Clasificarea plantelor legumicole în funcţie de pretenţiile faţă de intensitatea luminii

Intensitatea luminii, care este sinonimă cantităţii de radiaţie solară ,determină principalele modificări din climatul general al oricărei zone geografice, fiind dependentă de înălţimea soarelui.

Intensitatea luminii, care este sinonimă cantităţii de radiaţie solară ,determină principalele modificări din climatul general al oricărei zone geografice, fiind dependentă de înălţimea soarelui. Intensitatea luminii are o dinamică specifică pentru fiecare lună a anului, importanţă deosebită prezentând însă perioada octombrie - martie, în care radiaţia luminoasă constituie un factor limitativ pentru culturile protejate din ţara noastră.
La nivelul plantelor, intensitatea luminii este mult mai redusă decât în exteriorul serei deoarece o parte din radiaţie este reflectată, penetrată sau absorbită, într-o măsură dependentă de unghiul de incidenţă al razelor, de calitatea şi starea de curăţenie a geamurilor.

Din radiaţia ajunsă la nivelul plantelor numai o anumită cantitate (5%) este folosită în procesul de fotosinteză.
În condiţiile specifice ţării noastre, intensitatea luminii poate ajunge, în lunile de vară, de la 30 - 40 kluxi, până la 100 kluxi. În lunile de iarnă, intensitatea luminii este de 4 - 10 kluxi.

Creşterea continuă a fotosintezei are loc până ce intensitatea luminii ajunge la circa 50 klucşi. De la acest nivel intensitatea fotosintezei rămâne aproape constantă până la circa 100 kluxi.

Cercetările întreprinse de fiziologi au arătat că plantele asimilează cel mai bine când intensitatea luminii este de 20 - 30 kluxi.

În funcţie de intensitatea luminii, speciile legumicole se grupează în mai multe categorii:

Plante nepretenţioase la intensitatea luminii: ceapă pentru frunze, sfe­cla pentru frunze etc. Reuşesc o creştere corespunzătoare la o intensitate a luminii de 1000 - 3000 lucşi. Pot fi cultivate cu succes primăvara devreme sau iarna.

Plante puţin pretenţioase la intensitatea luminii: spanacul, ridichile de lună, mărarul, pătrunjelul, morcovul, ţelina, reventul s.a. Cer radiaţie luminoasă cu intensitatea de 4000 - 6000 luxi. Se cultivă primăvara devreme. Unele se pot cultiva forţat în sere pe timpul iernii.

Pretenţioase la intensitatea luminii: tomatele, ardeiul, vinetele, cas­travetele, pepenele galben, bamele, fasolea. Cer în medie 8000 luxi pentru o creştere şi o dezvoltare optimă. Se cultivă în zonele cele mai favorabile. Forţat se cultivă în sere pe baza unor tehnologii speciale, în funcţie de intervalul calendaristic.

Plante care nu au nevoie de lumină la formarea organelor comestibile: conopida, andivele, sparanghelul, ciupercile etc. Datorită însemnătăţii lor alimentare şi economice plantele, preten­ţioase la lumină au constituit obiectul a numeroase cercetări stiinţifice dintre care o bună parte se referă tocmai la efectul luminii sub toate as­pectele.

La tomate, fructificarea este pe deplin asigurată când intensitatea luminii atinge la amiază cel puţin 10 kluxi.

Plantele tinere de tomate îşi menţin capacitatea de fructificare chiar la o lumină cu intensitate de 3000 luxi şi o fotoperioadă de 9 ore, dacă tem­peratura în timpul zilei este de cel puţin de 180C, iar în timpul nopţii până 14 grade C (Voican V.,1972).

Evoluţia pozitivă a florilor din inflorescentă are loc când intensitatea medie a luminii depăşeşte 4 - 5 kluxi, până la 25 kluxi, determinând o sporire a ratei de creştere cu 17% (Voican V.,1972).

Ridicarea intensităţii luminii duce la diminuarea semnificativă a numărului de noduri până la prima inflorescenţă, independent de fotoperioadă(Wittwer, 1968).

La tomate, numeroase cercetări au arătat că numărul de frunze până la prima inflorescenţă este influenţat de intensitatea lumi­noasă şi de temperatură (Dieleman J., Heuvelink E.,1992). Astfel, la 15 grade C şi intensitatea luminoasă mai mare, prima inflorescenţă se formează mai repede comparativ cu temperatura de 25 grade C. Numărul de zile până la iniţierea florală descreşte prin creşterea luminii (Kinet,1977).

La ardeiul gras s-au întreprins cercetări privind influenţa luminii asupra răsadurilor (Popescu V.,1978). S-au stabilit 24 date de semănat pe parcursul a 2 ani.

Determinările efectuate au scos în evidenţă faptul că toate elementele ce caracterizează răsadurile, respectiv înălţimea, grosimea, suprafaţa foliară, greutatea poaspătă şi uscată se corelează pozitiv cu cantitatea de lumină primită de plante.
S-a constatat existenţa unei corelaţii negative, foarte semnificativă, între numărul de zile de la semănat până la formarea bobocilor şi cantitatea de lumină primită de plante.

Coeficientul de regresie ne arată că prin creşterea cantităţii de lumină cu 1000 kluxi, timpul necesar până la formarea bobocilor se reduce cu 2,6 zile.

Răsaduri corespunzătoare se pot obţine într-un timp cuprins între 5 zile când s-a semănat la 1 mai la o durată medie a zilei de lumină de 14,4 ore şi o intensitate luminoasă de 20 kluxi şi 107 zile când s-a semănat la 1 noiembrie, la o durată medie a zilei de 7,8 ore şi o intensitate luminoasă de 3000 luxi .

Aceste rezultate sunt utile pentru tehnologi în vederea planificării datelor de semănat pentru producerea răsadurilor.

Experienţe efectuate cu ardeiul gras la 2000 luxi, 3000 luxi si 5000 luxi au arătat că plantele evoluează pozitiv spre fructificare numai la o intensitate luminoasă ce depăşeşte 5000 luxi (Popescu V., l978).

Efectul intensităţii luminii asupra plantelor este condiţionat şi de tem­peratură şi de concentraţia în CO2. La o temperatură mai scăzută plantele de ardei valorifică mai bine o intensitate mai slabă a luminii.

La varza de Bruxelles creşterea cea mai bună a plantelor s-a înregis­trat la temperatura de 17 grade C şi intensitatea luminoasă 33000 jouli/cm2 (Kranenberg H.G.,1974).

Tomatele, ardeiul gras şi castraveţii s-au semănat în seră la intervale regulate tot timpul anului. S-a calculat relaţia dintre rata relativă de creştere şi lumina zilnică. Rata relativă de creştere pentru tomate şi cas­traveţi a fost apoximativ la fel, iar pentru ardei a fost cu 25% mai mică. Reducerea nivelului luminii cu 1% va conduce la o reducere cu 1% a producţiei în sere (Bruggink T.G. şi Heuvelink E.,1987). Reacţia plantelor mature faţă de intensitatea luminii este diferită de cea a plantelor tinere (Challa şi Schapendonk,1984).

Efectul intensităţii luminii asupra plantelor legumicole este condiţionat şi de ceilalţi factori de mediu. Astfel, la tomate pentru un anu­mit nivel al intensitătii luminoase, diferentierea florilor are loc mai devreme la temperatură mai coborâtă (17 grade C), decât la una mai ridicată (24 grade C sau 30 grade C) (Takahashi şi colab.,1913).

Acţiunea luminii este core­lată pozitiv cu cea a temperaturii şi concentraţia în CO2 .Se observă că rata fotosintezei nete a avut valorile cele mai ridicate la cas­traveţi la o intensitate luminoasă de 40 kluxi, concentraţia în CO2 de 0,1% şi temperatura de 25-30 grade C.

Pentru culturile legumicole ce se efectuează în sere în timpul iernii este important să se cunoască şi "zona greutăţii egale" numită şi "punct de compensaţie", care reprezintă momentul când cantitatea de carbon fixată în procesul de fotosinteză este egală cu cea eliberată prin respiraţie (Voican V.,1984 ). La plantele în plin soare, această situaţie poate apărea la 500 - 1000 luxi, iar la cele de umbră la 100 - 300 luxi. Când temperatura scade, zona de egalitate se deplasează spre intensităţi mai slabe ale luminii. De aceea, la culturile protejate, când scade intensitatea lumi­noasă, trebuie să se acţioneze şi asupra temperaturii.

La cultura legumelor în câmp liber se cunosc cazuri când intensitatea prea ridicată a luminii nu este favorabilă. Cel mai adesea o astfel de situaţie apare tocmai în perioada anului cu radiaţia naturală mai scăzută, când după un anumit număr de zile cu nebulozitate ridicată apar zile com­plet senine. Trecerea bruscă de la o radiaţie luminoasă slabă la una puter­nică determină un şoc fiziologic în plante, la nivelul cloroplastelor, numit "solarizaţie".

Gradul de vătămare a aparatului fotosintetic este cel mai pronunţat la temperaturi ridicate (Sălăgeanu,1972). Pentru adaptarea plantelor la schimbarea intensităţii luminii, în ambele sensuri, este nece­sară o anumită perioadă de timp. Astfel, la tomate adaptarea plantelor obţinute la 3 sau 6 kluxi pentru lumina de peste 15 kluxi durează 8 - 10 zile (Voican V., 1977).