Georgel Costache, directorul general al producatorului vrancean, spera ca isi va creste afacerile cu ajutorul noilor branduri de vinuri tinere, lansate de anul trecut, dar si pe brandul Beciul Domnesc, considerat “inima companiei”, care practic propulseaza si celelalte marci din portofoliu. Al treilea producator local, Cotnari, estimeaza de asemenea o crestere cu 11,6% (pana la o cifra de afaceri de 33,5 milioane de euro). “Motoarele de crestere vor fi lansarile de noi produse, dar si promotiile pe care le vom face pe tot lantul de distributie si vanzari”, declara Razvan Serghiuta, directorul de vanzari al companiei.
Desi afirma ca vanzarile nu au fost pana acum afectate de criza sau cel putin asa indica vanzarile mai mari cu doua cifre din ianuarie si februarie, Serghiuta spune ca se asteapta totusi la migrarea consumatorilor de la un producator la altul, de la vinurile scumpe la cele mai ieftine. Asadar, piata vinurilor ieftine are sanse mari de crestere in acest an, iar importurile vrac vor castiga probabil din ce in ce mai mult teren. Cu cat vinurile autohtone se vor scumpi, cu atat va creste cererea pentru vinurile de import. Lupta producatorilor romani cu importurile a inceput imediat dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, cand pe piata au intrat vinuri mai ieftine si mai diversificate decat oferta locala.
Toti producatorii spera insa ca cererea de vin din Romania sa depaseasca criteriul pretului, iar consumatorii sa ceara din ce in ce mai mult vinul imbuteliat (in ultimele 12 luni, piata vinului imbuteliat la 0,7 - 0,75 litri a crescut cu 31%, conform datelor PNVV), dar si mai mult vin rosu; vinul alb detine inca peste jumatate din cerere in Romania si pierde foarte putin teren in lupta cu cel rosu, care avanseaza cu doar 1% pe an, “ceea ce inseamna ca de abia peste 40 de ani vom consuma la fel de mult vin rosu ca Franta si Spania”, este de parere Cornel Bocse. Rafinarea consumului a devenit insa o problema secundara pentru producatori; mai importanta ramane mentinerea unui nivel al afacerilor cu care s-au obisnuit in ultimii ani.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Toti producatorii spera insa ca cererea de vin din Romania sa depaseasca criteriul pretului, iar consumatorii sa ceara din ce in ce mai mult vinul imbuteliat (in ultimele 12 luni, piata vinului imbuteliat la 0,7 - 0,75 litri a crescut cu 31%, conform datelor PNVV), dar si mai mult vin rosu; vinul alb detine inca peste jumatate din cerere in Romania si pierde foarte putin teren in lupta cu cel rosu, care avanseaza cu doar 1% pe an, “ceea ce inseamna ca de abia peste 40 de ani vom consuma la fel de mult vin rosu ca Franta si Spania”, este de parere Cornel Bocse. Rafinarea consumului a devenit insa o problema secundara pentru producatori; mai importanta ramane mentinerea unui nivel al afacerilor cu care s-au obisnuit in ultimii ani.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News