Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din Goleşti organizează, maine de la ora 11.00, a doua ediţie a spectacolului Căluşarii – feciori de lele nebună – dans popular sau ritual magic, informeaza recolta.eu.
Căluşul, inclus de UNESCO pe lista capodoperelor imateriale ale umanităţii, este catalogat de specialişti drept cel mai vechi şi spectaculos dans tradiţional românesc. Jocul căluşarilor se compune din foarte multe figuri, pe care le dictează vătaful; rolul lor esenţial fiind acela de vindecători. Oamenii despre care se crede că au o boală provocată de iele sunt prezentaţi căluşarilor, iar lecuirea diferă de la o zonă la alta.
Spectacolul din parcul Goleştilor va fi susţinut de renumite ansambluri de căluşari din comuna Stolnici, de ansamblul Mugurelul din Costeşti, de trupa de căluşari a Casei de Cultură – Costeşti şi, respectiv, de ansamblul folcloric al Casei de Cultură din Corbi.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul balsamic...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Spectacolul din parcul Goleştilor va fi susţinut de renumite ansambluri de căluşari din comuna Stolnici, de ansamblul Mugurelul din Costeşti, de trupa de căluşari a Casei de Cultură – Costeşti şi, respectiv, de ansamblul folcloric al Casei de Cultură din Corbi.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News