Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA a cerut Guvernului şi Parlamentului României să urgenteze adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului de bune practici, care să fie convenit între hipermarketuri, supermarketuri şi producători, furnizori, precum şi cu sindicatele din industria agroalimentară, potrivit unui comunicat al CNS Cartel ALFA, scrie Business Standard.
“Intrarea în vigoare a acestui document s-a împotmolit în mod nepermis, deşi oficialităţile române au promis că vor susţine realizarea unei astfel de convenţii de natură a reduce considerabil preţurile aflate pe rafturile supermarketurilor şi care nu realizează decât maximizarea profitului pe spinarea cetăţeanului român”, se arată în comunicat. Hipermarketurile şi supermarketurile ar fi trebuit să-şi asume investiţii proprii corecte, respectiv parcări adecvate, adaptate numărului de consumatori, racordări directe la şosele, neblocarea circulaţiei în noduri mari rutiere (cum este cazul Carrefour Orhideea sau al noului supermarket de la APACA), ceea ce nu s-a realizat în România, susţin reprezentanţii sindicatului.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
“Intrarea în vigoare a acestui document s-a împotmolit în mod nepermis, deşi oficialităţile române au promis că vor susţine realizarea unei astfel de convenţii de natură a reduce considerabil preţurile aflate pe rafturile supermarketurilor şi care nu realizează decât maximizarea profitului pe spinarea cetăţeanului român”, se arată în comunicat. Hipermarketurile şi supermarketurile ar fi trebuit să-şi asume investiţii proprii corecte, respectiv parcări adecvate, adaptate numărului de consumatori, racordări directe la şosele, neblocarea circulaţiei în noduri mari rutiere (cum este cazul Carrefour Orhideea sau al noului supermarket de la APACA), ceea ce nu s-a realizat în România, susţin reprezentanţii sindicatului.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








