe metru patrat;
- la cerealele de primavara: 10-30 buruieni anuale si 2-3 buruieni perene pe metru patrat;
- la cartof: 5-10 buruieni anuale si 1-3 buruieni perene pe metru patrat.

Aplicarea erbicidelor se va desfasura pe baza unui plan bine pregatit si respectandu-se o serie de principii si reguli:
a) Intocmirea programului de erbicidare. Se intocmeste un registru pentru evidenta aplicarii erbicidului pe sol, care sa cuprinda in timp urmatoarele: cultura, soiul si hibridul, continutul in humus sau argila, erbicidul folosit, doza aplicata, data administrarii, precipitatiile survenite in primele 30 de zile de la aplicare, daca suprafata se incadreaza intr-un perimetrul irigat, ingrasamintele chimice si organice folosite, lucrarile agricole efectuate inainte si dupa administrare, gradul de combatere a buruienilor, productia realizata.
b) Pregatirea terenului destinat erbicidarii. Cand erbicidele se aplica pe sol, acesta trebuie sa fie maruntit si perfect nivelat, existenta bulgarilor mari impiedica formarea uniforma a unei pelicule toxice.
c) Calcularea dozei de erbicid. Atunci cand tratamentul se face pe toata suprafata, doza de produs tehnic se calculeaza cu formula:
D.t = D.s.a. *100/s.a. din care:
D.t – doza de produs tehnic, in kg/ha sau l/ha;
D.s.a – doza de substanta activa recomandata, in kg/ha sau l/ha;
s.a – continutul de substanta active (%) a produsului tehnic utilizat.
Daca tratamentul se executa localizat pe benzi, fasii sau randuri, doza de produs tehnic se calculeaza:
D.t1 = D.t *l / d in care:
Dt1 – doza de produs tehnic, in kg/ha sau l/ha, in cazul aplicarii erbicidului pe benzi sau fasii;
l – latimea fasiei sau benzii tratate, in cm;
d – distanta intre randuri, in cm;
d) Stabilirea normei de amestec erbicidat. Reprezinta cantitatea de amestec lichid necesar pentru a erbicida suprafata de 1 ha si este determinata de mai multi factori: natura chimica si forma sub care este erbicidul, faza de vegetatie in care se gasesc plantele, aparatura folosita la administrare, conditiile naturale, gradul de infestare cu buruieni etc.
e) Prepararea amestecului pentru erbicidat. Se poate face direct in rezervoarele masinilor de erbicidat, in cisterne sau in instalatii speciale. Apa folosita la prepararea amestecului sa fie limpede si lipsita de impuritati, evitandu-se folosirea apelor dure. Impuritatile provoaca infundarea duzelor care realizeaza pulverizarea.
La realizarea amestecului erbicid-apa, trebuie sa se tina cont de starea fizica a produsului folosit. Sunt trei tipuri si anume: solutie, emulsie si suspensie.
f) Alegerea corecta a tipului de duza. Duzele transforma amestecul lichid in picaturi, formand conul de pulverizare. Conurile pot avea diferite forme in functie de constructia duzelor. Exemple de diferite tipuri de duze folosite: duza pentru erbicidare totala, cu sectiunea jetului lenticulara; duza pentru erbicidarea in benzi cu sectiunea jetului dreptunghiulara; duza cu jet intensive; duze asimetrice pentru jet dirijat in plantatii pomicole, vita de vie etc.
g) Marimea picaturilor pulverizate. Este indicat ca diametrul picaturilor sa fie cuprinsa intre 150-500 microni. Picaturi cu diametrul mai mare sunt indicate cand erbicidul se aplica pe partile aeriene ale plantei.
h) Fixarea inaltimii de pulverizare. Se executa pe terenul unde urmeaza sa se aplice tratamentul, atat de erbicidare in benzi, cat si pe intreaga suprafata.
In cazul erbicidarii in benzi, daca duza se monteaza prea jos, amestecul se pulverizeaza pe o zona prea ingusta, iar atunci cand se monteaza prea sus, amestecul se pulverizeaza pe o zona prea lata.
i) Verificarea debitului si a uniformitatii de distribuire a duzelor. Se executa stationar, la presiunea de lucru, colectand in vase separate lichidul pulverizat de fiecare duza timp de un minut, dupa care se masoara separat continutul fiecarui vas. Se calculeaza apoi debitul mediu al unei duze, se compara cu valorile individuale, debitarea considerandu-se satisfacatoare atunci cand diferentele nu depasesc cu mai mult de ± 5% valoarea medie.
j) Respectarea vitezei si a presiunii de lucru. Cresterea sau reducerea vitezei de lucru conduce la administrarea eronata a cantitatii de erbicid ceea ce aduce consecinte grave asupra culturilor tratate.
k) Jalonarea terenului. Este necesar sa se asigure o jalonare a terenului, intrucat exista pericolul sa ramana benzi netratate sau sa se realizeze suprapuneri de la un parcurs la altul.
l) Proba in teren a masinii de erbicidat. Consta in colectarea si masurarea cantitatii de lichid (apa curata) debitat in vase fixate sub fiecare duza, atunci cand agregatul se deplaseaza cu o anumita viteza, intr-un anumit timp, pe o distanta fixate in terenul unde urmeaza sa se aplice tratamentul.
m) Cerinte specifice pentru pomicultura, viticultura si legumicultura. Aplicarea preemergenta a erbicidelor in benzi se poate efectua in toate plantatiile; aplicarea postemergenta, numai in viile conduse in forma inalta si semiinalta. Erbicidele sistemice nu sunt recomandate in plantatiile de pomi si vita de vie pe terenuri nisipoase, deoarece pot fi levigate usor, devenint toxice pentru radacini. La culturile de legume aplicarea erbicidelor se face cu 1-2 zile inainte de modelarea terenului, iar cele cu teren nemodelat cu 2-7 zile inainte de semanat.
n) Incorporarea in sol a erbicidelor. Erbicidele volatile sau cele care sunt descompuse usor de razele solare trebuie incorporate in sol concomitent cu aplicarea lor. Erbicidele care nu necesita incorporare pe cale mecanica sau sunt aplicate odata cu semanatul sunt antrenate in sol de catre precipitatii.